CONTACT
Acasă Blog Pagina 60

Lista de reparații a gropilor din Ploiești!

0

Echipele de intervenție au început lucrările de reparații și întreținere a străzilor din Ploiești, după numeroase sesizări venite din partea cetățenilor. Asfaltarea și plombarea vor fi realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteo.

Municipalitatea anunță că 4.000 de metri pătrați de covor asfaltic vor fi așternuți pe principalele artere cu probleme, iar alți 2.450 de metri pătrați vor fi folosiți pentru plombarea gropilor și reparații locale. Se va interveni atât în zona de Vest, pe străzi precum Gh. Gr. Cantacuzino, Mărășești și Tudor Vladimirescu, cât și în zona de Est, unde vor fi vizate bulevarde și străzi circulate, printre care Republicii, Andrei Mureșanu și Magheru.

Lucrările sunt realizate de firme specializate și se vor desfășura astfel încât să afecteze cât mai puțin traficul. Șoferii sunt sfătuiți să fie precauți în zonele unde se desfășoară intervențiile.

Profesor de la Școala de Poliție, găsit mort în mașină

0

Un caz șocant a zguduit Ploieștiul! Un bărbat de 43 de ani a fost descoperit ieri fără viață într-un autoturism parcat în Parcul Municipal Vest. Victima prezenta o plagă înjunghiată, iar primele verificări sugerează că ar fi vorba despre o auto-înjunghiere.

Cine era bărbatul? Un respectat profesor de Investigații Criminale de la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Moartea sa ridică multe semne de întrebare, iar poliția investighează cazul pentru a stabili ce s-a întâmplat cu adevărat.

Surpriză totală pe piața muncii.Un nou record!

0

În 2024, România a avut peste 5,7 milioane de salariați, cel mai mare număr din ultimii 10 ani. Și numărul contractelor de muncă a crescut semnificativ, ajungând la 6,7 milioane, cu 700.000 mai multe decât acum un deceniu.

În județul Prahova, la finalul anului erau 185.848 de angajați, mai mulți decât în 2014. În ultimul an, s-au înregistrat aproape 80.000 de contracte noi, cele mai multe în construcții, industrie, comerț și învățământ.

Crimă sau sinucidere în Parcul Municipal Vest din Ploiesti? Bărbat înjunghiat, descoperit într-un autoturism

0

 IPJ Prahova a anunțat că ”polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați azi, 10 martie , cu privire la faptul că în Parcul Municipal Vest din municipiul Ploiești, într-un autoturism, se află o persoană inconștientă.

În baza sesizării, s-a format o echipă complexă formată din polițiști judiciariști și tehnicieni criminaliști care au constatat faptul că în autoturism se află un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Ploiești, care prezenta o plagă înjunghiată.

Din verificările efectuate până la acest moment, nu au rezultat indicii de comitere a acestei fapte de către o altă persoană, conturându-se bănuiala rezonabilă de auto-înjunghiere.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.”

Surse din anchetă susțin că victima ar fi profesor la Școala de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina. 

Vom reveni cu amănunte.

 

Schimbare de conducere la CSJ Prahova! Cine îl înlocuieste pe Silviu Crângasu: Urzeală sau Nica?

0

 

Silviu Crângasu nu mai ocupă începând de astăzi funcția de director general al CSJ Prahova, clubul sportiv al Consiliului Județean Prahova. Crângasu…a iesit la pensie (varianta oficială), desi visa sa mai rămână la CJ măcar până la finalul anului 2025. Dar, "OrdonanțaTrenuleț" si faptul că avea foarte mulți inamici în PSD Prahova au condus la debarcarea sa. Acum, Crângasu rămâne doar seful AJF Prahova (probabil pentru următorii patru ani), dar îl lasă în urma sa la CJ pe Cătălin Popescu, vicepresedintele AJF, care se ocupă de diversele treburi juridice ale clubului, desi Consiliul Județean Prahova are o Direcție Juridică cu specialisti foarte buni. 

Deocamdată este un mister cine îl va înlocui pe Silviu Crângasu, deoarece taberele din PSD au doi favoriți: Ionuț Urzeală, susținut de "lupi" tineri din PSD Prahova, dar si de Rares Enescu, vicepresedinte al PSD Prahova si presedinte al CA al CSJ Prahova, si Cristi Nica, fost arbitru de fotbal, fost sef al CSM Ploiesti, despre care se aude că a demisionat săptămâna trecută de la CSM, susținut de aripa..veche (deputatul Bogdan Toader, primarul de la Blejoi, Adrian Dumitru, dar si alti "grei" din PSD). 

Acum rămâne de văzut pe cine va prefera Virgiliu Nanu, presedintele CJPrahova, mai ales că un club cu un buget urias precum cel prahovean are nevoie de o mână de fier la conducere, dar si de cineva cu… relații la nivelul Agenției Naționale pentru Sport, dar si în federațiile de specialitate, pentru că este nevoie de performarmanțe adevărate si nu de o risipă a banului public, asa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani la CSJ Prahova.

