CONTACT
Acasă Blog Pagina 858

Bușteni, capitala sporturilor montane din România

0

Sfârşitul săptămânii ce a trecut a transformat oraşul de la poalele Caraimanului într-un veritabil pol de atracţie pentru un număr extrem de mare de iubitori ai muntelui şi ai sportului deopotrivă, dar şi a numeroşi turişti care apreciază la justa valoare oportunităţile de relaxare, de destindere activă pe care le oferă cu generozitate această staţiune.

Programul manifestărilor sportive desfăşurate în acest weekend la Buşteni a fost unul pe cât de incitant, pe atât de cuprinzător şi variat deopotrivă. Competiţiile – care au beneficiat de o organizare ireproşabilă – au debutat vineri 7 august 2015 cu o cursa de alergare verticală intitulată sugestiv  Vertical Race. Sâmbătă 8 august 2015 competitorii s-au întrecut în Finala Campionatului Naţional de Alergare Montană 2015, iar duminică 9 august a venit rândul alergătorilor montani să-şi demonstreze aptitudinile în cadrul Buşteni Sky Race, concurs  desfăşurat pe unul din cele mai frumoase trasee din Bucegi.

Concursul „VERTICAL RACE”, vineri 7 august

Această apreciată întrecere sportivă s-a desfăşurat pe distanţa de  5.4 km şi a avut 1250 metri diferenţă de nivel. Face parte din categoria  Skyrunning, având un parcurs foarte dificil. Competitorii se întrec pe trasee unice, cunoscute tuturor iubitorilor de munte din România. De data aceasta „Vertical Race” a avut loc pe deja vestitul traseu turistic Jepii Mici, cu scopul declarat de a fi o competiţie la care efortul concurenţilor să fie maxim, iar scopul final acela de a doborî RECORDUL NAŢIONAL stabilit de Ionuţ Zincă, în 2013.

Clasamentul concursului din acest an i-a avut pe protagonişti pe următorii sportivi: locul I –  Palici Viorel, locul II – Pepene Paul şi locul III – Preda Andrei.

Campionatul Naţional de alergare montană – sâmbătă 8 august

De această dată am avut parte de o surpriză de proporţii. Cel mai titrat alergător montan român, Ionuț Zincă, nu a reușit să își păstreze titlul de campion național și în acest an, clasându-se pe locul doi. Pe primul loc s-a aflat un alergător mai puţin cunoscut, şi anume Szabolcs Istvan Gyorgy de la CSM Cluj. Acesta a realizat timpul de 57min:26sec pe distanţa de 12,8 km, având 970 metri diferenţă de nivel. Ionuţ Zincă, legitimat la CSU Craiova, a alergat în 57min:52sec, iar pe locul treia sosist Robert Hajnal, de la CSM Cluj.  La fel, prezenţa pe podium a sportivului Robert Hajnal se poate spune că a fost o surpriză în condiţiile în care el este mult mai puţin experimentat decât sportivii clasaţi pe locurile imediat următoare.

Pe echipe, situaţia clasamentul s-a prezentat în felul următor: locul 1 a fost obţinut de CSM Cluj, urmat de CS Pandurii Tg.Jiu, ultima treaptă a podiumului fiind ocupată de CS Mișcarea CFR.

La senioare, însă, nu s-au înregistrat surprize. Marea favorită, Denisa Dragomir (CSM Pitești) a câștigat detașat titlul national, înregistrând un timp de 45min:32sec pe distanța de 9 km (cu 670 m diferență de nivel). Ea a fost urmată de Cristiana Ghiță (CSU Galați) – 48min:47sec și de Adela Bălțoi (CS Pandurii Tg. Jiu) – 50min:07sec.

Iată şi clasamentul pe echipe: Locul 1 – CSU Galați , locul 2 – CSM Cluj, iar  locul 3 – CSM Craiova.

La junioare campioană naţională a devenit Iulia Melinda Zudor (CSS Mediaş) care a alergat pe distanţa de 4.8km, cu 370 metri diferenţă de nivel în 23min:40sec, iar pe echipe prima treaptă a podiumului a fost cucerită de LPS Botoșani. Cel mai rapid junior s-a dovedit a fi Gabriel Bulardă de la CSM Dorna, care a alergat pe distanţa  de 9km, având +670 de metri diferenţă de nivel. De această titlul naționalpe echipe a fost câştigat de CS Pandurii Tg. Jiu.

