Fiica Iuliei Timoşenko, la masă cu Obama

Iulia-Timosenko-fiicaFiica fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko, Evghenia, va susţine joi un discurs în Parlamentul European, iar în luna februarie, va lua parte la un dejun oferit de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama.

„Intenţionez să vizitez Copenhaga, la invitaţia ministrului de externe al Danemarcei, Villy Soevndal, iar în luna februarie, sunt invitată la un mic dejun oferit de preşedintele american, Barack Obama. De asemenea, voi efectua o vizită în Marea Britanie şi, foarte posibil, în Polonia” – a declarat Evghenia Timoşenko, în cadrul unei conferinţe de presă, la Paris. Fiica liderului opoziţiei ucrainene a subliniat că aceste vizite sunt parte a unei campanii internaţionale de apărare a Iuliei Timoşenko.

Reamintim că fostul premier de la Kiev, Iulia Timoşenko, a fost condamnată la şapte ani de închisoare, pentru abuz de putere, după ce, în 2009, a autorizat semnarea unor contracte în domeniul gazelor cu Rusia, care au adus prejudicii financiare statului ucrainean.

Şi fiica preşedintelui României,Traian Băsescu, Elena susţine campania de eliberare din închisoare a fostului premier ucrainean, aceasta purtând în Parlamentul European un tricou pe care scria „libertate pentru Iulia Timoşenko”.

Recente

Citeste si...

Cum a ajuns Petrolul mai rău de la an la an şi de ce nu e nimeni de vină

După revenirea în prima ligă, în mai 2022,  Petrolul...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...