Ion Iliescu nu îşi serbează ziua onomastică

iliescuIon Iliescu, fostul şef al statului, nu are chef , în acest an, de admiratoarele sale. După ani de zile în care a fost asaltat de fanii săi veniţi să îi ureze „La mulţi ani”, în acest an Iliescu nu va organiza vreo petrecere cu ocazia onomasticii şi va sta acasă alături de soţia sa.


„Am decis să nu mai facă nimic anul acesta. Nu vreau să fac nimic nici la sediu, nici acasă. Prietenii şi cei care doresc să îmi facă o urare o vor face prin telefon”, a spus Ion Iliescu pentru Gândul.

Acesta a adăugat că nici anul trecut nu a invitat lumea la sediul din strada Atena pentru a-l sărbători cu ocazia Sfântului Ion. La vremea respectivă, Ion Iliescu a explicat că nu a organizat nimic deoarece centrala clădirii nu a funcţionat.

Preşedintele de onoare al PSD a declarat că este posibil ca nici de ziua sa de naştere, 3 martie, să nu facă nimic deosebit.

În martie 2011, Marian Vanghelie a organizat la hotel Phoenicia o petrecere pentru Ion Iliescu, ocazie cu care a avut loc şi o lansare de carte. La evenimentul din 2011 au fost invitate câteva sute de persoane care au dorit să-i spună „La mulţi ani!” fostului preşedinte.

Recente

Citeste si...

Cum a ajuns Petrolul mai rău de la an la an şi de ce nu e nimeni de vină

După revenirea în prima ligă, în mai 2022,  Petrolul...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...