Institutul de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a lansat mai mute avertizari de cod roşu şi cod portocaliu de inundaţii. Deja grav afectat de aceste inundaţii, judeţul Prahova este vizat de altă avertizare de cod portocaliu, valabilă până joi după-amiază.
„Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și precipitațiile prognozate pentru următoarele 24 de ore și propagarea, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.
Până joi după-amiază este cod portocaliu pe sectoare de râuri din județele Brașov, Covasna, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Buzău, Galați, Vaslui, Constanța și Tulcea”, a transmis INHGA.
Hidrologii au transmis şi mai mulrte recomandări pentru populaţiaaflată în afectate de zonele de Cod Roşu şi Cod Portocaliu: Având în vedere severitatea fenomenelor prognozate, recomandăm populației, în special persoanelor aflate în zonele vizate de Codul Roșu și Codul Portocaliu, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă, torenților, pâraielor, podurilor și podețelor și să nu traverseze zonele inundate, nici pe jos, nici cu autovehiculele. Persoanele aflate în zone expuse trebuie să se retragă către locuri mai înalte și sigure, să își protejeze viața înaintea bunurilor și să respecte fără întârziere măsurile dispuse de autorități, inclusiv eventualele indicații de evacuare.
