CONTACT
Acasă Blog Pagina 831

Gavrilescu: România a rezolvat 18 din cele 28 de proceduri de infringement în domeniul protecţiei mediului

0

România a rezolvat 18 din cele 28 de proceduri de infringement declanșate împotriva României în domeniul protecției mediului, iar în perioada următoare alte patru sunt în proceduri de clasare, a declarat, luni, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, în Plenul Parlamentului, la '"Ora Guvernului'"

"Suntem într-un an crucial, într-un an decisiv pentru problematicile de mediu, deoarece la sfârșitul anului, în decembrie, are loc Conferința de la Paris pe schimbări climatice, unde așteptările sunt extrem de mari, iar România ca membru al Uniunii Europene, este implicată. Prima întrebare /a Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților, n.r./ vorbește despre 28 de infringement-uri în domeniul protecției mediului. Am rămas consternată când am văzut că, deși România a avut termene de tranziție generoase la dispoziție, s-au strâns totuși zeci de proceduri de infringement. Nu unul, nu două, nu 10, ci 28 (…) Din cele 28 de proceduri de infringement care erau declanșate împotriva României, 18 proceduri erau fost deja clasate pe data de 26 februarie 2015, pentru că toate demersurile pe care le-am făcut din momentul în care am preluat mandatul, alături de colegii mei, secretari de stat, directori din Direcțiile deconcentrate și Direcțiile ministerului, am reușit cu toată corespondența cu Comisia Europeană să deblocăm situația. La ora actuală, 18 din aceste proceduri sunt clasate, iar alte patru sunt în procedură de clasare', a afirmat Gavrilescu.

În ceea ce privește măsurile implementate de către ministerul de resort pentru ieșirea din procedura de infringementuri în gestionării deșeurilor și a calității aerului, Grațiela Gavrilescu a precizat că procentul de rezolvare a problemelor este de 78%.

'În privința calității aerului, sunt foarte multe lucruri de spus, dar nu trebuie să fim impasibili la lucrurile pe care trebuie să le facă și alte autorități, nu neapărat numai Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Pentru depășirea valorilor la PM10 /pulberi în suspensie — particule de praf, n.r./, în prezent procedura este declanșată numai pentru trei aglomerări. Dintre acestea, în anul 2014, s-au rezolvat deja două, iar în ultima aglomerare, respectiv București, depășirile se înregistrează la o singură stație, respectiv la stația Cercul Militar (…) Nivelul mare de pulberi în suspensie este cauzat și de traficul intens. Asta înseamnă că circulă pe șoselele României un număr mare de autovehicule care poluează și de aceea am fost extrem de vigilentă atunci când am mărit bugetul de alocare pentru Programul Rabla prin Administrația Fondului pentru Mediu. Vă aduc aminte că procedura s-a declanșat, inițial, pentru 17 aglomerări urbane (…) Monitorizările pe care le facem din toate stațiile din țară să ne ducă la un singur lucru, adică să reducem poluarea și să implementăm legislația românească și europeană așa cum trebuie', a punctat ministrul Mediului.

La capitolul managementul deșeurilor, oficialul a amintit de introducerea taxei pentru depozitarea gunoiului.

'În privința managementului deșeurilor, am grăbit introducerea taxei pentru depozitare. Toți cei care nu colectează selectiv vor plăti taxa la groapa de gunoi. Suntem ultimul stat european care nu are o astfel de taxă și nu văd de ce ne miră situația în care suntem astăzi (…) Taxa va regla managementul deșeurilor, în sensul că operatorii de salubritate vor fi impulsionați să se îndrepte către stațiile de sortare/reciclare și populația va colecta selectiv și va avea tarife diferențiate. Aceasta nu este singura măsură. Am demarat de trei luni încoace vizite regionale care s-au soldat cu controale ale Gărzii Naționale de Mediu, care, în cele mai multe cazuri, s-au încheiat cu sesizări penale', a spus Grațiela Gavrilescu.

Ministrul Mediului a participat, luni, la dezbaterea cu tema 'Stadiul implementării măsurilor asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană — Capitolul Mediu' din cadrul 'Orei Guvernului', la invitația Grupului Parlamentar al PNL din Camera Deputaților.

