CONTACT
Acasă Blog Pagina 856

Un român a obținut o decizie fără precedent în justiția spaniolă

0

Un tribunal din Palma de Mallorca, capitala provinciei Insulele Baleare din Spania, a recunoscut dreptul unui muncitor român de a încasa 28.000 de euro pentru munca prestată pe baza unei înţelegeri verbale, informează corespondentul postului de televizune Digi24.ro la Madrid.

Românul, de profesie zugrav, s-a înţeles cu un localnic pentru renovarea unei case. Înţelegerea verbală era să fie plătit cu 16,5 euro pentru fiecare oră de muncă efectuată atât de el, cât şi de alţi doi români care făceau parte din echipa sa.

Însă proprietarul casei a refuzat să respecte înţelegerea iniţială, așa că românul s-a adresat justiţiei.

Judecătorii din Palma de Mallorca i-au dat dreptate şi au dat o sentinţa în premieră pentru justiţia spaniolă: „recunoaşterea unei înţelegeri verbale”, mai notează digi24.ro.

Datele arată că în anul 2014 în Spania trăiau în jur de 800.000 de români, potrivit hotnews.ro. Românii reprezintă cea mai numeroasă minoritate din Spania, însă numărul acestora a început să scadă în ultimii ani din cauza crizei economice traversate de această țară.

Petiție online pentru Prințul Nicolae, inițiată de un partid istoric

0

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a inițiat o petiție online prin care încearcă să-l convingă pe Regele Mihai să îi dea înapoi nepotului său toate titlurile regale și dreptul la succesiune, potrivit Digi24.

„Prin această Petiție, deschisă de către PNȚCD, singurul partid monarhist, dorim sensibilizarea Majestății Sale, pentru reanalizarea și revenirea asupra deciziei luate. Tocmai acum, când nădejdea în monarhia constituțională a crescut într-un val fără precedent, revenirea asupra deciziei este imperios necesară, pentru ca dezamăgirea să nu se instaleze în sufletul românilor”, spun cei care au făcut petiția.

Liderii PNȚCD speră să obțină cât mai multe semnături. „Sper ca în câteva săptămâni această petiţie să înregistreze cel puţin 50.000-100.000 de semnături. Comportamentul public al prinţului a fost fără reproş. Nu ştim şi nu ni s-a explicat care au fost motivele atât de grave pentru a se ajunge la o asemenea decizie”, a declarat președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu.

Petiția o găsiți AICI

Printr-un comunicat de presă, Regele Mihai a anunțat faptul că Prințul Nicolae a fost exclus din Linia de Succesiune la Coroana României.

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea SA Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său, Nicolae, fiul Pricipesei Elena, titlul de Principe al României și calificativul de „Alteță Regală”, se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul de Presă al Regelui Mihai.

Festivalul Castanilor in memoriam Gabi Dobre, ediţia a XVI-a

0

Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a municipiului Ploieşti organizează, în perioada 9 – 10 octombrie 2015, cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Castanilor, eveniment care poartă numele iniţiatorului şi regretatului jurnalist ploieştean Gabi Dobre.  O manifestare  cultural-artistică de  amploare, care se adresează grupurilor muzicale şi interpreţilor individuali de muzică folk, cantautori din România.

Actuala ediţie a Festivalului-concurs îşi propune, ca şi în ediţiile trecute, readucerea în actualitate a acestui îndrăgit gen de muzică, depistarea şi încurajarea tinerelor talente interpretative-creative şi îmbogăţirea cu noi valori a repertoriului naţional de muzică folk

 Înscrierile pentru preselecţii se pot face gratuit, până pe 15 septembrie 2015, trimiţând pe adresa Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti (str. Democraţiei, nr. 60-62, etaj 3) un plic A4 cu specificaţia „DOSAR PRESELECŢIE FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre – ediţia 2015”, care să conţină:

  • Fişa de înscriere cu toate datele complete, conform modelului anexat, semnată de concurent;
  • Curriculum vitae;
  • Copie după cartea de identitate;
  • Copie carnet de elev/student vizat pe anul în curs sau adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ;
  • O declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că este autorul melodiilor înscrise în concurs sau o declaraţie din care să reiasă că are acordul scris al textierilor sau compozitorilor cu care a colaborat la creaţia melodiei pentru utilizarea piesei/pieselor în concurs, exceptând cazul în care textele au fost preluate de la poeţi consacraţi ale căror drepturi de autor au ieşit de sub protecţia organismelor de gestiune colectivă şi actualmente aparţin patrimoniului naţional de creaţie;
  • Minimum două înregistrări audio ale creaţiilor propuse în format MP3 (44,100Hz, 16 Bit, Stereo 320Kbp/s), reprezentativ pentru concurent, fiind denumite folosind cifre şi majuscule, după modelul următor:
  1. NUME PRENUME INTERPRET – TITLUL MELODIEI
  2. NUME PRENUME INTERPRET – TITLUL MELODIEI
  • Două fotografii artistice clare ale concurentulului.

