CONTACT
Acasă Blog Pagina 75

Pasajele subterane de pe Bulevardul București, pe lista de urgențe a primarului Mihai Polițeanu

0

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că vrea să reabiliteze pasajele subterane de pe Bulevardul București, proiect blocat ani de zile. Deși fosta administrație a considerat acest proiect inutil, Polițeanu spune că refacerea lor este importantă pentru oraș. Scopul său este ca cel puțin unul dintre pasaje să fie gata în următorii doi ani.

Reabilitarea avea finanțare aprobată, documentele tehnice erau gata, iar un constructor fusese deja desemnat. Cu toate acestea, lucrările au fost oprite. Acum, administrația locală a reluat pașii necesari, însă întâmpină probleme, deoarece fondurile dintr-un program guvernamental au fost suspendate temporar.

Chiar dacă finanțarea este incertă, primarul a declarat că vor continua toate pregătirile, astfel încât proiectul să poată începe imediat ce banii vor fi disponibili. Obiectivul este clar: pasajele să fie din nou funcționale, spre folosul ploieștenilor

Tragedie în Ploiești. Un bărbat a murit după o cădere pe trotuar

0

Un incident tragic a avut loc astăzi, 15 ianuarie, pe strada Podul Înalt din Ploiești, când un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost găsit fără viață pe trotuar. La scurt timp după ce a fost semnalat de Serviciul de Ambulanță Județean Prahova, un echipaj medical a ajuns la fața locului și a început manevrele de resuscitare. Din păcate, acestea nu au avut succes, fiind declarat decesul bărbatului.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Ploiești au deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care a avut loc tragedia, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei. În prezent, cercetările se desfășoară sub acuzația de ucidere din culpă.

Simona Albu, nașa fostului primar Andrei Volosevici, sefă la DGASPC Prahova

0

Se pregătesc noi schimbări la nivelul insituțiilor publice din județ. 

Dacă la DSP Prahova noul sef este Cătălin Albu, fostul director al Poliției Locale Ploiesti, nasul de cununie al lui Andrei Volosevici, nu se putea ca soția să rămână…casnică.

Astfel, surse din administrație susțin că în perioada imediat următoare si nașa fostului primar al Ploiestiului va obține o funcție frumusică, bineînțeles pe "criterii de competență". 

Desi se zvonea că va fi administrator public al Județului Prahova, Simona Albu nu a reusit să primeasă postul, dar nu va sta departe de lumea administrației. Doamna va fi numită director al DGASPC Prahova, probabil în semn de mulțumire pentru contribuția adusă …nedezvoltării municipiului Ploiesti. 

Revenim cu amănunte când numirea se va produce. 

Femeie de 33 de ani a fost înjunghiată mortal de soț, în Câmpina

0

O femeie de 33 de ani a fost ucisă cu brutalitate de soțul său azi-noapte, în Câmpina. Victima a fost găsită în stare gravă, cu multiple răni prin înjunghiere și un cuțit încă înfipt în trup.

Echipajele de salvare au intervenit prompt, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, femeia a fost declarată decedată.Potrivit ultimelor informații se pare că cei doi erau concubini și femeia a fost ucisă cu 29 de lovituri de cuțit.

UPDATE

Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict, un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Câmpina, ar fi înjunghiat-o pe concubina sa, o femeie, de 34 de ani, tot din municipiu, aceasta decedând. 
 
Tot din cercetări s-a stabilit faptul că situația conflictuală a celor două persoane era gestionată de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, față de bărbatul în cauză fiind instituit ordin de protecție, cu obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
 
Femeia în cauză a renunțat la beneficiile instituite prin ordinul de protecție, deplasându-se la domiciliul bărbatului și, deși deținea un dispozitiv, prin care ar fi putut fi generată o alertă, seara trecută aceasta nu l-a avut asupra sa, aspect care s-a mai întâmplat și în trecut.
 
Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei. 
 