Manager nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

0

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti are de ieri  un nou manager interimar. Conform unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Prahova, Niculescu Marius a fost numit  manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în locul lui Alexandru Băloi căruia i-a încetat contractul de management.

Numirea noului manager s-a făcut prin Dispoziţia Consiliului Judeţean nr. 294 din 28 septembrie 2015, până la ocuparea postului prin concurs, dar nu mai mult de 6 luni.

Niculescu Marius este născut în anul 1974, şi  până ieri a ocupat funcţia de director financiar – contabil în cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti.

Vă reamintim că la finalul lunii august, medicul Alexandru Băloi a fost prins în flagrant în timp ce lua mită, fiind reţinut şi ulterior arestat preventiv.
 

Unirea Moldovei cu România, singura opţiune realistă

0

Cunoscutul analist politic al Fundației Jamestown (SUA), Vladimir Socor, a declarat, duminică seară în cadrul emisiunii „Jocuri de Putere” de la Realitatea TV, că, pentru prima oară în 20 de ani, se poate vorbi despre unirea României cu Republica Moldova ca opțiune realistă. În viziunea sa, varianta Unirii capătă din ce în ce mai mare teren, „cu prudența necesară și fără niciun fel de entuziasm”, iar ceea ce a împiedicat în ultimele decenii realizarea ei nu ține de preferințele minorităților sau ale Rusiei, ci de ale vorbitorilor de limba română, a spus Socor.

„Pentru prima data apare acest realism, deoarece Republica Moldova se dovedeste incapabilă de a se autoguverna. Știu că nu e democratic ce spun, dar e nevoie de intervenție externă. În Republica Moldova aveam de-a face cu un proces de prăbușire a statului. Încă nu am ajuns la etapa de stat falimentar, din punctul de vedere al securității, dar ne îndreptăm acolo. Aș compara Republica Moldova cu un sat fără câini. În Moldova s-au prăbușit sistemele instituționale. Cauza fundamentală e dezmățul partidelor politice. Instituțiile statului au fost împărțite pe criterii de partid, în realitate pe interese de grup și de clan (…). Democrația și statul au eșuat”, consider reputatul  analist de la Washington. El a arătat cu degetul și spre Uniunea Europeană, care și-a pierdut atractivitatea la Chișinău. Socor a ținut să menționeze că, în această situație, România a înlocuit Uniunea Europeană ca pol al magnetismului.


Sursa: timpul.md

„Prahova Classic Nights”, la Castelul Cantacuzino din Buşteni

0

Al doilea sezon al concertelor „Prahova Classic Nights” a debutat, duminică, sub privirile pline de încântare ale publicului. Timp de două ore, stelele Teatrului Bolshoi, din Rusia au captivat audienţa cu vocile lor impresionante.

Prima seară din acest sezon i-a reunit, în sala cea mare a Castelului Cantacuzino din Buşteni, pe tenorul Roman Shulakoff, mezzosoprana Anna Lubanska şi pianista Olesya Tutova, alături de nume sonore ale muzicii clasice româneşti, precum violoncelistul Marin Cazacu şi pianistul Andrei Licareţ.

Minute în şir, iubitorii muzicii clasice au avut ocazia să asculte uimitoarea voce a teronului Roman Shulakoff, interpretând impecabil diferite opere: Robert Schumann. „Dichterliebe” – Dragostea Poetului după Cartea Cântecelor, de Heinrich Heine sau chiar Ernesto de Curtis. “Non ti scordar”, ori „Dicitencello Vuie” de Rodolfo Falvo, toate în acompaniamentul Olesyei Tutova.

Vocea puternică, pătrunzătoare a lui Roman s-a îmbinat la perfecţie cu graţia şi talentul Olesyei în a transforma simplele clape ale pianului, în acorduri de-a dreptul divine.

Apariţia pe scena a mezzosopranei Anna Lubanska a continuat în aceeaşi notă măiastră. Tonalităţile sale în aria Azucenei din opera “Il Trovatore” – “Stride la Vampa…” de Giuseppe Verdi au stârnit aplauze frenetice din partea publicului. Distinsa mezzosoprană nu s-a lăsat mai prejos nici la Aria Santuzzei din opera “Cavalieria Rusticana” – “Voi lo sapete o mama…” de Pietro Mascagni sau la Habanera din opera “Carmen” a binecunoscutului compozitor Georges Bizet.