Înregistrările trimise trebuie să conţină vocile concurenţilor implicaţi direct în concurs, fără alte instrumente în afară de cele folosite în cadrul competiţiei sau voci ale unor terţe persoane, neprocesate, mixate sau masterizate din dorinţa de a suna mai bine, scopul competiţei fiind unul de descoperire al talentelor reale.

Piesele pot fi trimise şi online, odată cu dosarul de participare, pe adresa de e-mail a festivalului: [email protected], specificând în subiectul e-mail-ului “DOSAR ÎNSCRIERE FESTIVALUL CASTANILOR 2015”. 

Pentru mai multe informaţii puteţi suna la 0244/­578148 / 0730097668 (secretariat) sau 0726189933 (informaţii despre festival).

Horoscopul zilei de 15 august 2015

0
BERBEC: TAUR:
Astazi reusiti sa faceti tot ce v-ati propus. Pe plan sentimental, s-ar putea sa aveti probleme din cauza orgoliului. Ar fi bine sa dati dovada de mai multa rabdare cu persoana iubita. Va sfatuim sa va faceti ordine in idei si sa nu neglijati problemele casnice. taur Dimineata nu sunteti multumit de nimic si aveti tendinta sa criticati pe toata lumea. Va sfatuim sa nu va enervati pentru nimicuri. Calmati-va si nu provocati discutii in contradictoriu! Ar fi bine sa ii acordati mai multa atentie partenerului de viata.
GEMENI: RAC:
gemeni Nu este momentul sa incepeti noi activitati, pentru ca nu sunteti intr-o forma prea buna. S-ar putea sa intampinati cateva obstacole, dar le depasiti cu bine. Dupa-amiaza, va recomandam sa stati acasa, cu familia. rac S-ar putea sa fiti indispus din cauza dificultatilor financiare si sentimentale. Va sfatuim sa va concentrati asupra problemelor casei. Daca aveti ocazia sa mergeti intr-o vizita la prieteni, nu stati pe ganduri! Dupa-amiaza s-ar putea sa cunoasteti o persoana interesata sa porniti o afacere impreuna.
LEU: FECIOARĂ:
leu Este posibil sa aveti probleme acasa, dar se pot rezolva rapid. Pentru a evita o cearta, nu trebuie decat o vorba buna sau gest tandru la adresa partenerului de viata. Nu sunteti deloc multumit de situatia financiara, dar nu este cazul sa va ingrijorati. In curand veti primi bani de unde nu va asteptati. fecioara Dimineata s-ar putea sa fiti confuz, ceea ce va poate afecta relatiile sentimentale. Va recomandam sa fiti calm si sa nu provocati o cearta cu partenerul de viata. Spre seara, este posibil sa mergeti in vizita la prieteni. Nu neglijati odihna!
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Nu este momentul sa va ambitionati sa rezolvati singur problemele casei, pentru ca s-ar putea sa nu aveti succes. Acceptati ajutorul familiei! Spre seara, o femeie mai in varsta va ajuta sa aplanati un conflict cu cineva apropiat. scorpion Dimineata sunteti nemultumit si nervos pentru ca nu reusiti sa plecati intr-o excursie. Incercati sa va stapaniti! Cei din jur nu sunt obligati sa va suporte iesirile. Va sfatuim sa acordati mai multa atentie partenerului de viata. Impreuna, puteti sa gasiti o solutie la problemele financiare care va framanta.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Dimineata sunteti macinat de sentimente contradictorii, dar o femeie mai in varsta din familie va ajuta sa vi le clarificati. Va sfatuim sa va pastrati optimismul, pentru ca relatiile cu persoana iubita vor reveni la normal. Spre seara, primiti o veste in legatura cu o mostenire, care va schimba programul pentru maine. capricorn Aveti tendinta sa exagerati in privinta sentimentelor si a afacerilor. Va sfatuim sa fiti mai moderat, pentru ca riscati sa va dezamagiti prietenii. Sa nu va asteptati la prea multe satisfactii, daca va urmariti numai interesele personale! Va sfatuim sa va menajati sanatatea. Nu faceti eforturi exagerate!
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator S-ar putea sa aveti o zi proasta pe plan sentimental. Aveti, insa, o mare capacitate de comunicare si puteti sa depasiti toate neintelegerile cu persoana iubita. Va recomandam sa nu exagerati in privinta problemelor casnice. Fiti atent la ce spuneti, ca sa nu declansati un scandal! pesti Dimineata este posibil sa suferiti o dezamagire pe plan sentimental, motiv pentru care sunteti indispus. Va sfatuim sa vorbiti deschis, ca sa evitati neintelegerile. Daca nu va temperati orgoliul, riscati sa va indepartati prietenii.
Sursa: www.eastrolog.ro