În cauză, cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova.

Tot ce trebuie să știi despre rovinietă, taxa obligatorie pentru drumurile din România

0
Rovinieta, cunoscută ca taxa de drum, este esențială pentru toți șoferii care folosesc drumurile naționale și autostrăzile din România. Fără acest document, șoferii riscă amenzi usturătoare, iar sancțiunile diferă în funcție de tipul vehiculului.
 
Începând din 2025, o schimbare legislativă le permite șoferilor să plătească rovinieta pentru ziua curentă până la miezul nopții următoarei zile. Această modificare oferă un răgaz suplimentar, reducând riscul de penalizări.
 
Tarifele rovinietei sunt adaptate tipului de vehicul și duratei de valabilitate, începând de la 2,5 euro pentru autoturisme pentru o zi și ajungând până la 1.210 euro pentru vehiculele mari, pentru un an. Pentru cei care doresc o variantă rapidă, taxa poate fi achiziționată online, prin SMS sau la punctele de vânzare autorizate.
 
Șoferii pot verifica valabilitatea rovinietei pe site-urile oficiale ale CNAIR sau erovinieta.ro. Indiferent de destinație, achiziționarea rovinietei rămâne un pas obligatoriu pentru o călătorie fără griji pe drumurile din România.

Primarul Mihai Politeanu vrea investiții record și modernizare accelerată

0

Mihai Politeanu, primarul Ploieștiului, a vorbit despre provocările și progresele din primele luni de mandat, concentrându-se pe salvarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. După ani de stagnare și pierderi financiare masive, administrația locală încearcă să recupereze timpul pierdut și să aducă orașul pe calea modernizării.

„În urmă cu doi ani, zeci de milioane de euro au fost pierdute pentru că proiectele nu au fost implementate la timp. Astăzi, facem eforturi uriașe pentru a evita o nouă tragedie financiară,” a declarat Politeanu. De la preluarea mandatului, primăria s-a mobilizat pentru a debloca și a accelera proiectele esențiale pentru oraș.

În prezent, în Ploiești sunt în derulare 18 proiecte majore, în valoare de peste 76 de milioane de euro, care acoperă domenii precum sănătatea, educația, mobilitatea urbană și gestionarea deșeurilor. Printre acestea se numără achiziția de autobuze electrice, regenerarea urbană a unor cartiere precum Pictor Rosenthal și implementarea unui sistem inteligent de management al traficului.

Pe lângă proiectele în curs, alte 13 propuneri, însumând peste 82 de milioane de euro, se află în faza de evaluare. Acestea vizează modernizarea rețelelor de termoficare, construcția unui parc fotovoltaic și renovarea unor instituții de învățământ. În plus, pentru 2025, administrația locală pregătește șapte noi proiecte, printre care digitalizarea primăriei, modernizarea Parcului Mihai I și reabilitarea spațiilor publice din apropierea gărilor principale.

Politeanu a subliniat însă că implementarea acestor proiecte vine cu provocări semnificative. „Necesitatea de cofinanțare este estimată la 35 de milioane de euro, iar capacitatea administrativă a primăriei trebuie să crească semnificativ pentru a face față acestui efort.” Cu toate acestea, primarul rămâne optimist și determinat să schimbe paradigma administrației ploieștene, mutând accentul de la măsuri de întreținere la investiții strategice.

„Nu există garanții că toate aceste inițiative vor deveni realitate, dar un lucru este cert: Ploieștiul trebuie să investească în viitorul său. Ne dorim un oraș care să nu mai fie asociat cu stagnarea, ci cu dezvoltarea și modernizarea,” a adăugat el.

Ploieștenii așteaptă cu nerăbdare să vadă rezultatele acestor demersuri, iar 2025 promite să fie un an crucial pentru transformarea orașului.

