CONTACT
Acasă Blog Pagina 129

Festivalul Concurs cu Participare Internațională „Cânt și Joc la Breaza”

0

 ”Foaie verde siminoc/ Hai la joc, la joc, la joc/ Câte unul câte doi/ C-așa-I Breaza pe la noi”

În 23 iunie 2024, ora 12, Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, orașul Breaza în parteneriat cu Primăria,Consiliul local Breaza, Inspectoratul Școlar Prahova și cu alte instituții din județ, organizează Festivalul Concurs cu Participare Internațională „Cânt și Joc la Breaza”, cu scopul de a conserva ceea ce este din strămoși lăsat și  de a crea, fără bariere, o punte de legătură între trecut și viitor. Ne propunem, să organizăm activități prin care elevii să înțeleagă că sunt mesageri ai folclorului prin intermediul dansului, muzicii și că împreună cu alți copii, păstrează, transmit din tezaurul cultural, celor din țară, dar și la nivel internațional. Activitatea principală din proiect este festivalul concurs, care este conceput ca o competiție loială între elevii din învățământul gimnazial (vârsta 12-15 ani) și liceal (vârsta 15-19 ani), care prin parcurgerea unor probe de dans popular, de cântec popular, de interpretare vocală și instrumentală, își vor demonstra dragostea față de valorile culturii tradiționale din spațiul prahovean, cu valori similare din celelalte spații românești și internaționale.  Este o modalitate de cunoaștere, transmitere și păstrare a tradițiilor și obiceiurilor locale  de catre elevi, dând posibilitatea ca între aceștia să se realizeze  un schimb de valori ale culturii romanești cu alte comunități din țară și străinătate.                                                                                                            Diversitatea secțiunilor festivalului-concurs va aduna în orașul nostru peste 500 de  elevi si 50 profesori din județele: Arad, Argeș, Botoșani, Buzău, Brașov, Maramures, Călărași,  Bihor, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Bistrița-Năsăud, Neamț,  Prahova, Comunitatea Elenă Prahova, comunitatea tătară Constanța,  dar și din Bulgaria,  Republica Moldova, Turcia, Ucraina, Macedonia, turiști și cetățeni ai orașului, cu preocupări asemănătoare, așternând „punți de cultură și tradiție, spre zestrea strămoșească”.                           

            Programul festivalului este:

                                      

                       DUMINICĂ, 23 IUNIE 2024

            – Ora 1200-1215   – Parada participanților, de la:       

                                         Magazinul Profi – Primăria  Orașului Breaza;

             -Ora 1215-1240     Deschiderea oficială a festivalului- concurs – în fața Primăriei   

                                         Orașului Breaza-  str. Republicii nr. 82B; 

            – Ora 1240-1250   – Încolonarea și deplasarea echipajelor către scena amplasată „Popasul

                                          Cultural” din Parcul Brâncoveanu Breaza – str. Republicii;

            – Ora 1300-1930   – Evoluția echipajelor pe secțiuni;

           –  Ora1930-2030    – Concert cu invitați speciali;

           –  Ora 2030-2100   – Premierea participanților.

 

                Dorim ca prin activitățile și acțiunile din cadrul proiectului  să conservăm tezaurul folcloric strămoșesc, să dezvoltăm  copiilor  și tinerilor abilități,  să descoperim  valorile autentice folclorului și tradițiile românești, să promovăm  oferta turistică a orașului  Breaza.

            Cu zâmbetul pe buze, în costume tradiționale, dintre cele mai diversificate, prezentăm  spectacole  care   dau vioiciune dansului și cântecului, fiind o chemare la sinceritate, la ceea ce au lăsat strămoșii, în decursul istoriei sale milenare. 

Restricții de Circulație din cauza Caniculei. Detalii pentru Perioada 21-24 Iunie

0

În perioada 21-24 iunie 2024, între orele 10:00 și 20:00, vor fi instituite restricții de tonaj pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius). Potrivit avertizării meteorologice emise de ANM pe 20 iunie, vehiculele cu masa autorizată mai mare de 7,5 tone vor avea restricții de circulație în următoarele județe:

  • 21 iunie: Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna.
  • 22 iunie: Ilfov, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara.
  • 23 iunie: Ilfov, Prahova, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Caraș-Severin, Ialomița, Călărași.
  • 24 iunie: Ilfov, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Caraș-Severin, Ialomița, Călărași.

