CONTACT
Acasă Blog Pagina 58

Ultimul drum pentru jandarmul împușcat la antrenament

0

Astăzi, Azuga își ia rămas-bun de la tânărul jandarm de 27 de ani, împușcat mortal în timpul unui antrenament din Dâmbovița. Înmormântarea va avea loc la ora 12:30, iar localnicii, familia și prietenii sunt așteptați să-l conducă pe ultimul drum.

Durerea este imensă pentru cei care l-au cunoscut. Trupul neînsuflețit a fost depus încă de joi la capela bisericii din centrul stațiunii, unde zeci de oameni au venit să își ia adio.

Tânărul subofițer a fost împușcat accidental chiar de comandantul său, în timpul unui exercițiu de antrenament. Ancheta este în desfășurare pentru a clarifica circumstanțele tragediei.

Astăzi, însă, toată suferința se transformă în lacrimi și regrete. Azuga își plânge fiul plecat mult prea devreme.

Elev bătut și închis în dulap de colegi mai mari

0

Polițiștii din Ploiești au reținut trei tineri cu vârste de 15 și 16 ani, bănuiți că ar fi agresat fizic și amenințat un coleg de 14 ani, în perioada 27-29 ianuarie. Incidentul a avut loc într-o școală din Ploiești, în timpul pauzelor, când cei trei ar fi închis victima într-un dulap, împiedicând-o să iasă.

După cercetările efectuate, cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar apoi au fost puși sub control judiciar. Urmează să fie prezentați la parchet pentru a se stabili dacă se impune o altă măsură preventivă. Polițiștii continuă investigațiile într-un dosar penal pentru lovire, amenințare și lipsire de libertate.

Prahovenii din zonele montane vor putea înlocui sobele vechi cu unele noi, mai eficiente, printr-un program guvernamental

0

Începând din luna aprilie, locuitorii a 45 de localități din județul Prahova, situate în zone montane, vor putea beneficia de ajutor financiar pentru a-și schimba sobe vechi cu modele mai moderne și eficiente, prin Programul Rabla pentru sobe. Aceștia vor primi până la 10.000 de lei pentru achiziționarea unui aparat de încălzire performant. Totuși, acești bani vor acoperi doar 70% din valoarea totală a noii sobe, iar restul sumei va trebui să fie plătit de fiecare beneficiar.

Bătaie între eleve la un liceu din Câmpina!

0

Un conflict izbucnit între mai multe eleve de la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” din Câmpina s-a transformat într-o bătaie în toată regula. Joi, 13 martie, patru fete s-au luat la pumni și picioare chiar în sala de clasă, iar încercările profesorilor și ale agentului de pază de a le despărți au fost în zadar. În îmbrânceală, chiar și paznicul a fost lovit accidental.

Totul a pornit de la o simplă discuție în contradictoriu despre vestimentație, dar spiritele s-au încins rapid. Cele patru eleve, cu vârste între 15 și 17 ani, s-au agresat fizic, iar colegii lor au asistat neputincioși la scenele de violență.

Conducerea liceului a alertat Poliția, iar oamenii legii au intervenit imediat. Deși fetele implicate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, cazul este acum în atenția autorităților. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovire și alte violențe și vor monitoriza situația pentru a preveni alte incidente similare.

Din păcate, astfel de conflicte devin din ce în ce mai frecvente în școli, iar violența pare să înlocuiască dialogul între elevi.

Gata de restart! Handbalistele de la CS Județean Prahova reiau asaltul pentru promovare

0

După o pauză forțată și un moment dificil cauzat de eșecul din derby-ul cu CSM Galați, handbalistele de la CS Județean Prahova sunt pregătite să revină mai puternice ca niciodată. Formația antrenată de Adi Chiruț și Robert Comendant a folosit această perioadă pentru a-și regăsi ritmul, a se mobiliza și a-și reface strategiile pentru bătălia din play-off-ul pentru promovarea în Liga Florilor.

Motivație maximă pentru meciul cu Știința

Prima provocare a handbalistelor prahovene va avea loc sâmbătă, 15 martie, în sala Agronomia din București, unde vor da piept cu Știința. O formație ambițioasă, care și-a propus și ea accederea în primul eșalon al handbalului feminin românesc.