PIERDUT CARNET SI LEGITIMATIE STUDENT

0

Pierdut carnet si legitimație student pe numele Manole Antonio Mihail Daniel, eliberate de Universitatea Petrol Gaze Ploiesti, Facultatea Inginerie Mecanica si Electrica, Specialitatea calculatoare. 

Le declar NULE. 

 

IIncendiu uriaș satul Slon. Trei case mistuite de flăcări

0

Un incendiu violent a distrus trei locuințe și o anexă gospodărească în satul Slon, comuna Cerașu, afectând 300 mp. Pompierii prahoveni, cu cinci autospeciale și un echipaj SMURD, intervin în teren dificil pentru lichidarea focului. O persoană a suferit un atac de panică, însă nu au fost raportate alte victime. Cauza incendiului urmează să fie stabilită.

Sifonarea banului public la CSM Ploiești a ajuns la rang de….sport de perfomanță! Salariul uriaș al antrenorului sârb, secret de stat! Când vor fi separate bazele de sport?

0

Una dintre cele mai…”sensibile” instituții din subordinea Primăriei Ploiesti este cu siguranță Clubul Sportiv Municipal.

Inființat inițial ca un club în care copiii ploiestenilor să poată face sport fără a plăti taxe, CSM a devenit foarte repede un loc în care partidele isi pot ascunde politrucii, un loc în care performanța nu există, iar banii publici pot fi cheltuiți fără număr.

Sunt secții ”regină” si asta nu pe criterii de performanță, ci pentru că acolo practică sportul copiii diversilor mai mari ai orasului, si secții  „cenusăreasă”  nebăgate de nimeni în seamă, desi se încăpățânează să aducă medalii pe bandă rulantă, indiferent de competițiile în care participă.  La CSM Ploiesti, privilegiate au fost întotdeauna secțiile Fotbal, Handbal si mai nou Baschet.  De ce? 

Fotbalul pentru că fiind considerat sportul rege a constituit mereu un loc bun de pitit pilele politice, indiferent de rezultate.

Si îmi asum afirmația pentru că în afara numărului urias de antenori, CSM Ploiesti nu a produs în ultimii 10 ani nici măcar un jucător de mare valoare. Si nici nu vrem să discutăm despre faimosul caz al lui Mihai Velisar, unicul fotbalist cu care CSM se poate lăuda, transferat la echipe importante din România, dar pentru care clubul sportiv nu a încasat niciun leu pe grile de formare. Si asta în timp ce cluburi mici reusesc să se întrețină doar din furnizarea de jucători către fotbalul mare (spre exemplu: Petrosport Ploiesti, HM Câmpina, MX Pro, etc) . Vorbim despre o secție „mamut” cu peste 12 antrenori angajați, dar cu extrem de puțini copii legitimați. Un calcul simplu arată că un antrenor are aproximativ 11 copii în grupă (sunt copii care activează la două, chiar trei categorii de vârstă!)

Cât despre grilele de formare încasate pentru jucătorii transferați la alte cluburi…în ultimii cinci ani nu s-a mai încasat NICIUN leu, desi din astfel de transferuri secția s-ar putea autofinanța. 

Handbalul a funcționat până la un moment dat si asta datorită faptului că fiul soților Albu (Luminița-fost contabil sef si director al CSM si Mihai-mult timp sef al Structurii Sportive ) practica acest sport în club. Dar performanțele importante au fost la handbalul feminin care a bifat participarea în cupele europene, participare întreruptă din cauza refuzului fostului primar Adrian Dobre de a aloca buget către CSM. 

Baschetul a devenit în ultima perioadă principala secție a CSM si probabil veți spune că este doar o coincidență faptul că fiul directoarei Mihaela Tudorie practică acest sport la CSM… Si dacă până acum alocarea fondurilor către baschet era făcută…mai cu perdea, în mandatul dnei Tudorie a început o risipă de neconceput, mai ales într-o perioadă de restricții dure pentru bugetari. 