Excepții de la aceste restricții includ transporturile de persoane, animale vii, produse perisabile, echipamente de prim ajutor, distribuire de carburanți și alte cazuri de urgență sau necesitate specifică. Utilajele proprii și închiriate ale CNAIR vor fi de asemenea exceptate.

CNAIR va actualiza aceste măsuri în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și va emite noi comunicate după caz. Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte aceste restricții pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.RESTRICTIII TRAFIC CANICULĂ

Țara se topește de caldură. Prahova, sub cod portocaliu de caniculă

0

Meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat pentru ziua de 20 iunie. Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei și sudul Transilvaniei, unde temperaturile maxime vor varia între 33 și 38 de grade Celsius, cu valori izolate de până la 39 de grade. Disconfortul termic va fi extrem, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe timp de noapte, temperaturile vor rămâne ridicate, situându-se în jurul valorii de 20 de grade, ceea ce va crea nopți tropicale în regiunile afectate.

Valul de căldură va continua și pe 21 iunie, când este emis un cod galben pentru Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și local în Oltenia și Muntenia. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va rămâne ridicat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) aproape de pragul critic de 80 de unități în aceste zone.

Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, hidratarea corespunzătoare și utilizarea mijloacelor de protecție împotriva căldurii. Persoanele vulnerabile, cum ar fi copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni cronice, trebuie să fie deosebit de atente în aceste zile de caniculă intensă.

Anunt public privind decizia etapei de incadrare

0

S.C. CABANA VȂRFUL CIUCAŞ S.R.L.  anunta publicul interesat asupra luarii deciziei etapei de incadrare de a nu se supune evaluarii impactului asupra mediului, nu se supune evaluarii adecvate si nu se supune evaluarii impactului asupra corpurilor de apa, in cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul MODERNIZARE

RECOMPARTIMENTARE, SUPRAETAJARE ŞI EXTINDERE CONSTRUCŢIE EXISTENTĂ CABANĂ CORP C4 ŞI ANEXĂ CORP C5, REALIZARE BAZIN VIDANJABIL, MINISTAŢIE DE EPURARE, MONTARE PANOURI FOTOVOLTAICE SI AMENAJARE ZONA DE AGREMENT

, propus a fi amplasat in Comuna Măneciu, Sat Cheia , nr.652 D, C.F.  20301, Tarlaua 2, Parcela Cc 33, Judetul PRAHOVA, titular S.C. CABANA VȂRFUL CIUCAŞ S.R.L. 

  1.Proiectul deciziei de incadrare si motivele care o fundamenteaza pot fi consultate la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova, str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr. 306 , in zilele de luni-vineri, intre orele 9-13, precum si la urmatoarea adresa de internet http://apmph.anpm.ro.

  2. Publicul interesat poate depune propuneri in ceea ce priveste continutul raportului privind impactul asupra mediului la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova.

Comentariile/Observatiile/Propunerile publicului interesat se pot inainta pana la data de 15.10.2022 in termen de 10 zile de la data afisarii prezentului anunt).

 

Incendiu locuințe în orașul Băicoi

0

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina acționează în aceste momente pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins 2 locuințe din orașul Băicoi. Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la locul intervenției au fost mobilizate 5 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, cu un total de 15 cadre.

Forțele de intervenție sosite la fața locului au constatat că flăcările au cuprins inițial o clădire, extinzându-se cu repeziciune la o a doua casă, lipită de cea de la care a pornit în primă fază incendiul. Pompierii depun eforturi pentru localizarea incendiului, fiind vorba despre o suprafață de aproximativ 270 mp. Incendiul este localizat, suprafața estimată fiind de aproximativ 400 mp. Pompierii acționează pentru lichidare.

Până în acest moment, nu au fost raportate victime.

Cod galben de caniculă. Valul de căldura va afecta întreaga țară!

0

Valul de căldură va afecta întreaga țară astăzi, fiind înregistrate temperaturi maxime între 32 și 35 de grade Celsius în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală depășind pragul critic de 80 de unități. Noaptea, temperaturile vor rămâne ridicate, în jurul valorii de 20 de grade Celsius. Cetățenii sunt sfătuiți să evite expunerea prelungită la soare, să se hidrateze corespunzător și să ia măsuri de protecție împotriva caniculei. Urmăriți buletinele meteorologice pentru actualizări.

