Licitația pentru achiziționarea a 200 de camere de supraveghere a fost finalizată de Primăria Ploieşti, iar montarea acestora ar putea începe chiar din acest an.
Scopul principal al acestei achiziţii este acela de a monitoriza punctele de colecatare a deşeurilor, dar unele camere vor fi amplasate şi în zonele cu probleme din Ploieşti, unde, în mod uzual, sunt aruncate deşeuri menajere şi nemanajere.
Până la finalul acestui an se va finaliza proiectul tehnic, care va stabili în mod clar unde anume vor fi amplasate camerele de supraveghere.
Termenul de finalizare pentru întreaga operaţiune este de 10 luni.
Până acum, în Ploieşti, au fost montate, încă de acum patru ani, alte 8 camere de supraveghere a activităţilor de pe părăul Dâmbu, datele transmise ade aceste camere fiind colecate de Poliţia Locală.