Perioada sărbătorilor de iarnă a făcut să treacă neobservată majorarea uriasă a salariilor de la CSM Ploiesti.  Aprobarea noilor…norme financiare sportive la CSM Ploiești deschide calea unei risipe…legale am putea spune. Citind atent hotărârea de Consiliu Local descoperim că sportivii pot fi cazați în unități hoteliere…până la cinci stele, inclusiv. (Desi, legile in vigoare prevăd că din banii publici se poate plăti cazarea la hoteluri de maxim trei stele!) . Adică putem să stăm la cele mai luxoase hoteluri din țară si străinătate pentru că avem acoperirea unui HCL! Bună asta!

Mai mult, „în cazuri temeinic justificate, directorul clubului poate aproba plata cheltuielilor de cazare peste plafoanele prevăzute”. Adică, o singură persoană poate decide ce se întâmplă cu banii clubului! În traducere, lăsăm un buget urias în pixul unei singure doamne sau..domn (pentru că nu credem că dna Tudorie va rezista mai mult de …zece luni). 

Astfel, indemnizațiile antrenorilor si sportivilor pot ajunge la maxim de două ori salariul Presedintelui Consiliului Județean Prahova, iar contractele care depăsesc 10.000 de lei ar trebui să aibă avizul Comitetului de Monitorizare. Comitet care nu există…încă, si din câte observăm nici nu se grăbeste nimeni să îl desemneze! E drept că într-un colțisor se specifică faptul că dacă sumele negociate depăsesc cele două salarii ale presedintelui CJ, diferențele vor fi acoperite din sponsorizări si sume atrase din mediul privat. Cum se poate verifica acest lucru, atâta timp cât legea nu permite …contabilitate distinctă? Pentru cei care nu stiu, sponsorizările nu intră niciodată direct în bugetul CSM, ci în cel al Primăriei Ploiesti, iar de aici sunt redirecționate prin rectificare bugetară către CSM…. 

Salariul urias al lui Zeljko Lukajic 

Si uite asa ajungem la anunțul pompos făcut de CSM privind aducerea unui antrenor sârb cu un CV impresionant la echipa de baschet. Zeljko Lukajic are un salariu de peste 6.000 de euro, conform surselor noastre, la care se adaugă cazarea si mesele plătite de club, plus decontarea biletelor de avion spre casă (dus- întors), de cel puțin o dată lunar. Bine veți spune că avionul spre Belgrad nu este asa scump si suntem noi cârcotasi. Dar la un buget falimentar ca cel al Ploiestiului, la un an cu restricții bugetare uriase, impuse prin Ordonanță de Guvern, să îți permiți să plătesti sume uriașe dintr-un buget inexistent, este ca atunci când faci credit la un IFN să pleci în excursie în Thailanda.  

Ce este în neregulă cu aducerea antrenorului sârb, veți întreba…Vă spunem doar câteva aspecte:

– Lunile trecute, primarul Polițeanu si mai mulți apropiați ai săi nu ratau nicio ocazie să critice risipia de bani de la CSM, inclusiv salariile uriase acordate unor jucători străini;

-Ce se întămplă acum? Fix acelasi lucru! Ba mai mult, de această dată contractul antrenorului este strict secret, fiind semnat-ATENȚIE- doar de directoarea Mihaela Tudorie, pe motiv că…este confidențial! Confidențialitate pe bani publici, nu prea sună în regulă! Poți avea contracte confiențiale la un club 100% privat, acolo unde dai socoteală doar celor de la finanțe, în cazul în care nu îți plătesti taxele si impozitele la timp…

– Contractul sârbului nu are nici acoperire bugetară, incălcând deja celebra Ordonanță trenuleț a lui Marcel Ciolacu, act normativ prin care se doreste limitarea cheltuielilor din bani publici si redresare economică a României. 

– Cât despre cavalerii dreptății, cei care criticau jucătorii străini adusi pe salarii uriase, au …murit cu tot cu dreptatea, iar acum aplaudă de pe margine planul „senzațional” de redresare al activității CSM Ploiesti! 

