Un bărbat care consuma băuturi alcoolice într-un parc din Ploieşti a intrat în atenţia jandarmilor, care au descoperit că el avea asupra sa două cuţite. Omul a declarat că avea armele la el pentru că era urmărit de mai multe personae şi a vrut să se apere de urmăritori.
„În urma legitimării și a controlului corporal preventiv, jandarmii au descoperit asupra acestuia două cuțite, cu lame de aproximativ 14 cm și 7 cm. Bărbatul a declarat că le avea asupra sa pentru a se apăra, susținând că este urmărit de mai multe persoane.
Ca urmare a celor constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută și pedepsită de art. 372 din Codul Penal. Persoana în cauză, împreună cu obiectele descoperite, a fost predată organelor competente pentru continuarea cercetărilor”, au transmis reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab”.