La fel de încântător a fost violoncelistul Marin Cazacu. Mânuind arcuşul ca nimeni altul, domnia sa a interpretat, cu măiestrie,“Dansul ţărănesc” al lui Constantin Dimitrescu,  celebru compozitor român, născut pe meleagurile prahovene. “Cântecul păsărilor”, opera catalanului Pablo Casals, a ridicat, din nou audienţa în picioare. În ovaţiile publicului, Marin Cazacu, acompaniat de tânărul dar experimentatul pianist Andrei Licareţ, şi-a încheiat repertoriul cu un melodios “Flamenco”, semnat Rohelio Julio y Tahel.

Luni, 28 septembrie, serile ”Prahova Classic Nights” continuă, aducând, în faţa publicului, aceiaşi artişti din seara precedentă, dar cu un repertoriu diferit, din care nu vor lipsi Franz Peter Schubert, Fryderyk Chopin, Sergei Rachmaninov, PiotrTchaickovsky şi mulţi alţii.

Gazdele concertelor ”Prahova Classic Nights” sunt domnul Kurt Neuschitzer şi distinsa mezzosoprană Margarita Mamsiro.

Mihai Prepeliţă: „Văd posibilitatea reunirii Basarabiei cu Ţara Mamă până la 1 Decembrie 2018”

0

Un personaj ca Mihai Prepeliţă este fatalmente legat de existenţa Uniunii Sovietice. Născut în Bucovina istorică, în satul Bahrineşti, fostul judeţ Rădăuţi, azi în regiunea Cernăuţi din Ucraina, poetul, pictorul, dramaturgul, actorul şi jurnalistul Mihai Prepeliţă se trage parcă din marea proză rusă, în care „caracterele” de genul lui au devenit nemuritoare. A suferit, ca fiu de ţăran român, toate umilinţele, începând cu deportările staliniste ale familiei sale, cu spitalele psihiatrice în care a fost internat de trei ori, şi sfârşind cu expulzarea din RSS Moldoveanească, pentru „naţionalism şi unionism”. A ajuns să trăiască ascuns, timp de 9 ani, prin pădurile din jurul Moscovei, prin gări, în trenuri veşnic în mişcare şi în case de vacanţă părăsite. A fost expulzat şi din Moscova, „pentru încălcarea gravă e regimului de paşapoarte”, ajungând în regiunea Iaroslavl, pe Volga. Luptător idealist încă din prima tinereţe, la povaţa bunicii materne, Lucheria Patraş, o antibolşevică de mare sensibilitate literară, purtată de ruşi prin gulagurile Kazahstanului şi ale Siberiei, obişnuia să declare, între prieteni, dintre care unii s-au dovedit turnători: „Sunt român şi m-am născut ca să lupt contra hoardei bolşevice care mi-a invadat ţara”. Aceste cuvinte îl vor costa prima internare într-un spital-închisoare psihiatrică, unde a fost supus procedurii de spălare a creierelor. A învins medicaţia criminală şi a devenit scriitor bilingv, în rusă şi română; a publicat 55 de cărţi originale, 13 traduceri, i s-au montat 7 spectacole de teatru şi expoziţii personale de pictură. A iniţiat, la Moscova, „Mişcarea Conceptualistă” în pictură; a jucat, ca actor, în câteva filme de artă. S-a înscris în „Mişcarea pentru Drepturile Omului” din fosta URSS şi a avut, astfel, ocazia să-i cunoască pe marii dizidenţi Andrei Saharov şi Alexandr Soljeniţîn. De când s-a stabilit în Bucureşti, circulă mult, scrie versuri, pictează, scrie piese de teatru, nuvele, romane, şi iarăşi se întoarce la poezie („poeme pe şleau, dintr-o suflare, cu scurgere cristalină, vorbe de sânge, adevărată poezie mare” – Florentin Smarandache, SUA). După o viaţă chinuită, de „poet pelerin”, de „mare liric luptător” (Adrian Păunescu), Prepeliţă se simte un om liber şi „încearcă să se facă auzit în vacarmul bucureştean”

Mihai Prepeliţă a acordat un interviu pentru Formula AS, interviu pe care il publicam integral:

„Sunt copilul unor «duşmani ai poporului sovietic»”

Care este zestrea spirituală cu care vă întoarceţi în hotarele României, maestre Mihai Prepeliţă?