Pe bune? Chiar aveți senzația că nimeni nu se pricepe la manevrele financiare din lumea sportului în orasul asta? 

Primul beneficiar al majorării uriașe a indemnizațiilor celor cu contracte de activitate sportivă va fi…voluntarul Iulian Stamate, cel prezentat ca un super specialist în sportul de performanță. Nu stim unde a făcut aceste performanțe, pentru că articolele scrise de colegii de la Brasov vorbesc doar despre o căpusare a Coronei Brasov de către „specialistii” lui Allen Coliban. Vă lăsăm doar câteva linkuri ca să înțelegeți dimensiunea dezastrului de la Brasov. Revenind la „craiul de Dorobanți” Iulian Stamate este ciudat că o simplă căutare pe Google a numelui domniei sale nu îți dă în primele rezultate performanțele din domeniul sportiv, ci relațiile din lumea mondenă. Si sinceră că fiu, când cauți numele lui Adrian Mutu, proaspătul antrenor al Petrolului, afli despre ce a făcut în lumea sportului si abia mai încolo găsesti informații despre relațiile lui amoroase…. Deci? 

CITITI SI  https://transilvania365.ro/dezastru-pe-bani-publici-la-corona-brasov-contracte-ilegale-si-functii-inventate-pentru-sinecuristi/ 

https://www.bizbrasov.ro/2024/12/12/coliban-dedu-stamate-contracte-aoiurea-plati-nelegale/ 

CSM Ploiesti- leagănul pilelor!

CSM Ploiesti a devenit în ultimii ani locul favorit pentru angajarea tuturor prietenilor. Sub cupola contractelor de activitate sportivă veți descoperi oameni care….”trebuie să ia si ei un salariu”. Nu generalizăm, pentru că sunt mulți antrenori care îsi fac treaba, chiar foarte bine, dar îi recomandăm dnei director să mai lase supravegherea secției baschet și să meargă la antrenamentele celorlalte secții. Dar…fără să anunțe! Va descoperi că există…grupe invizibile, că sunt antrenori care încasează salariul fără a avea niciun fel de activitate. Si lăsând antrenorii, care măcar au o calificare în domeniul respectiv, ne aruncăm ochii la delegați, scouteri…team manageri si…ajutori de câine lup, oameni care au înțesat structura sportivă, căpușând fără nicio jenă un domeniu în care ar trebui să vorbească performanța.  Pentru că la CSM Ploiesti performanțele le vedem la ritmică, la boxul lui Titi Tudor, din când în când la înot (iar aici este o altă discuție în condițiile în care Bazinul Vega este închis de CINCI ani, iar micii înotători fac naveta pe unde apucă sau pe unde mai sunt primiți în bazine…) si cam atât. 

Iar ca să le arătăm celor din proaspăta conducere că în ciuda interdicției de…a comunica cu reprezentanții presei, deciziile lor ajung la urechile publicului.

Vă spunem doar că desi s-au lăudat că oamenii lui Volosevici vor părăsi Clubul Municipal, acest lucru nu s-a întâmplat! Nu de alta, Vivi Răchită, antrenorul fără de grupă care a încasat un salariu frumusel în ultimii ani doar pentru a-si face propriile afaceri în club (verificați achizițiile de treninguri din ultimii patru ani, dnă director!), nu a eliberat faimosul birou de la stadionul Ilie Oană, cel cu scaun de piele alb-imaculat din care managerul intra live în diverse showuri difuzate pe youtube. E drept că Vivi a trecut ultima oară pe la stadion pe 27 decembrie 2024, dar angajatii CSM au primit ordin să nu deranjeze nimic din birou pentru că…se va întoarce!

Separarea bazelor de sport- varianta Polițeanu, un dezastru!