Fetiță de cinci ani, batjocorită de un recidivist care a profitat și de surioara mai mare

0
Alerta a fost dată de către un bărbat care a povestit polițiștilor că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat, în municipiul Ploiești. 
 
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în cursul zilei, bărbatul de 41 de ani s-ar fi deplasat la un imobil din municipiu, iar la un moment dat, profitând de faptul că minora era singură într-o anexă a locuinței, i-ar fi prezentat pe telefonul mobil un clip video cu conținut pornografic și ar fi agresat-o sexual.
 
Tot din verificările efectuate de polițiștii, s-a constatat faptul că același bărbat, în luna mai a.c., ar fi agresat-o sexual și pe sora minorei mai sus-menționată, în vârstă de 7 ani.
 
În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile
 
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală comisă asupra unui minor și corupere sexuală a minorilor.

Canicula combatută la Ploiești cu lipsa apei calde! Zonele afectate!

0

Termo Ploiești a anunțat că, din cauza unor lucrări necesare pentru remedierea unei avarii la rețeaua de transport a agentului termic primar pe Magistrala VI Vest, str. Tocători – Str. Gh. Grigore Cantacuzino, furnizarea apei calde va fi întreruptă în anumite zone ale orașului. Începând de ieri și până pe 19 iunie 2024, la ora 18:00, nu va fi furnizată apă caldă în următoarele locații: Punctul Termic 6, Punctul Termic 9 Mai, Confecția Vest, precum și în perimetrul străzilor Eroilor, Cașin, Murelor, Granitului, Victoraș, Daliei și Tribunei.

"Aceste lucrări sunt esențiale pentru asigurarea unei rețele de transport eficiente și fiabile pentru locuitorii din zonele afectate. Echipele noastre vor lucra neîntrerupt pentru a reduce la minimum timpul necesar remedierii problemei," au declarat reprezentanții Termo Ploiești.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot apela gratuit TelVerde, la numărul 0800 672 777, disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Prahova, sub avertizare meteo de caniculă!

0

Astăzi, regiuni precum Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, incusivPrahova, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei vor fi afectate de temperaturi extrem de ridicate. Maximele termice vor oscila între 32 și 35 de grade, generând condiții de caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.

De asemenea, pe parcursul nopții, temperaturile nu vor scădea semnificativ, menținându-se în jurul valorii de 20 de grade, caracterizând astfel nopți tropicale.

Succes deplin la Campionatele Naționale de Gimnastică Ritmică

0

Echipa de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești a dominat competiția la Campionatele Naționale rezervate categoriilor Junioare II și III, desfășurate în acest weekend la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.

Sportivele CSM Ploiești au obținut rezultate remarcabile, confirmându-și poziția de lideri în acest sport elegant și complex. Echipa junioarelor II (12-13 ani), formată din Delia Stroe, Ingrid Gavril, Ștefania Puiu și Rebecca Ulvoczki, a cucerit medalia de bronz în competiția pe echipe, consolidându-și performanțele de la Constanța din anul precedent.

Delia Stroe a impresionat în mod deosebit, clasându-se pe locul 6 la individual compus și asigurându-și locul la Cupa României. Ea a reușit să se apropie de podium și în proba de minge, ocupând onorabil locul 4 cu 21.850 puncte. Totodată, Ingrid Gavril a demonstrat o formă excelentă, obținând locul 4 la măciuci, cu 21.300 puncte.

În categoria Junioare II (13 ani), rezultatele au fost următoarele:

  • Delia Stroe: Locul 6, totalizând 79.700 puncte
  • Ingrid Gavril: Locul 10, cu un punctaj total de 74.650

De asemenea, în categoria Junioare II (12 ani), Ștefania Puiu a reușit o performanță notabilă, obținând locul 7 cu un total de 81.850 puncte.

În fine, Nectaria Stoica și Alessia Trandafir, reprezentante ale categoriilor Junioare III (11 ani) și Junioare III (10 ani), au contribuit, de asemenea, la succesul echipei, demonstrând un progres semnificativ într-o competiție extrem de competitivă.