La această competiţie naţională au participat un număr de 95 de atleţi, legitimaţi la 25 de cluburi sportive din ţară, dintre care 33 la feminin și 62 la masculin.

BUȘTENI SKY RACE – 9 august

Busteni SkyRace se constituie într-un eveniment de alergare montană complet. Acesta este o parte integrantă a seriei de concursuri organizate de Asociaţia Sport La Orice Vârstă. Apariţia acestuia s-a datorat obiectivelor organizatorilor de a promova sportul pe orizontală, dar şi pe verticală, oriunde şi la orice vârstă, de a contribui cu spirit şi emoţie la consolidarea comunităţii de alergători montani, de a rasplati adecvat performantele sportivilor câstigatori, dar si de a face din Busteni capitala sporturilor montane din Romania.

 Cursa de SkyRace  se desfășoară pe poteci de munte cu zone tehnice de o dificultate aparte, cu lanţuri şi zone alpine cu peisaje splendide. Acest traseu reprezintă o îmbinare perfectă pentru cei care urmăresc să își facă debutul în skyrunning.

Clasamentul concursului din acest an a fost următorul: locul I – Palici, Viorel, locul II – Preda Andrei şi locul III –  Bînzaru Plesa David.

 

Important de menționat faptul cu sâmbătă, 15 august 2015, Primăria Bușteni, în parteneriat cu Federația Română de Atletism, vor organiza Campionatul Balcanic de Alergare Montană, competiție la care vor participa reprezentanți din 15 țări.

Ce paşi trebuie făcuţi pentru reîntregirea ţării

0

3”Este nevoie de inserarea în preambulul unei noi şi viitoare Constituţii a României, dacă nu chiar a celei prezente, a unui text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării. Asumarea idealului unirii de către o forţă politică românească devine o condiţie absolut necesară”, explică istoricul Constantin Corneanu într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova (OGRRM) trebuie reînfiinţat pentru a creşte calitatea relaţiei dintre Bucureşti şi Chişinău, iar propunerea de înfiinţare a unei Comisii Prezidenţiale pentru analiza impactului Unirii nu este una fericită.

-Epoch Times: Care credeţi că ar fi paşii care ar trebui parcurşi pentru unire? Este acest demers realizabil în prezent dat fiind că UE vorbeşte doar de integrarea europeană a Moldovei, şi ea incertă în lipsa unei perspective clare de aderare? Mai mult, există cu adevărat dorinţa unirii în Republica Moldova, dat fiind că societatea este în continuare divizată între vectorul estic şi vestic?

În contextul apropierii clipei în care se vor aniversa 100 de ani de la Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România, susţin necesitatea formulării unei strategii coerente a României faţă de românii din spaţiul ex-sovietic şi minorităţile etnice aflate în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi inserarea în preambulul unei noi şi viitoare Constituţii a României, dacă nu chiar a celei prezente, a unui text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării. În contextul evoluţiei evenimentelor politico-diplomatice din Republica Moldova şi din spaţiul CSI, precum şi al eforturilor UE de extindere a spaţiului de securitate şi prosperitate de la frontierele sale, se impune ca relaţia bilaterală dintre România şi Republica Moldova să se bucure de o atenţie specială, sporită, din partea instituţiilor administraţiei publice centrale şi a factorilor de decizie politico-militară de la Bucureşti.

”Avem nevoie de trezirea conştiinţelor adormite sau nepăsătoare la clipele istorice pe care le traversăm, de înţelegerea adevărurilor istorice şi de construirea unor strategii adecvate secolului XXI”.

Acordarea unei atenţii aparte acestei relaţii bilaterale, atât din punct de vedere politic cât şi administrativ, impune necesitatea organizării unei/unor formule instituţionale care să gestioneze acest proces complex dintre România şi Republica Moldova, precum fostul Oficiu pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova (OGRRM) din cadrul Cancelariei Primului-Ministru (din perioada 2001 – 2009), dacă nu chiar reînfiinţarea OGRRM, pentru a se putea gestiona relaţia dintre România şi Republica Moldova la cote valorice ridicate şi a se da, astfel, un semnal politico-diplomatic extrem de puternic către UE, NATO, CSI, Federaţia Rusă şi nu numai, referitor la interesele strategice ale României în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi la afirmarea dorinţei statului român de a deveni vectorul intereselor strategice ale UE şi NATO în spaţiul geopolitic ex-sovietic.

