O tânără de doar 18 ani a murit, marţi dimineaţă, într-un grav accident rutier la marginea Ploieştiului. În accident au fost implicate două autoturisme și o semiremorcă. Tânăra care a decedat tocmai obţinuse permisul de conducere.
„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești,au fost sesizați, la data de 3 martie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Buda, din municipiul Ploiești.
Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat faptul că, o tânără de 18 ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Județean 101I, pe strada Buda din municipiul Ploiești, din direcția DN1 către municipiul Ploiești și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 37 de ani.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-o semiremorcă care se afla parcată în afara părții carosabile.
Din nefericire, în urma producerii accidentului rutier, a rezultat decesul conducătoarei auto de 18 ani”, a transmis IPJ Prahova