Între altele, lecuirea de frică. Aici m-am vindecat de frică. Eu m-am născut pe timpul lui tătuca Stalin şi am simţit şi simt în sângele şi în celulele mele o condamnare pe viaţă. Fusesem „proiectat” să mă nasc în Siberia, dar mama a evadat miraculos din lagăr, unde fusese deportată cu familia, şi s-a întors la Bahrineşti, unde tata păştea cârlanii… S-au căsătorit, la un an am apărut eu. Cum m-am născut, m-au botezat în biserica din sat, iar la şase săptămâni, în noiembrie 1947, tata a fost arestat, în cămaşă şi izmene, pe zăpadă, şi pus în coloană pentru minele din Donbas. Prima mea moarte clinică a fost atunci, căci miliţianul a bătut-o pe mama şi a împins-o aproape fără suflare în tinda casei, lăsând pruncul din leagăn fără nici un ajutor. Miraculos, şi tata reuşeşte să evadeze din coloană în pădurile Bucovinei. N-am ştiut cum a fost posibil, fiindcă din cinci în cinci metri era un soldat care trăgea fără somaţie dacă un arestat se abătea un metru din coloană. Nu mi-a spus decât pe patul de moarte. De frică a aşteptat atâta vreme. S-a întâmplat ca Dumnezeu să trimită o căruţă care să treacă pe lângă coloana aceea nefericită de arestaţi. Căruţaşul spărgea seminţe. Deodată, tata, cu o iuţeală neomenească, s-a pomenit lângă el, pe capra căruţei, spărgând şi el seminţe în noapte. Şi dus a fost. După ce a dormit toată iarna prin cimitire, pe o pufoaică, s-a întors acasă. Culmea este că cea mai veche şi puternică amintire a mea din copilărie sunt feţele plânse ale părinţilor, aplecate asupra unui număr din „Pravda”, cu Stalin în sicriu, de la începutul lunii martie 1953… Aveam cinci anişori şi câteva luni… Bieţii mei părinţi, chinuiţi prin gulaguri de „tătuca tuturor popoarelor”, l-au jelit pe călău. Din frică! Părinţii mei au luat frica în mormânt, au luat-o cu ei, altă agoniseală n-au avut… Mama, Saveta – doar frica de Siberia, de unde a evadat, ca să mă nască pe mine… Tata, Vasile – doar frica de NKVD, care l-a hăituit o viaţă întreagă, ca fugit de sub escortă… În Bucovina ocupată, sunt născut din frică, de frică… Sunt copilul unor „duşmani ai poporului sovietic”…

Aţi fost, săptămânile trecute, la Moscova. Cum vi s-a părut lumea aceea, aflată sub embargo?

N-am intrat în magazine, n-am vorbit cu trecătorii… Dar am admirat ochii de cekist ai lui Putin… Ruşii obişnuiţi, cei lucizi, îl numesc „ţariok”, adică un fel de ţar mai mititel… Pe Stalin l-am numit, într-un eseu, „Satan”. Pe Putin nu îndrăznesc să-l numesc în nici un fel… E de ajuns să-i admiri ochii albaştri, mici. De fapt, de culoarea oţelului. Românaşii îi mai spun „Putină”, cică s-ar putea să fie de-al nostru… Dar Vladimir Putin n-are nimic comun cu putina românească, nici cu izul greu de brânză de oi, nici cu murăturile tradiţionale româneşti, indiferent din ce regiune istorică ar fi brânzica sau gogonelele…

După cum ştim, la Chişinău prinde tot mai mult ideea unionistă. Platforma „Acţiunea 2012” vede Basarabia şi România reunite în graniţele aceluiaşi stat până în 2018. Ce vede Mihai Prepeliţă?