Asumarea de către o forţă politică românească a idealului unirii/reîntregirii spaţiului românesc devine o condiţie absolut necesară pentru a mai putea vorbi despre acest lucru. Totodată, sprijinirea de către România a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, implicarea în proiectele ce vizează asigurarea securităţii energetice a RM, precum şi sprijinul economic şi politic în relaţia cu centrele de putere geopolitice din spaţiul ex-sovietic nu ar trebui să impieteze asupra necesităţii păstrării, în suflete şi în conştiinţă, şi afirmării idealului reîntregirii spaţiului de pe ambele maluri ale Prutului, chiar şi într-o Europa unită.

Acest ideal trebuie să rămână scump sufletului fiecărui român indiferent de vremurile istorice pe care le traversăm. Totodată, făcând referire la strigătul de durere al românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917, „Fraţilor nu ne lăsaţi, nu ne uitaţi!”, suntem obligaţi de istorie, de adevărurile existenţei noastre istorice zbuciumate, să ne gândim şi la ei, românii din spaţiul transnistrean, din Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Maramureşul istoric, să înţelegem ce şi cum se întâmplă şi să acţionăm pentru apărarea identităţii lor naţionale, pentru respectarea drepturilor lor cetăţeneşti şi umane.

Există scepticism în ceea ce priveşte idealul unirii/reîntregirii cu România în rândul cetăţenilor Republicii Moldova, iar sondajele de opinie relevă procente care pot să descurajeze într-un astfel de demers. Totuşi nu avem voie să renunţăm la ceea ce noi am pierdut pe 28 iunie 1940, confirmat, mai apoi, de Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947. Să nu uităm că, totuşi, după cum declara generalul Ion Antonescu, pe 1 decembrie 1940, „a fost pedepsită o naţiune, care va fi eternă, pentru păcatele unei generaţii, care este trecătoare” în acea teribilă vară – toamnă a pătimirii noastre din 1940.

-Actuala mişcare unionistă civică, formată preponderent din tineri, are mult entuziasm şi îşi afirmă hotărât caracterul apolitic. Are ea însă expertiza necesară pentru a face unirea şi este ea capabilă să obţină şi sprijin politic?

Sperăm că da, însă este nevoie de un efort constant în a obţine sprijinul factorului politic de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi un sprijin internaţional semnificativ în favoarea unei dreptăţi istorice şi al unui adevăr nepieritor. Avem nevoie de trezirea conştiinţelor adormite sau nepăsătoare la clipele istorice pe care le traversăm, de înţelegerea adevărurilor istorice şi de construirea unor strategii adecvate secolului XXI. Sprijinul politic trebuie să fie credibil, serios, neviciat de politicianism şi de interese obscure, de conjunctură. Toate aceste idealuri vor necesita un efort aparte în peisajul politic românesc actual şi într-un context internaţional marcat de numeroase şi neprevăzute instabilităţi.

 -Cum apreciaţi cererile unioniştilor de creare a unei Comisii prezidenţiale pentru analiza impactului Unirii, a unei Comisii parlamentare permanente comune România – Republica Moldova şi a Oficiului pentru Gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova în directa subordine a premierului?

Consider că a cere existenţa unei Comisii Prezidenţiale pentru analiza impactului Unirii nu reprezintă o idee fericită. Nu cred că un ideal precum cel al unirii/reîntregirii poate fi adus în discuţia unei Comisii Prezidenţiale. În cazul în care, prin absurd, se va decide de către membrii ei că nu se merită, că nu este oportun din punct de vedere politic, economico-social şi strategic, ce vom face cu idealul nostru? Idealul reîntregirii neamului românesc se afişează şi se susţine prin recursul la adevărul istoric şi la manifestarea de voinţă publică a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului, şi nu numai, reprezentaţi de clasa politică conducătoare în dialogul politic intern şi internaţional. În ce priveşte celelalte două cereri, pot spune că ele se subsumează dorinţei de a întări relaţia bilaterală, atât din punct de vedere politic cât şi administrativ, prin diferite formule instituţionale care să gestioneze această relaţie complexă şi aparte dintre România şi Republica Moldova.

(Dr. Constantin Corneanu este preşedintele Consiliului-Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”).