O moldoveancă, la tribuna Adunării Generale a ONU

0

Daniela Moisei, o tânără din Moldova, a fost invitată să ţină un discurs în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la New York, SUA.

 Evenimentul a avut loc în urma participării acesteia la concursul de eseuri cu genericul „Many languages, one world” (Multe limbi, o singură lume), organizat de ELS Educational Services, Inc. şi United Nations Academic Impact (UNAI). Concursul a fost organizat cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea ONU.

Potrivit tinerei, concursul prevăzut din două etape a presupus iniţial redactarea unui eseu în una dintre cele șase limbi oficiale ale ONU (engleză, franceză, spaniolă, arabă, rusă, chineză), referitor la subiectele Agendei de Dezvoltare Durabilă post-2015 ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Drept urmare, concurenţii preselectaţi la proba scrisă au susţinut și proba interviului online cu organizatorii proiectului, pentru a demonstra competenţa lingvistică.

Peste 3.500 de tineri din 130 de ţări au participat la faza inițială a concursului, iar eseul Danielei, redactat în limba franceză, s-a numărat printre cele 70 învingătoare. „Drept premiu, în perioada 20-26 iulie, am fost întruniți la Forumul Global pentru Tineret, în cadrul Universităţii Adelphi din New York, unde am cercetat, în șase grupuri lingvistice, subiecte specifice ale Agendei de Dezvoltare Durabilă a ONU. Grupului vorbitorilor de franceză, din care făceam parte, i-a revenit subiectul „Promovarea societății paşnice şi incluzive pentru dezvoltare durabilă, accesul la justiţie şi crearea instituţiilor eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile”, spune Daniela Moisei.

 Evenimentul a culminat cu oportunitatea unică a fiecărui participant de a ţine un discurs în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite din New York. „Mi-am formulat discursul conform temei ce a revenit grupului de lucru, menţionând importanţa păcii, a statului de drept şi a cooperării internaţionale în procesul de eradicare a sărăciei şi favorizare a creşterii şi dezvoltării economice durabile a unui stat. De asemenea, am venit cu propunerea de a aborda în şcoli subiecte ce ar promova cultura păcii, educaţia incluzivă, astfel contribuind la formarea unui set de valori pentru tânăra generaţie”, a mai adăugat tânăra, care a impresionat asistenţa prin faptul că şi-a ţinut discursul în trei limbi: franceză, engleză şi rusă.

Realizând o retrospectivă a acestui eveniment, Daniela a menționat că a fost onorată de oportunitatea de a reprezenta Moldova într-un asemenea context şi crede cu fermitate că munca şi perseverenţa pot garanta succesul oricărui tânăr din ţara sa.

DNA face angajări. Ce posturi sunt disponibile în marile orașe din țară

0

Direcţia Naţională Anticorupţie se întăreşte din această toamnă cu zeci de procurori. După ce Guvernul a aprobat suplimentarea posturilor, DNA a anunţat că organizează concurs pentru ocuparea a 56 de posturi: 28 la nivel central şi alte 28 în teritoriu, informează digi24.ro.

Magistraţii care ţintesc o carieră în lupta împotriva corupţiei trebuie să depună la sediul central al DNA un dosar care să conțină cel puţin trei dintre anchetele pe care le consideră reprezentative.