Basarabia este sufletul meu, chiar dacă, la nivel literar-artistic, am fost tratat mai bine la Moscova decât la Chişinău. Nu pot să uit că fraţii mei de sânge m-au expulzat peste graniţe, în 1988, cu motivaţii de tip stalinist: „naţionalism”, „unionism”, „europenism”, „românism”. Astăzi, ce văd peste Prut? Văd o lume tânără, furioasă, matură, care pare hotărâtă să repare marile erori ale istoriei. O lume care nu mai înghite sloganuri desprinse din propaganda moscovită şi care nu mai are fixaţia „jandarmului român” – o imagine anti-românească din arsenalul KGB. Văd o perspectivă europeană, văd interesul şi ajutorul american, precum şi tendinţa, tot mai vocal exprimată în public, de aderare la NATO, lăsând trecutului bolşevic aşa-zisa neutralitate. Văd o posibilitate a reunirii până la data istorică de 1 decembrie 2018, când aniversăm 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, cu o condiţie: R. Moldova să nu mai aibă ghinioanele din trecut, din ultimul sfert de veac, iar Bucureştiul să înţeleagă ceva mai profund sensul istoriei. Cu alte cuvinte, Bucureştiul să nu ne abandoneze încă o dată.

„R. Moldova şi România ar fi putut să sece Prutul dintr-o sorbire încă din 1991”

V-aş ruga să treceţi în revistă eşecurile unionismului din R.Moldova, începând cu 1990… De ce nu s-a produs unirea cu Țara în aceşti 25 de ani?

Prima mare dezamăgire a fost în ianuarie 1990, când delegaţia de patrioţi de la Chişinău, venită cu înfrigurare să ceară unirea cu Ţara, la bătrânul „sovietist” Iliescu, a fost întoarsă aşa cum a venit. Zâmbăreţul politician i-a luat cu binişorul: că nu-i momentul, că ce-o să zică Moscova şi Europa, că noi nu suntem Germania, suntem o ţară mică de la marginea lumii, că nu ne dă „doamna Helsinki” voie să schimbăm graniţele, şi tot astfel de motivaţii moscovite… A doua mare ocazie ratată a fost în 1991, la ultimul congres al „deputaţilor poporului” de la Moscova, când deputaţii basarabeni, în frunte cu Leonida Lari, nu au reuşit să proclame desprinderea Basarabiei de URSS, după precedentul Letonia, Estonia, Lituania, care-şi declaraseră independenţa. Am vorbit cu Leonida, ea a înţeles şi a pregătit un text bombă, dactilografiat la mine în casă, dar, din 30 de deputaţi, au luat parte la şedinţa respectivă numai vreo 12-13, ceilalţi s-au oprit pe holuri, la un coniac… Dintre aceia, numai dânsa a luat cuvântul, deoarece celorlalţi li s-a făcut frică, văzându-se urmăriţi de Gorbaciov prin ochean… Când răposata Lari, Dumnezeu s-o odihnească, a început să vorbească mai răspicat, Gorbi i-a tăiat microfonul. S-a dus la el, l-a zgâlţâit de reverul hainei („De ce faceţi asta, Mihail Sergheevici”?), dar bodyguarzii au îndepărtat-o imediat, îndepărtând astfel posibilitatea revenirii R.Moldova în graniţele ei istorice. Fiindcă ei, ruşii, declaraseră deja Pactul Ribbentrop-Molotov ca fiind nul şi neavenit! Legal, totul era în regulă. A treia şansă a fost la 27 august 1991, când Ion Iliescu s-a grăbit să recunoască R.Moldova ca stat „independent” imediat, în aceeaşi zi în care Mircea Snegur a citit Declaraţia de Independenţă la Chişinău. Pe fondul mişcărilor de la Moscova (puciul, sechestrarea lui Gorbaciov la Ialta, revolta lui Elţîn, bombardarea parlamentului etc.), R. Moldova şi România ar fi putut să sece Prutul dintr-o sorbire, vorba poetului, şi nimeni n-ar fi făcut tărăboi. După cum, nici sperietoarea că Ungaria abia aştepta reunirea noastră, ca să smulgă Transilvania din trupul României, nu stă în picioare, deoarece, prin reunire, România s-ar fi întărit, nu ar fi slăbit!

„Ce neam sunteţi voi, că ne-aţi oferit totul şi nu ne-aţi cerut nimic în schimb?!”

