Magistraţii obligaţi să-şi declare averile

magistratiJudecătorii şi procurorii care nu-şi publică declaraţiile de avere şi de interese ar putea fi amendaţi cu până la 2.000 de lei, arată Ministerul Justiţiei într-un comunicat. Oficialii spun că nedeclararea veniturilor realizate constitue contravenţie.

Ministerul Justiţiei spune că inclusive legea 303/2004, privind statutul magistraţilor îi obligă pe aceşria să prezinte, “în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese”.

Conform oficialilor, dispoziţiile legii îi privesc pe lângă magistraţi, şi pe ceilalţi angajaţi din sistemul judiciar. “Dispoziţiile legii privesc, inclusiv, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, asimilaţii acestora, precum şi asistenţii judiciari, cât şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.

Nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege, precum şi nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 de lei la 2.000 de lei, se arată în comunicatul citat.

Recente

Citeste si...

COMUNICAT SC STEJECOM SRL (2)

Societatea STEJECOM S.R.L., cu sediul social in Oras Baicoi,...

ANM anunţă o vreme de coşmar, pentru următoarele zile

ANM a emis o alertă de furtuni  care este...

Cel mai cunoscut neurochirurg în Ploieşti, Valeriu Zaharia, va acorda consultaţii gratuite la Spitalul Judeţean

Spitalul Judeţean din Ploieşti extinde programul în Ambulatoriu, până...