Interviurile vor avea loc pe 1 şi pe 6 octombrie.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul DNA, la data de 1 octombrie 2015, Direcția Națională Anticorupție organizează interviu pentru ocuparea următoarelor posturi de procuror din cadrul DNA:

– Structura centrală – 21 posturi.
– Structura teritorială:
– Serviciul Teritorial Alba Iulia – 3 posturi;
– Serviciul Teritorial Bacău – 2 posturi;
– Serviciul Teritorial Brașov – 2 posturi;
– Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare – 1 post;
– Serviciul Teritorial Constanța – 4 posturi;
– Serviciul Teritorial Craiova – 1 post;
– Serviciul Teritorial Galați – 3 posturi;
– Serviciul Teritorial Iași – 2 posturi;
– Serviciul Teritorial Oradea – 3 posturi;
– Serviciul Teritorial Pitești – 5 posturi;
– Serviciul Teritorial Ploiești – 2 posturi;
– Serviciul Teritorial Suceava – 3 posturi;
– Serviciul Teritorial Târgu Mureș – 2 posturi;
– Serviciul Teritorial Timișoara – 2 posturi.

Interviul va avea loc la sediul DNA din strada Știrbei Vodă nr. 79-81, sector 1, București, ora urmând să fie comunicată din timp candidaților.

Candidații sunt invitați să depună un CV care să includă traseul profesional și un număr de 3 – 5 lucrări reprezentative din activitatea anterioară.

Cererea, CV-ul și lucrările vor fi depuse la Serviciul resurse umane, perfecționare profesională și documentare, registratură, grefă, arhivă și relații cu publicul – Compartimentul resurse umane, perfecționare profesională și documentare din cadrul DNA, structura centrală, strada Știrbei Vodă nr. 79-81, sector 1, București, până la data de 25 septembrie 2015, ora 16:00.

La data de 6 octombrie 2015, DNA organizează interviu pentru ocuparea următoarelor posturi de procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție:
– Structura centrală – 7 posturi – Secţia judiciară penală.

Interviul va avea loc la sediul DNA din strada Știrbei Vodă nr. 79-81, sector 1, București, ora urmând să fie comunicată din timp candidaților.

Candidații trebuie să depună un CV care să includă traseul profesional și un număr de 3 – 5 lucrări reprezentative din activitatea anterioară.

Cererea, CV-ul și lucrările vor fi depuse la Serviciul resurse umane, perfecționare profesională și documentare, registratură, grefă, arhivă și relații cu publicul – Compartimentul resurse umane, perfecționare profesională și documentare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, structura centrală, strada Știrbei Vodă nr. 79-81, sector 1, București, până la data de 25 septembrie 2015, ora 16:00.

DNA este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene, se arată pe site-ul DNA.

DNA a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croația.

Mai multe informații despre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească procurorii-candidați găsiți aici.

Moldova ar putea fi exclusă temporar din sistemul de asigurări „Cartea Verde”

0

Republica Moldova ar putea fi exclusă temporar din sistemul de asigurări „Cartea Verde”, din cauza restanţelor unor companii de asigurări. Acest lucru ar însemna ca cetăţenii moldoveni să nu mai poată călători cu maşinile personale în spaţiul european, să fie sistat transportul de pasageri şi cel de mărfuri. Riscul excluderii Republicii Moldova din sistemul de asigurări auto a apărut încă la mijlocul anului trecut pentru că mai multe companii de asigurare au întârziat plăţile, astfel încât s-a acumulat o cotă alarmantă de restanţe. Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ a avut  o întrevedere cu o delegaţie a Consiliului Birourilor Sistemului Internaţional de Asigurări „Cartea Verde”.

Valeriu Streleţ a dat asigurări că guvernul va colabora cu instituţiile din domeniu pentru a evita unele evoluţii nefaste pe piaţa asigurărilor auto din Republica Moldova. Excluderea Republicii Moldova din Sistemul de Asigurări „Cartea Verde” ar putea genera probleme serioase pentru economia ţării.  

În cazul în care va fi suspendat sistemul „Cartea Verde” există riscul ca cetăţenii să nu mai poată călători cu transportul propriu în spaţiul european, să fie sistat transportul de pasageri şi cel de mărfuri, a relatat Radio România Actualități.

Fostul primar al Ploiestiului Iulian Bădescu va fi eliberat din arest

0

Fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu va fi eliberat din arest preventiv, urmând să fie plasat sub control judiciar, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casație și Justiție

Judecătorii au respins ca nefondată o contestație a DNA și au menținut o decizie a instanței din 4 august, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Iulian Bădescu, în dosarul legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești.