„A fost o perioadă pe care am folosit-o din plin. Fetele au arătat că sunt profesioniste, au depășit momentul dificil și sunt complet motivate pentru ceea ce urmează. Am văzut o determinare fantastică la antrenamente, iar acum suntem mai uniți ca niciodată. Mergem la București doar cu gândul la victorie, acesta este cuvântul de ordine!”, a declarat antrenorul Adi Chiruț.

Un duel decisiv pentru promovare

Confruntarea dintre CS Județean Prahova și Știința București se anunță una extrem de disputată, având în vedere ambițiile celor două echipe. Handbalistele prahovene sunt conștiente că fiecare punct contează în drumul spre Liga Florilor, iar o victorie la București ar putea reprezenta un pas crucial pentru obiectivul final.

Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, în sala Agronomia, iar suporterii echipei sunt așteptați să le susțină din tribună sau să le transmită energie pozitivă de la distanță. Cu un moral ridicat și o dorință uriașă de revanșă, CS Județean Prahova este gata să demonstreze că are forța necesară pentru a reveni în lupta pentru promovare!

Un jandarm din Prahova și-a pierdut viața în timpul unui exercițiu

0

O veste cutremurătoare a îndoliat Azuga. Răzvan Nicolae Arnăut, un tânăr jandarm de 27 de ani, și-a pierdut viața în mod tragic, miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. Acesta a fost împușcat mortal de un coleg, în timpul unui exercițiu de antrenament.

Comunitatea din Azuga este în șoc, iar Primăria a transmis un mesaj emoționant în memoria lui Răzvan, descriindu-l ca pe un om deosebit, curajos și devotat meseriei sale.

Șofer fugar în Ploiești! Poliția l-a urmărit prin oraș, dar a abandonat mașina și a fugit!

0

A fost alertă pe străzile din Ploiești! Un șofer a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a pornit într-o cursă nebună prin oraș. Polițiștii l-au urmărit pe mai multe străzi, până când individul a abandonat mașina pe strada Tunari și a luat-o la fugă!

La scurt timp, un bărbat de 33 de ani s-a prezentat la locul incidentului și a spus că el ar fi fost la volan. Poliția nu se lasă și investighează cine a condus cu adevărat și de ce a fugit! 

Dezastru într-un centru pentru persoane cu dizabilități din Prahova

0

Autoritățile din Prahova au făcut o vizită neanunțată la două centre de asistență socială și au descoperit condiții șocante la unul dintre ele!

La Centrul de la Călinești, bolnavii stăteau în camere cu geamuri sparte, în frig, fără produse de igienă în băi. În bucătărie? Mizerie și gândaci! Mai mult, unii dintre cei internați au fost diagnosticați de mai multe ori cu râie.

În schimb, la centrul din Puchenii Mari, totul era curat și bine întreținut.

Șefii centrului din Călinești vor fi anchetați, iar autoritățile promit să rezolve problemele. Urmează noi controale!

Copil de 4 ani, ucis în bătaie de propriii părinți. Frățiorul lui, găsit aproape mort de foame!

0

Scene de groază în satul Meri, comuna Drăgănești! Un băiețel de 4 ani a fost bătut până la moarte de cei care trebuiau să-l protejeze – propriii părinți. Fratele lui, un bebeluș de 7 luni, a fost găsit înfometat și dus de urgență la spital.

Cei doi părinți au fost reținuți, iar autoritățile cercetează acest caz cutremurător.

Prins după ce a „dezmembat” ilegal! Poliția i-a bătut la ușă

0

Un bărbat de 47 de ani, suspectat că a furat piese auto din mai multe mașini din Ploiești, s-a trezit azi-dimineață cu poliția la ușă. Oamenii legii au făcut percheziții în Ploiești și Căzănești (Ialomița) și au găsit o parte din bunurile furate.

Furturile au avut loc între 14 februarie și 3 martie, iar paguba se ridică la 8.000 de lei. Polițiștii continuă cercetările pentru a recupera și restul prejudiciului!