CONTACT

Legea care interzice accesul la rețelele sociale copiilor sub 15 ani a fost adoptată

Deputații francezi au aprobat legea care interzice accesul la rețelele sociale copiilor sub 15 ani cu 116 de voturi pentru și doar 23 împotrivă.  Francezii susţin că platformele precum TikTok, Snapchat și Instagram pot avea efecte nocive asupra adolescenților. Printre riscurile menționate se află, de asemenea, hărțuirea online cât și expunerea la conținut violent.

Pasul făcut de francezi a fost validat şi de Comisia Europeană- Astfel, Franţa devine a doua ţară din lume care introduce majoratul digital, după Australia.

“Autoritățile franceze au dreptul de a stabili un majorat digital pentru cetățenii lor. Marile platforme online au obligația de a respecta legislația națională, dar asigurarea aplicabilității și confirmarea existenței unor sisteme corespunzătoare de verificare a vârstei este o prerogativă a Comisiei Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier.

O lege a majoratului digital a fost aprobată și de Senatul României, toamna trecută, și se află acum la Camera Deputaților. Aceasta prevede însă că copiii de până în 16 ani își pot creea conturi pe rețelele sociale, dar cu acordul părinților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Echipa de robotică Undefined, din Câmpina, calificată la Premier European First Tech Challenge

Tinerii prahoveni componenţi ai echipei Undefined vor participa, în...

Subiecte interesante la simularea Evaluării Naționale 2026 la Limba română

Elevii claselor a VIII-a au susținut, astăzi, proba la...

Aglomeraţie mare pe A3, în zona Ploieştiului. Creştere semnificativă a valorilor de trafic

Valorile de trafic pe autostrada A3 vor fi foarte...