ANM a transmis o avertizare de Cod galben de caniculă care va fi în vigoare în perioada 4 august, ora 10:00 – 5 august, ora 10:00, în Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei și a Olteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic ridicat și ITU care va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 32 de grade pe Litoral și în estul Transilvaniei, respectiv de 37 – 38 de grade în Oltenia și în sud-vestul Munteniei. Pe alocuri, noaptea va fi tropicală, cu minime de 20 – 24 de grade, cele mai ridicate urmând a se înregistra pe Litoral.
Prahova se va afla sun Cod galben, dar de marți dimineața până miercuri, la ora 10:00, va fi în vigoare un alt Cod portocaliu de val de căldură persistent și intens în Maramureș, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei și sud-vestul Olteniei.
Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj. Disconfortul termic va fi accentuat, ITU va depăși pragul critic de 80 de unități în timp ce, local, noaptea va fi tropicală, cu minime de 20 – 24 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în Dealurile Banatului.
De asemenea, judeţele Satu – Mare, Bihor, Arad şi Timiş vor avea temperaturi extreme, aici fiind avertizare de Cod roşu de caniculă.
