CONTACT
Acasă Blog Pagina 69

Limită mai mică la retragerile de numerar în 2025

0

Începând cu 2025, românii care preferă numerarul vor putea retrage sume mai mici de la ATM-uri, în urma noilor limite impuse de bănci pentru siguranța tranzacțiilor.

De exemplu, BCR limitează retragerile standard la 3.000 de lei, CEC Bank la 3.500 de lei, în timp ce la Banca Transilvania și Raiffeisen Bank plafonul variază în funcție de tipul cardului, putând ajunge până la 20.000 de lei pe zi.

Băncile încurajează plățile electronice și permit ajustarea limitelor prin Mobile Banking sau la ghișeu. Clienții sunt sfătuiți să verifice regulile fiecărei bănci pentru a evita surprize neplăcute.

Cutremur la CSM Ploiești! Mihaela Tudorie demisionează din funcția de director, în urma unui conflict cu Iulian Stamate!

0

CSM Ploiesti pare a fi instituția în care nu va fi liniste niciodată. Pentru că interesele sunt atât de mari, iar sursele de …venituri adiționale pentru băieții destepți sunt uriase, nu credem că CSM se va putea transforma, prea curând, într-o instituție cu adevărat propice pentru sportul de performanță.

De ce afirmăm acest lucru? Pentru că la CSM Ploiesti si-au făcut loc o mulțime de băieți "smecheri", iar dacă iei organigrama si o scuturi bine, bine, îți rămân prea puțin profesionisti si oameni dezinteresați. "Băiatu' lui", "fata dnei", "finul lui X", "nasul lui Y", "vecinul lui….", toți s-au adunat sub umbrela CSM Ploiesti, mâncând o pâine bunicică, fără prea mari bătăi de cap. 

Acesta peisajul în care a aterizat Mihaela Tudorie, până astăzi director al CSM Ploiesti, care se bătea cu pumnul în piept că va face ordine si va redresa clubul sportiv…. Venea din postura de părinte al unui sportiv legitimat la CSM Ploiesti si era convinsă că nu îi va sta nimeni în cale. 

Si uite asa s-a ajuns la acea grilă de salarizare pentru structura sportivă (antrenori, sportivi, asistenti medicali, etc) în care se dă mână liberă unor salarii uriase. Adică, un scouter, spre exemplu, poate avea un salariu mult mai mare decât al directorului CSM Ploiesti.

Iar de aici a izbucnit si scandalul, dna Tudorie, refuzând să semneze un contract cu o indemnizație de vreo….6000 de euro pentru "craiul de Dorobanți", Iulian Stamate, si incă unul pe doar 4000 de euro pentru o domnisoară Cătălina Zorojanu, provenită tot din pepiniera Corona Brasov si care ar trebui să fie noul ofițer de presă al CSM Ploiesti. 

Si pentru că am citit o declarație a primarului Mihai Polițeanu dacă colegilor de la Observatorul Prahovean în care afirmă, printre altele, că antrenorii au salarii mici, îi spunem dlui primar că cei mai mulți dintre colaboratorii Structurii Sportive de la CSM au si alte surse de venit, unii bifând chiar 2-3 joburi pe lângă clubul sportiv municipal. Nu generalizăm, dar indemnizațiile antrenorilor de la CSM ar trebui să aibă în spate criterii de performanță sportivă, cum ar fi clasarea pe primele locuri în competiții, promovarea unor sportivi spre loturile nationale, participarea la competiții de top si nu la asa zise turnee organizate …prin scările de bloc. 

O felicităm pe Mihaela Tudorie pentru curajul de a renunța la timp, iar primarului Polițeanu îi transmitem că este abia la început! Predecesorul său Andrei Volosevici a schimbat SAPTE (nu pitici) directori în patru ani de mandat. 

