Ministrul de Externe al României, Oana Ţoiu, a evidenţiat o situaţie incredibilă, care a făcut ca aproape jumătate de milion de dolari să fie plătită absolut degeaba, pentru chiria ambasadei din Libia. În condiţiile în care România nu mai are niciun diplomat în Libia din 2014, statul a plătit chiria pentru ceva ce nu a folosit niciodată.
„Am identificat, de exemplu, în Libia, acolo aveam contract de chirie atât pentru ambasadă, cât și pentru reședință, însă noi nu mai avem echipă în teren acolo din 2014. Avem ambasador, dar care a fost relocat la Tunis în momentul în care au crescut riscurile. Nu mai este justificată chiria. Am decis închiderea acestor contracte, în momentul în care au ajuns aceste date la mine, în această perioadă. Practic, în ultimii 12 ani au fost plătite, adunat, sumele, peste 400.000 de dolari”, a declarat Oana Țoiu.
