CONTACT

Explozie la Rafinăria Lukoil Ploiești! Un angajat a fost rănit!

O persoană a fost rănită în urma unei explozii care s-a produs luni, în jurul prânzului, la Rafinăria Lukoil din Ploiești. 

Un bărbat a fost aruncat de suflu într-un canal colector din incinta rafinăriei.


Victima este un angajat al companiei, iar după explozie, în zonă a intervenit serviciul privat de stingere a incendiilor, deși deflagrația nu a fost urmată de foc. Bărbatul a fost transportat la spital. 

IPJ Prahova a anunțat că  “din primele verificări a rezultat că un bărbat de 58 de ani, angajat al societății comerciale, în timp ce efectua lucrări de reparații, ar fi fost lovit de capacul din beton al unui canal de vizitare, capac aruncat în urma unei explozii provocate de acumularea de gaze generate de scurgerea unor deșeuri în canalul respectiv.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.

Totodată, a fost informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova despre producerea evenimentului, pentru continuarea cercetărilor de specialitate” .

„Explozie, neurmată de incendiu, produsă pe amplasamentul unui operator economic situat pe strada Mihai Bravu, municipiul Ploiești. 

Am intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă pentru evaluarea, tratamentul și transportul unui bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, ce prezenta un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul membrului inferior stâng.

Acesta a fost preluat și transportat la UPU Ploiești”, a anunțat si ISU Prahova

Incidentul de luni a avut loc în condițiile în care rafinăria este oprită pentru revizie timp de 45 de zile. 

Revizia planificată se va derula în perioada 17 octombrie – 30 noiembrie.

În această perioadă se fac lucrări de întreținere la instalații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Cafeaua, ouăle şi fructele s-au scumpit cel mai mult, comparativ cu anul trecut

Potrivit datelor INS, în categoria alimentelor, cele mai mari...

Avertisment! Amenzi uriaşe pentru cei care ard deşeurile vegetale

Primăria Ploieşti îi avertizează pe cetăţenii care ard deşeurile...

Trei turişti străini salvaţi de jandarmi după o întâlnire cu o ursoaică, la Sinala

Trei turişti din Letonia au fost salvaţi de jandarmii...