PS. Chiar dacă CSM Ploiesti nu mai are director, tot asteptăm răspunsul la o solicitare pe Legea 544 prin care cerem mai multe date despre activitatea clubului sportiv municipal. Nu de alta, dar se cam apropie termenul de 10 zile de răspuns si chiar de gândeam că după patru ani, în sfârsit CSM Ploiesti va învăța că la solicitările pe 544 chiar trebuie să se răspundă…

Percheziții în Ploiești! Opt persoane duse la audieri

0

Polițiștii au descins în această dimineață la patru locuințe din Ploiești, într-un dosar de violență și furt calificat. Suspecții ar fi agresat o persoană pe 12 ianuarie, în zona de sud a orașului, și i-ar fi furat telefonul.

În urma perchezițiilor, opt persoane au fost duse la Poliție pentru audieri. La acțiune au participat și jandarmii din cadrul Grupării Mobile Matei Basarab Ploiești. Ancheta continuă!

România și Macedonia de Nord își consolidează relațiile economice. Aurelian Gogulescu, prezent la întâlnirea Camerelor de Comerț din Balcani

0

Aurelian Gogulescu, Vicepreședinte pentru Diplomație Economică al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a participat recent  la Adunarea Generală a Asociației Camerelor de Comerț din Balcani (ABC), desfășurată la Skopje, Macedonia de Nord. În cadrul ședinței, acesta a transmis mesajul Președintelui CCIR, Mihai Daraban, și a avut discuții importante cu oficiali din regiune.

Printre întâlnirile-cheie s-a numărat cea cu prim-ministrul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, dar și cu Rifat Hisarcikhoglu, președintele Federației Mondiale a Camerelor de Comerț. De asemenea, Gogulescu a avut întrevederi cu reprezentanți ai Camerelor de Comerț din Albania, Bosnia & Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Muntenegru, Serbia, Turcia și Kosovo, unde s-au discutat oportunități de cooperare economică în regiunea balcanică.

Pe lângă rolul său în cadrul CCIR, Aurelian Gogulescu este și Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Ploiești. Din această poziție, el a inițiat discuții despre creșterea schimburilor comerciale dintre România și Macedonia de Nord, precum și despre noi proiecte de colaborare bilaterală. Întâlnirea de la Skopje reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor economice dintre România și statele din Balcani, deschizând noi oportunități pentru antreprenori și investitori.

Ploieștiul, mai sărac cu 190 de gropi. Începe curățenia de primăvară!

0

Primăria Ploiești dă startul unei campanii ample de curățenie și reparații în oraș. Primarul Mihai Polițeanu a anunțat un plan structurat ce include plombarea gropilor, modernizarea marcajelor rutiere, salubrizarea străzilor și revitalizarea spațiilor verzi.

Reparații în asfalt – Peste 190 de gropi vor fi plombate, iar mai multe străzi, stații de autobuz și trotuare vor intra în lucrări de refacere. Acestea vor dura aproximativ 20 de zile, dar vor începe doar când vremea permite.

Marcaje mai rezistente – Se va renunța la vopseaua de slabă calitate folosită anterior, iar marcajele vor fi refăcute cu vopsea bicomponentă, începând cu Bulevardul Republicii.

Curățenie pe străzi și alei – Echipele Blue Planet vor acționa zilnic pentru măturat, curățat rigole și spălat trotuare și mobilier urban.

Îngrijirea spațiilor verzi – Lucrători ai SGU vor toaleta arborii, vor curăța gardurile vii și vor aduna deșeurile vegetale din parcuri și zonele verzi.

„Ploieștiul are nevoie de o schimbare vizibilă, iar echipele noastre sunt pregătite să intervină. Cerem și sprijinul cetățenilor pentru a monitoriza lucrările și a ne semnala problemele din teren”, a transmis primarul Mihai Polițeanu.

Acțiunile sunt deja în desfășurare, iar autoritățile promit că Ploieștiul va deveni un oraș mai curat și mai bine întreținut.

AȚI VĂZUT-O?