Am putea spune că suntem un neam fără noroc…

Nu! Suntem un neam fără politicieni de ispravă. Păi, la prima discuţie Iliescu-Snegur despre o eventuală unire, prin convocarea concomitentă a celor două parlamente, Snegur l-a întrebat pe Iliescu: „Ce funcţie ar urma să am eu în noul stat întregit?”. Păi, ce funcţie, frate, zic eu acum… Aceea de vicepreşedinte nu-ţi convine? Ca în SUA, preşedinte şi vicepreşedinte… Întrebarea lui Snegur e valabilă şi azi. Să nu credeţi că, dacă mâine se declară unirea, n-o să vină Timofti, Streleţ, Filat, Ghimpu şi Lupu să întrebe: nouă ce funcţii ne daţi? De aceea, am propus ca în Constituţia României să fie introdus un singur subpunct: pe lângă preşedinte, să fie introdusă şi funcţia de vicepreşedinte. S-ar crea tradiţia ca, automat, „guvernatorul” Basarabiei, ales în mod democratic, să devină vicepreşedintele României. Cum există deja la guvern funcţia de viceprimministru. În fine, o lovitură de-a dreptul istorică a primit ideea unionistă în 1997, de la Emil Constantinescu şi Adrian Severin, preşedintele şi ministrul de Externe care au semnat cel mai ruşinos tratat din lume cu Ucraina. A fost o mare pedeapsă, o crimă pentru neamul românesc.

Dar n-au avut de ales, ţările occidentale le-au impus, ca preţ al intrării în NATO…

Nu-i adevărat. A fost o înşelătorie, un zvon fals. N-a impus nimeni nimic. Poloniei de ce nu i-a impus Occidentul un tratat asemănător, cu aceeaşi Ucraină? Pe mine m-au oprit la Cernăuţi pe stradă ucraineni naţionalişti, mai ai naibii decât orice naţionalist rus, şi m-au întrebat: „Ce neam sunteţi voi, că ne-aţi oferit totul, mai mult decât ne-am aşteptat, şi nu ne-aţi cerut nimic în schimb?!”. De atunci am făcut numeroase încercări de a intra la ministrul de Externe, la preşedinte, dar fără succes. În 2007, la zece ani după semnare, tratatul putea fi amendat, rediscutat sau anulat, dar preşedintele Băsescu a refuzat şi a lăsat actul să fie prelungit tacit încă zece ani: până în 2017! Am mari rezerve că, la al doilea soroc, va mai fi interesat preşedintele actual, Iohannis, să pună în discuţie acest tratat, cunoscută fiind „prudenţa” domniei sale în chestiuni naţionale sensibile. Până la urmă, sunt nevoit să recunosc că şansele pierdute de reunire ale celor două state româneşti ar putea rămane pierdute. Nu ne vom mai întâlni cu ele niciodată. Totuşi, nu disper, cred în surprizele viitorului apropiat, rămân optimist pentru 2018, deoarece, la acea dată, Basarabia este condamnată să revină acasă.

