CONTACT

Investițiile CEO din planul de restructurare – grad ZERO de implementare. Termenele tehnice contrazic graficul asumat cu Comisia Europeană. CEO ascunde informații publice

Proiectele de investiții din planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia (CEO), care ar fi trebuit finalizate deja, unele chiar de doi ani, nu au demarat nici acum, punând în pericol fondurile europene. Există suspiciuni chiar legat de termenele avansate ca fiind asumate în urma unor discuții cu Comisia Europeană, la finalul anului trecut. Reprezentanții companiei au refuzat să ofere informații publice, solicitate de jurnaliștii presfarastapani.ro, despre sumele cheltuite până acum și gradul de progres al proiectelor asumate.

Un răspuns oficial al Ministerului Energiei confirmă, însă, la finalul anului 2025, că gradul de implementare a investițiilor ce trebuie să înlocuiască grupurile energetice pe cărbune este ZERO. Pentru centralele pe gaz, termenele din procedura de licitație arată că nu poate fi respectat planul propus Bruxelles-ului.

Investițiile prevăzute în Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia (CEO), care vizează înlocuirea capacităților pe lignit cu unități de producție mai puțin poluante, înregistrează întârzieri majore față de termenele asumate inițial.

Planul prevede realizarea a două centrale pe gaze naturale, cu o capacitate totală instalată de 1.325 MW, construirea a opt parcuri fotovoltaice însumând 690 MW, precum și retehnologizarea unei hidrocentrale de 10 MW. Toate aceste investiții ar fi trebuit să contribuie, pe de o parte, la reducerea emisiilor și, pe de altă parte, la menținerea stabilității Sistemului Energetic Național, prin noile proiecte.

Conform calendarului inițial, aprobat în urmă patru ani (Decizia C(2022)553 din 26 ianuarie 2022 a Comisiei Europene), parcurile fotovoltaice urmau să fie puse în funcțiune în iunie 2024, însă acest termen a fost depășit fără ca proiectele să devină operaționale. De asemenea, centralele pe gaze naturale aveau ca termen de finalizare luna iunie 2026, un obiectiv care a fost amânat până în 2028 și începutul lui 2029.

În ansamblu, planul de restructurare al CEO avea ca termen-limită de implementare sfârșitul anului 2026, termen asumat de România în relația cu Comisia Europeană, în schimbul aprobării ajutorului de stat acordat companiei.

Întârzierile pentru centralele pe gaze de la Turceni (de 475 MW) și Ișalnița (de 850 MW), prinse în planul de restructurare și reorganizare a Complexului Energetic Oltenia, riscă să ducă la ratarea calendarului asumat cu Comisia Europeană. Datele oficiale, comunicate de Ministerul Energiei, arată că finalizarea celor două blocuri energetice, estimată la 36 de luni, nu se poate face în termenele asumate cu Bruxelles-ul.

Cele două proiecte energetice au întârzieri de aproximativ trei ani, față de calendarul stabilit prin Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, convenit cu Comisia Europeană (CE). Această situație a determinat România să solicite, anul trecut, amânarea termenelor de închidere a termocentralelor pe lignit din Oltenia, pentru a evita riscuri privind securitatea energetică, invocând blackout-ul, în perioadele de iarnă.

S-a promis mult, nu s-a făcut nimic

România s-a angajat oficial, în fața Comisiei Europene, să închidă grupurile pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) și să pună în funcțiune capacitățile pe gaz și parcurile fotovoltaice.

Pe hârtie, aceste investiții ar trebui să fie funcționale până cel târziu în la sfârșitul lui 2028, respectiv martie 2029, după ce termenele au fost deja prelungite. În realitate însă, chiar documentele oficiale ale Ministerului Energiei arată că proiectele sunt atât de întârziate încât nici calendarele tehnice minime nu mai pot fi respectate.

Proiectele de centrale pe gaze de tip CCGT de la Turceni (deținută de CE Oltenia- 50% și Tinmar Energy – 50%) și Ișalnița (deținută de CEO-60% ȘI ALRO -40%) beneficiază de finanțări nerambursabile din Fondul de Modernizare, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei. Contractele de finanțare au fost semnate în iulie 2023 pentru Turceni (cu o subvenție de 831,4 milioane lei, la o valoare totală a investiției de 1,66 miliarde lei) și în februarie 2024 pentru Ișalnița, unde sprijinul european este de 1,26 miliarde lei dintr-un cost estimat inițial de 2,51 miliarde lei.

