Junioarele U17 de la AFC Prahova Ploiești au fost primite la sediul municipalității, în cadrul unei întâlniri la care a fost prezent și viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Zoia Staicu
Primarul Mihai Poliţeanu a ţinut să le felicite pe fete pentru parcursul foarte bun de până acum, Prahova Ploieşti fiind lider în seria A şi calificată, deja, pentru Liga Elitelor, faza următoare a competiţiei.
Pentru tinerele fotbaliste, evenimentul a avut un efect deosebit, mai ales că el vine înaintea unui derbi, cel cu Rapid Bucureşti, ocupanta locului secund în clasament.
Dorinţa municipalităţii de a demonstra că susţine fotbalul feminin, chiar la nivel de junioare, este salutară, iar pentru tinerele jucătoare gestul are o importanţă şi mai mare, acesta fiind un semn clar că eforturile lor de a se pregăti şi de a reprezenta Ploieştiul prin rezultate foarte bune sunt apreciate chiar la vârful administraţiei ploieştene.