0
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că numita DUMITRACHE GEORGETA, soția acestuia, de 40 de ani, din localitatea Dumbrava, a plecat de la domiciliu la data de 31 ianuarie a.c., și nu a mai revenit. 
 
Semnalmente- înălțime 1,60 metri, 50 de kilograme, păr blond, drept, până la umeri. 
 
La momentul plecării voluntare, femeia purta pantaloni albi, bluză albă, hanorac negru, fiind încălțată cu teniși negri. 
 
Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia căutată sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

O femeie fără permis și sub influența alcoolului, reținută pentru 24 de ore după un accident grav

0

O femeie de 29 de ani a ajuns după gratii pentru 24 de ore, după ce a provocat un accident rutier pe 31 ianuarie, în Ploiești. Incidentul a avut loc pe strada Golești, la intersecția cu Bulevardul Independenței, când șoferița a pierdut controlul mașinii și a lovit un autoturism parcat. În urma impactului, acesta a fost proiectat pe trecerea de pietoni, unde a rănit un bărbat de 57 de ani.

Atât pietonul, cât și conducătoarea auto au suferit răni și au fost transportați la spital. Ulterior, polițiștii au stabilit că femeia nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și fără permis. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor accidentului.

Elevii din 21 de județe, inclusiv Prahova se pregătesc deja pentru vacanța intersemestrială

0

Anul școlar continuă cu al treilea modul, început pe 8 ianuarie, dar elevii din 21 de județe, inclusiv Prahova, Cluj, Timiș și Argeș, se pregătesc deja pentru vacanța intersemestrială din februarie. Aceasta va avea loc la mijlocul lunii, oferindu-le o scurtă perioadă de relaxare înainte de revenirea la cursuri pe 24 februarie.

Următoarea pauză importantă este vacanța de Paște, programată între 18 și 27 aprilie. După această perioadă, elevii vor intra în ultimul modul de cursuri, care se va încheia pe 20 iunie, marcând începutul vacanței de vară, ce va dura până pe 7 septembrie.

Țeapă imobiliară uriașă. Clienți lăsați fără bani și fără apartamente

0

Procurorii DIICOT au descins astăzi în 65 de locații din România și Monaco, vizând o rețea de escroci care a pus la cale o schemă uriașă de fraudă imobiliară.

Cum funcționa înșelătoria?
Din 2018, mai mulți indivizi au creat un sistem bine pus la punct prin care au luat bani de la clienți pentru apartamente care nu au fost niciodată livrate. Folosindu-se de firme de construcții și agenții imobiliare controlate de ei, aceștia au încasat avansuri de peste 195 de milioane de euro, însă în loc să finalizeze locuințele, banii au fost mutați prin diverse firme sau retrași în numerar.

Oamenii care sperau să se mute în noile apartamente au fost păcăliți prin promisiuni false, amânări repetate și contracte înșelătoare. Unii dintre ei au descoperit că locuințele lor fuseseră vândute mai multor persoane sau că imobilele erau blocate legal în favoarea altor firme.

Anchetatorii spun că banii încasați au fost folosiți pentru lux și cheltuieli personale, iar gruparea s-a folosit de documente false pentru a scăpa de plata taxelor către stat. Suspecții vor fi duși la audieri, iar autoritățile încearcă acum să recupereze prejudiciul.

Tragedie pe calea ferată la Coțofenești. Un bărbat a suferit amputarea picioarelor

0

Un incident dramatic s-a produs astăzi în localitatea Coțofenești, comuna Vărbilău, unde un bărbat a fost lovit de un tren. Impactul devastator i-a provocat amputarea ambelor picioare, iar echipele de salvare au intervenit imediat pentru a-i acorda ajutor.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Gravitatea situației a impus, de asemenea, trimiterea unui elicopter SMURD pentru transportul rapid al victimei la spital.

Momentan, nu se cunosc cauzele exacte ale accidentului, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele producerii tragediei. Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.