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2015

0
BERBEC: TAUR:
Se pare ca sunteti nemultumit din cauza ca s-a amanat o calatorie in interes de serviciu. Tot raul e spre bine: astazi nu sunt recomandate calatoriile lungi. Dupa-amiaza puneti bazele unei colaborari pe termen lung, din care puteti obtine beneficii materiale substantiale. taur Schimbarile pe care le initiati in camin sunt apreciate de membrii familiei, dar va sfatuim sa tineti cont si de parerile partenerului de viata. Va recomandam sa nu incepeti mai multe activitati in acelasi timp, pentru ca riscati sa nu duceti la bun sfarsit nici una din ele. Spre seara, primiti un cadou care va impresioneaza.
GEMENI: RAC:
gemeni Incepeti ziua hotarat sa finalizati o lucrare inceputa mai demult in casa. O femeie mai in varsta din familie va ajuta financiar, dar incearca sa-si impuna punctul de vedere in legatura cu schimbarile pe care doriti sa le faceti. Evitati o cearta care ar putea sa tensioneze atmosfera din familie! Dupa-amiaza primiti o veste buna de la o ruda apropiata. rac Desi aveti multe probleme de rezolvat, va sfatuim sa va menajati sanatatea si sa acordati mai mult timp odihnei. Reusiti sa faceti schimbari importante in camin, care contribuie la imbunatatirea relatiilor cu partenerul de viata. In partea a doua a zilei sunteti tentat sa cheltuiti o suma mare de bani. Va recomandam sa fiti prudent, pentru ca nu este o zi favorabila investitiilor.
LEU: FECIOARĂ:
leu Va puteti ocupa de problemele financiare nerezolvate. Daca vi se propune o colaborare, ar fi bine sa o acceptati, pentru ca va determina o schimbare in bine in viata dumneavoastra. Ar fi bine sa va consultati cu partenerul de viata. fecioara Sunteti nevoit sa faceti cheltuieli neprevazute. S-ar putea sa va schimbati programul in ultimul moment, pentru a va ocupa de o problema urgenta a partenerului de afaceri. Se anunta o zi deosebit de incarcata, asa ca va sfatuim sa va organizati cat mai riguros.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Este momentul sa va concentrati atentia asupra problemelor din camin. Va puteti baza pe intuitie, dar va sfatuim sa tineti cont si de parerile partenerului de viata. Dupa-amiaza, o ruda va solicita sprijinul intr-o problema financiara. scorpion Astazi puteti rezolva o problema financiara care va framanta de mai mult timp. In prima parte a zilei, este posibil sa vi se propuna o afacere care v-ar putea redresa bugetul. Va recomandam sa evitati speculatiile de orice fel.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Aveti ocazia sa puneti in practica planurile in legatura cu o afacere rentabila. Relatiile de prietenie au o evolutie buna, insa dorinta dumneavoastra de independenta ar putea genera tensiuni in familie. Va sfatuim sa fiti diplomat si sa nu refuzati dialogul cu membrii familiei. capricorn Nu va grabiti sa incepeti o activitate noua pana cand nu le finalizati pe cele deja incepute. Pentru a avea succes pe plan profesional, trebuie sa fiti perseverent si inventiv. Din punct de vedere financiar, traversati o perioada de instabilitate. Va sfatuim sa evitati speculatiile.
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Sunteti in forma si este momentul sa demarati noi activitati si sa va faceti planuri de viitor pentru camin. Partenerul de viata si prietenii va incurajeaza si va ajuta. Va sfatuim sa va detasati de problemele de moment si sa fiti mai optimist. pesti Astazi va bucurati de o creativitate deosebita, care va poate ajuta mult la rezolvarea problemelor profesionale. Ar fi bine sa tineti cont de sfaturile unei rude mai in varsta. Relatiile pe plan sentimental sunt foarte bune. Atentie: aveti tendinta sa-i faceti reprosuri nemeritate persoanei dragi!
Sursa: www.eastrolog.ro

Institutul Oncologic din Chişinău va fi modernizat cu bani de la Bucureşti

0

Guvernul României va sprijini financiar modernizarea medicinei de urgență, dar și a serviciilor de radioterapie de la Institutul Oncologic din Chişinău. Discuțiile în acest sens au fost purtate de ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Ruxanda Glavan, şi omologul său de la București, Nicolae Bănicioiu.

Potrivit ministrului Glavan, în urma implementării a două proiecte, la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău va fi construită o nouă clădire cu trei etaje, dotată cu un bloc operator.

Ceea ce ne dorim este să fortificăm capacitățile serviciului de asistență medicală urgentă. Am discutat posibilitatea alocării de finanțe pentru peste 200 de ambulanțe. Cea mai mare problemă a pacienților oncologici în Republica Moldova este lipsa unei posibilități de radioterapie aici acasă. De aceea, împreună cu omologul meu roman, încercăm să identificăm posibilități de finanțare„, a declarat Ruxanda Glavan.

De asemenea, la Chișinău se va deschide o unitate de primire urgentă în cadrul unui proiect comun implementat de către Ministerul Sănătății din Republica Moldova cu suportul ministerului de resort din România. În baza acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind ajutorul reciproc pentru intervenții transfrontaliere în caz de urgențe medicale, cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului beneficiază de îngrijiri calificate în situații de urgență.

Nicolae Bănicioiu se află în Republica Moldova după ședința comună a Guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău, care a avut loc la începutul săptămânii, la Neptun, jud. Constanța.

Bucharest Science Festival: 10 zile în care ştiinţa devine distractivă

0

Timp de 10 zile, copiii și adulții dornici să afle lucruri interesante despre lumea în care trăiesc vor putea participa la Bucharest Science Festival 2015, eveniment care cuprinde expoziții, conferințe, dezbateri, experimente, demonstrații și proiecții de documentare care le vor deschide participanților perspective noi asupra Universului și a vieții.