Între timp însă, costurile au crescut cu câte un miliard de lei, pe fiecare proiect. În cadrul ultimelor licitații, inclusiv cea anulată vineri, 30 ianuarie, pentru Ișalnița, valorile contractelor scoase la concurs au ajuns la 2,68 miliarde lei pentru Turceni și 3,77 miliarde lei pentru Ișalnița, depășind cu mult bugetele stabilite inițial. Această explozie a costurilor ridică semne de întrebare atât cu privire la viabilitatea financiară a proiectelor, cât și la capacitatea României de a respecta angajamentele asumate față de Uniunea Europeană în procesul de decarbonare.

Proiectele din planul de reorganizare a CEO au stadiu de implementare ZERO. CEO ascunde datele

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a refuzat să ofere informații publice, despre gradul de progres al proiectelor din planul de restructurare a companiei.

Presafarastapani.ro a adresat o solicitare în baza Legii 544/2001, prin care a cerut CEO date despre bugetele alocate societăților mixte de tip SPV, contribuția reală a CEO la finanțarea acestora, numărul de angajați din noile societăți, stadiul investițiilor și noile termene de realizare. CEO nu a oferit însă niciun răspuns punctual. În schimb, instituția ne trimite pe site-ul propriu sau către „societățile de proiect”, care nu au publicate informațiile solicitate.

Mai mult, compania subliniază că aceste SPV-uri nu intră sub incidența legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, deși CEO deține participații de minimum 50% și gestionează proiecte strategice finanțate din bani publici și europeni.

În schimb, un răspuns oficial transmis de Ministerul Energiei la o interpelare a deputatului de Gorj, Ion Iordache, în octombrie 2025, confirmă că stadiul real de implementare a proiectelor energetice derulate de Complexul Energetic Oltenia este zero, în ciuda angajamentelor asumate de România față de Comisia Europeană. Astfel, microhidrocentrala de la Turceni înregistrează progres fizic zero și execuție financiară zero.

În cazul celor opt parcuri fotovoltaice, situația este la fel de îngrijorătoare: patru proiecte sunt complet blocate, iar celelalte patru au atins doar 7,5% progres fizic, fără niciun leu cheltuit efectiv. Nici proiectele de centrale pe gaze nu stau mai bine. Progresul fizic mediu este de aproximativ 5%, în timp ce execuția financiară abia atinge 0,18%, ceea ce indică întârzieri majore în faza de implementare.

În acest context, autoritățile au solicitat Comisiei Europene, la finalul anului trecut, prelungirea termenelor de finalizare. Termene limită, confirmate de Ministerul Energiei în răspunsul la interpelarea parlamentară, arată că pentru microhidrocentrala Turceni este stabilită la iunie 2029, pentru parcurile fotovoltaice la iunie 2027, iar pentru centralele pe gaze termenele au fost împinse până la decembrie 2028 pentru unitatea de la Turceni și martie 2029 pentru centrala CCGT de la Ișalnița. Noile calendarizări confirmă, practic, că tranziția energetică asumată de România în Oltenia este mult în urma planului, cu riscuri majore pentru respectarea jaloanelor din PNRR.

Datele tehnice ale licitațiilor arată depășirea termenelor asumate

În paralel, CEO a lansat licitațiile pentru construcția celor două centrale pe gaze. Caietele de sarcini conțin un calendar tehnic standardizat: 6 luni pentru proiectare, 30 de luni pentru execuția lucrărilor, adică trei ani în total, din momentul semnării contractului.

Problema majoră este că lucrările de construire nu au început nici acum. La Ișalnița (Craiova), cea de a doua procedură de licitație a fost anulată pe 30 ianuarie, după mai multe amânări, iar la Turceni, procedura relansată a doua oară, la care a fost depusă o singură ofertă, este în analiză, după întârzieri și ajustări de cost. Asta înseamnă că nu există încă nici măcar un antreprenor desemnat, care să poată începe cei trei ani de proiectare și construcție. Dacă pentru proiectul de la Turceni se așteaptă decizia în privința validării ofertei, pentru Ișalnițe nu s-a comunicat dacă și când se va relua procedura. Presupunând, extrem de optimist, că un contract ar fi semnat în prima jumătate a acestui an, cele 36 luni, prevăzute în caietele de sarcini, ar duce finalizarea efectivă, după termenele asumate oficial cu Comisia Europeană.

Acest material a fost realizat de Irina Stoian şi prelut de pe https://presafarastapani.ro/

Articol realizat cu sprijinul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Prahovean arestat după ce a ameninţat că va da foc unei benzinării

Un prahovean de 66 de ani din comuna Balta...

Analize gratuite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Analizele pot fi solicitate de prahoveni fără programare, dar...

În ultimul an, în Prahova, a crescut alarmant numărul ordinelor de protecţie provizorii

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează că anul trecut,...

Top 10 motive pentru a alege cercei din aur

Dacă îți construiești o garderobă care vrei să arate...