Acum 26 de ani, dorinţa de eliberare de sub dictatură a românilor a fost exploatată, iar oamenii au ieşit în stradă şi au murit pentru un simulacru de revoluţie. În realitate, o lovitură de stat ce i-a adus la putere pe aceiaşi care reprezentaseră clasa conducătoare şi înainte de 1989.

Timp de 26 de ani, românii au ieşit în stradă în număr mai mic sau mai mare, cerând mereu acelaşi lucru, chiar dacă, de multe ori, nu au ştiut sau putut să exprime acest lucru clar.

 Că am fost manipulaţi? Da, am fost.

Că altcineva mereu s-a folosit de proteste? Da! S-a întâmplat şi asta. Acum, Bucureştiul este în stradă. Şi alte oraşe ale ţării la fel. Cu manipularea de rigoare. Cu ameninţările de fond de rigoare. Cu toţii cerem nu doar demisii. Cerem şi vrem schimbarea totală, de data asta reală, a întregii clase politice conducătoare a României.

A fost nevoie de un şir permanent de tragedii vreme de 26 de ani, culminate cu sute de tineri arşi de vii ca marea parte dintre noi să ne învingem frica şi inerţia. Suferinţa, dezolarea şi disperarea infinitului cerc vicios al caracatiţei politice ne-au scos în final în stradă. În 1989, tineri ca şi tinerii de acum au fost folosiţi şi omorâţi ca animalele. Suntem conştienţi de asta, aşa cum suntem conştienţi că acelaşi pericol există şi acum. Nu mai vrem să ne lăsăm păcăliţi, manipulaţi şi dirijaţi şi acum către interesul lor.

Suntem întrebaţi ce vrem şi dacă ne-am gândit ce vom face după.

Noi ştim ce vrem. Nu avem nevoie de întrebări care să servească intereselor oamenilor politici şi să transforme protestul nostru de acum într-o nouă aşa-zisă revoluţie care să îi ajute să mai stea încă alte decenii la putere.

V-am întreba noi pe voi: Ce au făcut şi ce fac ei? Şi cine s-a preocupat şi se preocupă de interesele noastre? COLECTIV este răspunsul. Modelul de la COLECTIV este statul condus de ei şi asta vreţi să perpetuaţi?

VREM SCHIMBAREA DEFINITIVĂ A ÎNTREGII CLASE POLITICE.

De la primul, până la ultimul din cel mai îndepărtat cotlon politic al acestei ţări. Şi pentru asta trebuie să stăm non-stop pe stradă, cerând ceea ce ni se cuvine. Un prezent uman pentru un viitor pe măsură. Dar pentru asta avem nevoie ca ei, TOŢI POLITICII, să plece. Toate averile lor trebuie să ajungă în bugetul ţării pentru reconstrucţia României. Iar pentru ei, nu puşcăria este soluţia, ci munca silnică pe viaţă. Nu au făcut autostrăzi, spitale, şcoli. Nu au făcut nimic pentru noi. Au făcut totul pentru ei. Acum, trebuie să le facă pentru noi şi trebuie să le facă muncind zi şi noapte.

Nu vrem să mai auzim declaraţii. De la nimeni, începând cu preşedinte, premier, miniştri, parlamentari, primari, partide, etc. Niciunul dintre ei nu are dreptul să îşi revendice protestul nostru şi nici nu trebuie să ne mulţumim cu câteva demisii formale sau alte promisiuni. Toţi sunt loviţi de nulitate, iar noi nu trebuie să ne oprim până ei nu pleacă. DEFINITIV.

În toţi aceşti ani, ne-au împărţit în tabere. Ne-au făcut să ne urăm între noi, să ne detestăm, să ne considerăm mici, neînsemnaţi, datori exclusiv să muncim pentru a le plăti lor privilegiile de lux şi a le spori averile, creându-ne senzaţia că sunt zei intangibili, singurii deţinători ai adevărului şi ai puterii, ignorându-ne cu aroganţă şi adresându-ni-se mieros doar în momentul votului pe care l-au transformat într-o parodie, desfiinţându-i autenticitatea.

Puterea ne aparţine nouă. Iar noi, puterea adevărată, putem şi vrem acum ca ei toţi să plece şi până atunci nu vom avea linişte.

Ce punem în loc? Uitaţi-vă bine de tot la noi. Nu suntem incapabilii şi huliganii în care au avut grijă constant să ne transforme.

Noi ne punem pe noi la loc. Este locul nostru legitim pe care ei ni l-au confiscat.