Revenind la o temă abordată extrem de des în ultimii 10-12 ani, atunci când vine vorba despre redresarea financiară a CSM Ploiesti, cea a separării bazelor sportive de activitatea sportivă se pare că acest lucru se va petrece extrem de rapid, cel mai probabil chiar înainte de finalul lunii ianuarie 2025.  

Doar că varianta dorită de actuala administrație are mari probleme. Se doreste trecerea bazelor sportive la SGU Ploiesti. De ce susținem că este un dezastru?  Pentru că, spre exemplu, stadionul Ilie Oană a mai fost în administrarea SGU, iar cel puțin pentru clubul Petrolul Ploiesti, principalul beneficiar al stadionului, a fost păgubos. SGU Ploiesti fiind societate comercială, la tariful de închiriere al oricărei baze sportive va adăuga TVA-ul. Iar acest lucru va duce la cresterea tarifelor, chiar fără a le actualiza.  Situația a mai existat în urmă cu peste 10 ani, când Petrolul adunase atât de multe datorii la plata chiriei stadionului, încât fostul director Donald Constantin a refuzat să mai accepte desfăsurarea meciurilor La acel moment, Emanoil Savin a plătit personal chiria stadionului pentru ca Petrolul să poată juca. A existat un proces între SGU Ploiesti si Petrolul lui Dan Capră la acel moment, si nu credem că SGU a reusit să recupereze vreun leuț din datorii, întrucât vorbim despre fostul club ajuns în faliment. 

La fel se va întâmpla si cu celelalte baze sportive, dacă vor ajunge în administrarea SGU Ploiesti. Cât despre afirmațiile potrivit cărora sportivii de la CSM Ploiesti vor avea întâietate si gratuitate pentru desfăsurarea antrenamentelor, nici acest lucru nu va fi posibil, pentru că o societate comercială trebuie să îsi acopere cheltuielile, si vorbim aici în primul rând despre utilități (energie electrică, gaze, apă). 

Bineînțeles, este posibil ca echipa primarului Polițeanu să dorească „îngroparea” SGU Ploiesti si demonstrarea că societatea nu poate fi una profitabilă, iar prin acest…viitor „cadou” probabil că se vrea falimentul SGU si externalizarea serviciilor oferite de societatea comercială. (Deja se aude că spațiile verzi vor fi preluate de o firmă …coincidență…din Brasov)

Separarea bazelor sportive de sport este una dintre soluțiile bune pentru redresarea CSM Ploiesti, dar administrarea bazelor ar trebui să revină unui serviciu din organigrama Primăriei Ploiesti (pe modelul Parcului Municipal Vest), iar în acest mod chiar s-ar putea asigura întietate micilor sportivi din CSM. Dar si în această situație, vor fi probleme pentru echipele de seniori, care vor trebui să plătească chirie pentru antrenamente si jocuri oficiale. 

Deocamdată asteptăm proiectul de hotărâre privind separarea bazelor sportive de activitatea sportivă si vă recomandăm să rămâneți pe Stiri Actuale pentru a afla detalii incredibile despre negocierea noilor contracte ale celor din Structura Sportivă. 

Cât despre posibilele drepturi la replică, le asteptăm pe adresa [email protected]

PS. Urmează si detalii despre situatia de la Hipodromul Ploiesti. 

 

 

Plan de urgență pentru gropile din Ploiești. Primarul Polițeanuvrea intervenții rapide

0

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat măsuri urgente pentru repararea gropilor de pe străzile orașului. Au fost identificate 264 de gropi principale, dintre care 101 în partea vestică și 153 în partea estică a municipiului.

Lucrările vor începe la finalul lunii ianuarie cu plombări la rece pentru cele mai problematice zone, urmând ca în martie, odată cu încălzirea vremii, să fie reparate majoritatea străzilor afectate.

Primăria se confruntă cu dificultăți financiare din cauza datoriilor mari, dar edilul promite investiții mai consistente în perioada 2025-2028 pentru îmbunătățirea infrastructurii.