Iulian Bădescu a fost trimis în judecată în luna mai, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În același dosar, au fost deferite justiției, sub control judiciar, două angajate ale Primăriei Ploiești, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, și jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Ancheta în acest dosar a vizat, inițial, faptele de abuz în serviciu și luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ea fiind ulterior extinsă de procurori și pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar și în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.

Locuri de muncă în depozite din Marea Britanie, pentru necalificati

0

Românii interesați de locuri de muncă în străinătate pentru necalificați au la dispoziție, în această perioadă, mai multe oferte de angajare în depozite din Marea Britanie.

O agenție de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate caută 50 de persoane care să muncească în depozite din Anglia. Programul „Lucrători depozite în Anglia” este deschis tuturor persoanelor interesate, chiar dacă nu au calificare sau experiență.

Veniturile brute sunt cuprinse între 6,5 și 9 lire pe oră, putând ajunge așadar la peste 2.000 de euro pe lună.

De asemenea, toți candidații vor avea parte de un stagiu scurt de pregătire de aproximativ câteva zile, înainte de începerea muncii.

Printre responsabilitățile muncitorilor se numără: depozitarea mărfurilor, mutarea bunurilor și a produselor în depozit, selectarea și ambalarea produselor pentru expediere, încărcarea și descărcarea mărfurilor, întreținerea curățeniei în depozit.

Toate detaliile despre aceste joburi sunt disponibile AICI.

O agenție de recrutare britanică este în căutarea a 50 de persoane care să muncească în centre de distribuție din Marea Britanie. Nu se percep taxe sau comisioane.

Candidatul ideal trebuie să fie dispus să muncească în schimburi și să fie atent la detalii.

Printre responsabilitățile angajaților se numără localizarea, identificarea și transportul produselor de la locul lor din depozit spre zonele de asamblare a comenzilor, împachetarea comenzilor și primirea și expedierea de bunuri.

Plata este cuprinsă între 6,50 și 8,13 lire pe oră, putând ajunge așadar la peste 1.800 de euro lunar. Vacanța plătită este de 28 de zile lucrătoare pe an. Angajatorul oferă și training la locul de muncă.

Mai multe informații despre aceste locuri de muncă puteți găsi AICI.

O firmă de recrutare caută 25 de persoane care să lucreze ca operatori în depozite din Anglia.

Candidatul ideal are o atitudine flexibilă și este o persoană muncitoare. Experiența anterioară în cadrul unui depozit reprezintă un avantaj, dar nu este obligatorie, posturile fiind disponibile și pentru necalificați.

Jobul presupune folosirea echipamentelor de ridicare și de transport al mărfurilor, preluarea, colectarea, manipularea și livrarea comenzilor.

Contractul se face pe perioadă nedeterminată, fiind înregistrat la camera de muncă din Anglia. Plata este de 7 lire pe oră plus bonus pentru orele suplimentare și atingerea baremurilor de livrări. Venitul brut este de aproape 1.700 de euro lunar. Concediul este de 21 de zile.

Mai multe informații despre aceste locuri de muncă găsiți la acest link.

Mega-operaţiune anticorupţie în Muntenegru. Arestări pe bandă rulantă la nivel înalt

0

Mai mulţi politicieni influenţi au fost arestaţi în Muntenegru sub acuzaţia de corupţie la scară largă, a informat joi cotidianul Vijesti care apare la Podgorica.

Primarul din Budva, cea mai mare staţiune de la Marea Adriatică, Lazar Radjenovic, şi administratorul oraşului Milena Marovic-Bogdanovic se numără printre cei arestaţi în cadrul unei anchete privind acordarea unor autorizaţii de construcţie care au provocat pierderi de milioane de euro la bugetul de stat.

Foştii primari Rajko Kuljaca şi Dragan Marovic au fost de asemenea reţinuţi, împreună cu Sleksandar Ticic, consilierul premierului Milo Djukanovic, şi 'alţi câţiva', se menţionează în articol.

Milena Marovic-Bogdanovic este fiica fostului preşedinte muntenegrean Svetozar Marovic, iar Dragan Marovic este fratele acestuia.

Procurorul general urmează să susţină declaraţii în acest caz într-o conferinţă de presă joi după-amiază, scrie Vijesti.

Muntenegru, ultima fostă republică iugoslavă care s-a desprins de Serbia în 2006, a deschis negocierile de aderare la UE, însă se confruntă cu cereri repetate de combatere a corupţiei sistemice, notează DPA.