Elena Udrea: „Remanierea se face, nu se discută”

udreaCu cât se discută mai mult despre remaniere, cu atât e mai puţin oportună, a declarat Elena Udrea, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.Vicepreşedintele PDL a precizat că în cadrul şedinţei coaliţiei subiectul remanierii nu a fost discutat

„Nu s-a discutat. Şi în povestea aceasta cu remanierea am ajuns să-l citez pe primul ministru: se face, nu se discută, tot ne trezim vorbind despre remaniere, cu cât vorbim mai mult, cu atât e mai puţin oportună”, a declarat Udrea.

Legat de anunţarea candidatului PDL la Primăria Capitalei, liderul democrat-liberal a subliniat faptul că atât în 2000, la scrutinul pentru Primăria Capitalei, cât şi în 2004, la scrutinul prezidenţial, candidatul PDL cel mai bun a fost anunţat cu o lună înaintea alegerilor. „Candidatul nostru cel mai bun a intrat în bătălie cu o lună înaintea alegerilor şi la primărie în 2000 şi la preşedinţie în 2004. Şi atunci de ce ar trebui să ne grăbim”, a afirmat Elena Udrea.

Recente

Citeste si...