Siria: Zeci de morti in confruntarile dintre Statul Islamic, rebeli si fortele regimului Assad

0

Luptele violente care au loc, începând de sâmbătă, între gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) şi rebeli în provincia siriană Alep (nord) au făcut aproape 50 de morţi, a anunţat, duminică, organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP.

Declanşată sâmbătă, ofensiva desfăşurată de jihadişti ai SI în vederea tăierii căii de aprovizionare a rebelilor dintre Azaz, la frontiera turcă, şi Alep, s-a soldat cu moartea a cel puţin 37 de rebeli şi zece membri ai SI, potrivit OSDO.

Gruparea SI a reuşit să preia controlul doar asupra unuia dintre cele patru sate pe care vroia să le cucerească din mâinile rebelilor islamişti din nordul provinciei Alep. În timpul luptelor, SI a desfăşurat, sâmbătă, două atacuri sinucigaşe, unul cu maşină capcană, altul cu centură încărcată cu explozibili, a precizat organizaţia neguvernamentală.

De asemenea, în regiunea Sahl Ghab, în centrul ţării, coaliţia rebelilor islamişti şi jihadişti ai Frontului al-Nosra, ramura siriană al Al-Qaida, au cucerit duminică mai multe sate aflate în mâinile armatei siriene şi s-a apropiat de Jourine, cartierul general al forţelor regimului în această regiune.

Mai în nord, în provincia Idleb, patru fetiţe au fost ucise de un baril încărcat cu explozibil, lansat asupra unei şcoli de forţele aeriene siriene, potrivit OSDO, care precizează că mai multe fete au fost rănite în acest raid.

În capitala Damasc, potrivit celui mai recent bilanţ al agenţiei oficiale Sana, 11 oameni au fost ucişi sâmbătă, dintre care 3 copii, iar 46 au fost răniţi în tiruri cu rachete lansate de rebeli. Dintre victime, zece au murit în urma căderii unei rachete lansate din cartierul Jobar, un sector aflat încă majoritar în mâinile rebelilor.

Conflictul din Siria a făcut în patru ani de zile peste 240.000 de morţi, dintre care 12.000 de copii, şi a determinat jumătate din populaţia acestei ţări să aleagă calea exilului, subliniază OSDO. Acest conflict a fost declanşat în martie 2011, ca urmare a reprimării sângeroase a manifestaţiilor antiguvernamentale paşnice care au degenerat în revoltă armată, apoi într-un război civil brutal. Luptele opun de atunci forţe ale regimului Assad, rebeli, kurzi şi jihadişti, pe un teritoriu din ce în ce mai ciopârţit.

Cum va fi vremea la inceput de saptamana

0

Inceputul de saptamana nu aduce vesti bune pentru cei care s-au saturat de canicula. Daca luni vor exista zone in care temperaturile sa se incadreze in limitele normale pentru aceasta perioada, marti si miercuri toata tara va fi sub cod galben sau portocaliu.

În cursul zilei de luni, 10 august, valul de căldură va persista în vestul şi nord-vestul ţării, dar se va extinde şi în regiunile estice şi, local, în cele sudice. În Maramureş, Crişana, Banat, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Olteniei şi vestul Transilvaniei, va fi COD GALBEN de canicula si se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

COD PORTOCALIU – În judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi temperaturi maxime situate în jurul valorii de 37 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

Marţi şi miercuri, 11 şi 12 august, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35….37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş.

COD PORTOCALIU – În judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi temperaturi maxime de 37…38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

 