Aceasta este cea de-a treia ediție a Bucharest Science Festival, organizat de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și de Centrul de cursuri pentru părinți Parentime, se arată într-un comunicat de presă remis GreatNews.

„Tema ediției din acest an o reprezintă schimbările climatice. Considerăm că este un subiect care merită și trebuie explorat din cât mai multe perspective, întrucât afectează viitorul nostru, al tuturor. De aceea, am invitat oameni de știință români și străini să ne vorbească despre cercetările actuale și planurile pentru viitor ale comunității științifice. Sperăm ca publicul prezent la eveniment, fie că vorbim de copii, adolescenți sau adulți, să se bucure de diversitatea evenimentelor pregătite și să profite de faptul că la multe dintre ele pot interacționa cu cercetătorii și le pot pune întrebări”, a declarat Toma Pătrașcu, directorul festivalului.

Iată câteva evenimente din calendarul Bucharest Science Festival 2015:

* Expoziția interactivă ”Energie pentru o lume durabilă”

* Ziua Chimiei: Expoziție interactivă, experimente, demonstrații și conferințe despre rolul chimiei în viața de zi cu zi

* Expoziția ”Fenomene climatice extreme în istoria României”

* Conferința ”Despre biodiversitate și cum este ea influențată de schimbările climatice”

* Conferința ”Oceanul -­ biodiversitate și resurse”

* Ateliere pentru copii pe tema ”Poluarea -­ cum o putem reduce”

* Dezbatere despre schimbările climatice

La majoritatea evenimentelor intrarea este gratuită, însă unele necesită confirmarea înscrierii, deoarece locurile sunt limitate. Programul complet al festivalului este disponibil la www.BucharestScienceFestival.ro.

Bucharest Science Festival este un eveniment anual, organizat de către Asociația Secular­-Umanistă din Romania (ASUR) împreună cu Centrul de cursuri pentru părinți Parentime, care își propune să dezvăluie publicului larg fascinația pentru cunoașterea științifică, această “candelă în întuneric” – după cum o descria Carl Sagan.

Bucharest Science Festival 2015 va avea loc în perioada 25 septembrie -­ 4 octombrie, în mai multe locuri din București.

Noua lege „Big Brother” a fost adoptată. Care sunt cele mai importante prevederi

0

Legea privind păstrarea datelor de trafic, denumită și legea „Big Brother”, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, dupa ce la începutul lunii a trecut și de Senat, informează stirileprotv.ro.

Actul este o modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor personale și precizează că datele de trafic ale abonaților și ale utilizatorilor serviciilor de telefonie și internet trebuie șterse sau făcute anonime în cel mult 3 ani.

Autoritățile pot avea acces la astfel de informații numai cu acordul judecătorilor: „La solicitarea instanțelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pun la dispoziția acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului și datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecția datelor cu caracter personal”.

În anumite condiții, ca de exemplu dacă autoritățile fac o notificare în acest sens, datele pot fi păstrate mai mult de 3 ani (datele sunt necesare „în cadrul investigațiilor pentru combaterea infracțiunilor sau în domeniul apărării și securității naționale”).

Și în acest caz există o limită: „nu mai mult de cinci ani de la data solicitării sau, după caz, până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței de judecată”.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Noua lege „Big Brother” este a treia de acest fel adoptată în Romania. Prima dintre ele, Legea 82/2012, nu obliga autoritățile să aibă și aprobarea unui judecător pentru accesul la aceste date – legea a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională în iulie 2014, mai notează stirileprotv.ro.

Cea de-a doua (legea securității cibernetice), inițiată de Guvern în decembrie 2014, a fost și ea declarată neconstituțională: ea prevedea crearea unui “Sistem Național de Securitate Cibernetică”, dar nu prevedea necesitatea unui control judecatoresc înainte de accesarea datelor de către autorități.

Pariuri sportive – biletul zilei 29 septembrie 2015

0

Biletul de pariuri pentru fotbal pe care mizăm este următorul:

Partide Data Rezultat Final  
Zenit Gent 29.09.15 21:45 1 2-1
Lyon Valencia 29.09.15 21:45 1X 0-1

Cot: in jur de 2 (puteti castiga de 2 ori suma pariata)