Revenim cu amănunte despre noul sef al clubului sportiv

Candidatura lui Călin Georgescu la Presedintia României, invalidată din cauza documentelor incomplete!

0

Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de Biroul Electoral Central. Conform unor surse, dosarul lui Călin Georgescu este incomplet, lipsind mai multe semnături (ale potențialului candidat) pe documentele depuse la BEC.

Susținătorii lui Călin Georgescu au rupt gardurile din fața Biroului Electoral Central în momentul în care informația invalidării candidaturii a devenit publică, potrivit sursei citate.

Liderul AUR, George Simion, a reacționat public, transmițând următorul mesaj pe pagina sa de Facebook: „Respingerea dosarului de candidat a lui Călin Georgescu este un abuz și o continuarea a loviturii de stat dată pe 6 decembrie. Jos Ciolacu, jos dictatorii”, a scris Simion. 

BEC a analizat, duminică seara, candidaturile depuse de Nicușor Dan, Călin Georgescu și alți doi independenți.

Potrivit ordinii de zi a ședinței, publicată pe site-ul instituției, BEC urma să decidă cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor depuse de candidații independenți Maria Marcu, Ion Popa, Nicușor-Daniel Dan și Călin Georgescu.

În cazul ultimilor doi candidați, pe ordinea de zi suplimentară s-au aflat și mai multe solicitări și contestații formulate de persoane fizice.

Conform calendarului alegerilor prezidențiale, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale.

Cel mai târziu la data de 18 martie, candidații, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii pot formula contestații la Curtea Constituțională privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. CCR soluționează contestațiile prin hotărâri definitive, ce se comunică de îndată Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial. 


 

Podul Giurgiu – Ruse rămâne deschis.Autoritățile bulgare amână închiderea

0

Autoritățile bulgare au decis să amâne închiderea circulației pe Podul Giurgiu – Ruse, programată inițial pentru 6 și 7 martie. Noua dată va fi comunicată ulterior. Decizia vine în urma unei ședințe tehnice privind lucrările de reparație capitală.

Închiderea era necesară pentru monolitizarea conexiunii dintre panelurile de beton montate pe segmentul de estacadă al podului, aflat pe teritoriul Bulgariei. În așteptarea unui nou anunț, șoferii care doresc să tranziteze granița sunt sfătuiți să consulte rutele alternative disponibile.

Piedone taie în carne vie! Hotel închis la Vălenii de Munte

0

Cristian Popescu Piedone nu se joacă! Șeful ANPC a mers în Vălenii de Munte și a pus lacătul pe o unitate hotelieră care nu respecta normele. Și asta e doar începutul!

Valul de controale continuă în forță în restaurante, hoteluri și alte unități de alimentație publică. După acțiunile dure din Ploiești, unde a sancționat chiar și Primăria pentru mizeria din oraș, dar și Halele Centrale și alte afaceri care sfidau legea, Piedone promite că nu se va opri.

Cei care nu respectă regulile au de ce să se teamă! Inspecțiile ANPC sunt în desfășurare și se lasă cu amenzi grele și închideri de locați

O parte importantă din Salina Slănic dispare în urma unei demolări

0

Astăzi, o parte importantă din Salina Slănic va dispărea în urma unei demolări spectaculoase. Secția de preparare C6, veche și învechită, va fi distrusă cu ajutorul explozibililor, în cadrul unei acțiuni organizate de Compania de Demolări Industriale SRL din Târgu Mureș. Acțiunea va avea loc între orele 15:00 și 16:00.

Autoritățile îi avertizează pe localnici și vizitatori să evite circulația în zona străzilor Zambilelor și Morii în acest interval, din cauza zgomotului puternic și a norilor de praf care vor apărea temporar. Cu toate acestea, efectele asupra siguranței publice vor fi minime.

Controale la balastierele din Prahova. Amenzi mari și nereguli grave descoperite

0

În perioada 29 ianuarie – 7 februarie 2025, autoritățile din Prahova au efectuat controale la două balastiere din județ, iar rezultatele au fost îngrijorătoare. La unitățile care extrag și prelucrează agregate minerale, inspectorii au descoperit nereguli semnificative.

La Râfov, un agent economic a fost sancționat pentru că nu avea autorizație de gospodărire a apelor, iar stația de sortare și spălare a agregatelor nu era reglementată. În plus, compania a primit o amendă de 60.000 lei pentru încălcarea legislației de mediu și alte 76.000 lei pentru muncă nedeclarată și probleme legate de siguranța muncii. De asemenea, firma a fost amendată cu 10.000 lei pentru că nu avea instalație de cântărire a bunurilor la punctul de încărcare.

În Cocorăștii Colț, un alt agent economic a fost sancționat cu 10.000 lei pentru aceeași problemă legată de cântărirea agregatelor, dar, spre deosebire de prima unitate, aceasta avea toate autorizațiile necesare.

Autoritățile din județ continuă să monitorizeze activitatea balastierelor pentru a se asigura că sunt respectate reglementările de mediu și siguranța muncii.