Judeţul Prahova a intrat din nou în cod galben de ninsori şi viscol, după ce a traversat în această săptămână o perioadă de cod portocaliu. Noua avertizare este valabilă până duminică.
„Din după-amiaza zilei de vineri (20 februarie) și până sâmbătă seara (21 februarie) vântul se va intensifica, la început în sudul Moldovei, Muntenia, în Carpații de Curbură, apoi și în sud-estul Olteniei și Dobrogea. Vor fi viteze la rafală de 50…60 km/h și local de 65…70 km/h.
Din noaptea de vineri spre sâmbătă (20/21 februarie) vor fi precipitații însemnate cantitativ, la început mixte, astfel încât local se va forma polei și ghețuș, apoi va ninge (exceptând zona litoralului unde va ploua). Va fi viscol și vizibilitatea va scădea sub 100 m.
Cantitățile de apă acumulate vor fi de 15…30 l/mp și se va depune strat de zăpadă, neuniform, cu grosimi în general de 15…20 cm”, a transmis ANM.

