CONTACT

Cheia performanţei, în buzunarul junioarelor de la Prahova Ploieşti

Echipa de junioare U17 de la Prahova Ploieşti este o oglindă a modului în care performanţa sportivă poate fi realizată de tinere care înţeleg cu adevărat ce înseamnă sportul, disciplina, ambiţia şi munca în echipă.

Nu sunt vorbe mari, ci o realitate care este, deja, certificată prin rezultate.

La nivelul junioarelor U17, în campionatul naţional de fotbal sunt înscrise 30 de echipe, împărţite în 4 serii. Gruparea prahoveană, antrenată de Adi Teodorescu, este repartizată în seria I şi se află pe prima poziţie în clasament după 10 partide disputate, având şi cel mai bun golveraj din toată România, la nivelul acesta de vârstă: 107-5!

S-a ajuns aici, după un drum greu, început cu selecţia fetelor, operaţiune foarte complicată, aria de selecţie nefiind una mare pentru forbalul feminin din judeţ. Apoi, prin omogenizarea lotului, prin relaţii de joc, prin ambiţie şi prin foarte multă muncă şi sacrificii din partea unor tinere care nu au optat pentru calea uşoară, desenată de Tik-Tok sau Insta, ci pentru efort fizic, consum mental, pentru disciplină şi pentru ideea de a se ajuta una pe cealaltă.

Cu ajutorul părinţilor şi al oamenilor din club, junioarele de la Prahova Ploieşti au ajuns să fie o adevărată spaimă pentru adversare. Şi, mai mult, au demonstrat că spijinul primit de la Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti nu a fost în zadar, oferindu-le, practic, posibilitatea de a practica fotbalul în mediu organizat, în care ele se pot dezvolta nu doar ca jucătoare, ci şi în plan personal.

Fetele de la Prahova Ploieşti vor disputa la finalul acestei  săptămâni derbiul seriei, cu Rapid Bucureşti, în deplasare, iar o victorie şi în această partidă ar asigura locul 1 în serie la finalul anului.

Indiferent de rezultat, însă, junioarele U17 de la Prahova Ploieşti au reuşit, deja, să treacă testul cel mai important. Alcătuiesc acum un grup unit, care vrea performanţă, dar care ştie şi să se bucure de plăcerea a juca fotbal, efectiv. Iar să faci parte din aşa ceva, chiar contează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Informare privind situația apărută pe DN1, în zona Comarnic

În cursul zilei de astăzi, președintele Consiliului Județean Prahova,...

Criza apei: Analiza microbiologică a apei și etapele de verificare în sistemul de distribuție

Direcția de Sănătate Publică Prahova a finalizat analizele microbiologice...

România a obţinut cea mai clară victorie de la Campionatul Mondial: 37-17 cu Senegal

România a trecut la scor de Senegal, 37-17, şi...