CONTACT

Consilier BNR : Cinci milioane de români vor munci până la 70 de ani din cauza pensiilor speciale. Nu mai e o joacă!

Situatia pensiilor speciale, care afectează miţioane de români, a fost explicate de Eugen Rădulescu, consilierul guvenatorului BNR, Mugur Isărescu. Rădulescu atrage atenţia asupra impactului pe care il au pensile special în societate şi avertizează că “nu e de joacă!”

„După părerea mea, privilegiul cel mai mare și mai absurd al pensiilor speciale îl reprezintă vârsta de pensionare. Nicio țară civilizată nu trimite la pensie oameni înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, cu pensii care le permit un trai opulent, cel puțin o dată și jumătate mai îndelungat decât câți ani a muncit persoana în cauză,

Numărul pensionarilor speciali depășește 200 de mii, iar pensiile speciale se apropie la 1% din PIB. Nu mai este o joacă. Rezolvarea echilibrată a acestei situații ar avea nevoie de luciditate politică și, să spun o vorbă mare, bun simț. 

Dacă nu rezolvăm această situație spinoasă, vom avea o falie dramatică în mijlocul societății, pentru că 5 milioane de persoane vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii, poate și mai mulți în câţiva ani, vor duce un trai tihnit, de la o vârstă la care pot să se gândească să devină părinți. Aici nu mai este vorba doar de instituții extractive, ci și de fracturi sociale greu de surmontat”, a declarant Rădulescu, pentru contributors.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Superstiţii de Vinerea Mare. Ce e bine şi ce nu trebuie să faci în această zi

Românii au mai multe superstiţii şi trdiţii legate de...

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, inclus în reţeaua AP-TRAUMA

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că  reţeaua națională...

Program special pentru transportul în comun din Ploieşti

De Sărbătorile Pascale, programul mijloacelor de transport din Ploieşti...

Ministerul Sănătăţii lansează campania de conştientizare a AVC

AVC, accidentul vascular cerebral, reprezintă o cauză importantă de...