Horoscopul zilei de 11 august 2015

0
BERBEC: TAUR:
Astazi ar fi bine sa nu va asumati nici un risc. Starea de nervozitate pe care o resimtiti va poate afecta pe toate planurile. Va sfatuim sa nu va deplasati cu autoturismul, pentru ca sunteti predispus la accidente de circulatie din vina dumneavoastra. Evitati discutiile in contradictoriu! taur Aveti de rezolvat multe probleme pe care le tot amanati de cateva zile. In cursul diminetii sunteti cam agitat, pentru ca nu stiti de unde sa incepeti. Acordati prioritate problemelor importante! In partea a doua a zilei, s-ar putea sa primiti musafiri. Va sfatuim sa evitati speculatiile de orice fel.
GEMENI: RAC:
gemeni Va sfatuim sa evitati calatoriile lungi si vizitele prelungite. Datorita oboselii acumulate, sunteti irascibil si riscati sa provocati o cearta. Ar fi bine sa va limitati la activitati de rutina si sa acordati mai mult timp odihnei. Seara, un prieten va propune o afacere. Nu luati nici o decizie astazi! rac In cursul diminetii primiti o veste neplacuta de la seful dumneavoastra, care va indispune pentru tot restul zilei. S-ar putea sa fie vorba despre o penalizare pentru intarzierea unei lucrari importante. Nu va manifestati nervozitatea! Sfaturile unui coleg de serviciu va sunt foarte utile.
LEU: FECIOARĂ:
leu Aveti reusite pe plan profesional, dar cu pretul unor ore de munca suplimentare. Atentie la un coleg de serviciu! Invidios pe succesul dumneavoastra, incearca sa va atraga intr-o cearta. Partenerul de viata este nemultumit de faptul ca trebuie sa lucrati peste program. Se pare ca dupa-amiaza aveati planificat sa mergeti in vizita la o ruda. fecioara S-ar putea sa aveti discutii dure cu o femeie, din cauza unor probleme de natura financiara. Se pare ca persoana respectiva intarzie sa-si achite o datorie. In partea a doua a zilei sunteti predispus la probleme de sanatate sau chiar la accidente. Va sfatuim sa evitati calatoriile.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Daca plecati intr-o calatorie, fiti prudent si nu va grabiti! Exista riscul sa fiti implicat intr-un accident de circulatie. Ar fi bine sa evitati intalnirile de afaceri, pentru ca nu dispuneti de putere de convingere si riscati sa incheiati tranzactii dezavantajoase. Aveti intalniri placute cu prietenii. Nu va neglijati partenerul de viata! scorpion Dimineata, un grup de prieteni va invita intr-o excursie. Daca acceptati invitatia, s-ar putea ca relatiile parteneriale sa se tensioneze si chiar sa aveti o discutie aprinsa. Partenerul de viata este nemultumit pentru ca sunteti nevoit sa va imprumutati, desi mai aveti si alte datorii. Va sfatuim sa va consultati si cu ceilalti membri ai familie si sa nu luati o decizie de unul singur.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Incepeti ziua agitat si nervos, fiindca aveti nevoie urgent de o suma mare de bani si nu gasiti pe nimeni dispus sa va imprumute. Pastrati-va calmul! Sunteti predispus la probleme de sanatate care pot capata forme grave. Va sfatuim sa evitati o cearta cu partenerul de viata. Se pare ca tocmai acesta va reusi sa faca rost de banii de care aveti nevoie. capricorn Incepeti sa resimtiti oboseala acumulata. Daca veti continua sa munciti in acest ritm, riscati sa aveti mari probleme de sanatate. Dupa-amiaza s-ar putea sa va confruntati cu o problema financiara. Nu va faceti griji, se va rezolva nesperat de usor!
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Se pare ca va treziti indispus si sunteti irascibil toata dimineata. Daca nu va stapaniti nervozitatea, s-ar putea sa declansati un conflict la locul de munca. Nu este indicat sa va intalniti cu prietenii, chiar daca acestia insista. Profitati de timpul liber de care dispuneti si odihniti-va! pesti In cursul diminetii primiti o veste neplacuta, care va strica buna dispozitie si va obliga sa va schimbati programul. Sunteti nevoit sa plecati intr-o calatorie lunga, impreuna cu partenerul de viata. Daca va deplasati cu masina, va sfatuim sa circulati cu atentie si fara graba.
Sursa: www.eastrolog.ro

Jihadiștii, plan pentru asasinarea Reginei Marii Britanii

0

Islamişti britanici din cadrul reţelei teroriste Stat Islamic au pregătit un plan pentru asasinarea reginei Elizabeth şi a prinţului Charles cu ocazia ceremoniilor pentru a marca încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, complotul fiind dejucat, conform Mail on Sunday, relatează Mediafax în pagina electronică.

Complotul terorist ar fi fost dejucat de Serviciul britanic de informaţii interne (MI5) şi de unitatea specială a Scotland Yard pentru protecţia familiei regale (SO14).

Planul, elaborat în Siria de liderii reţelei teroriste Stat Islamic şi care urma să fie pus în aplicare de militanţi islamişti britanici, prevedea aruncarea în aer a unui recipient sub presiune cu ocazia ceremoniilor programate la Londra pe 15 august, la 70 de ani de la capitularea Japoniei în al II-lea Război Mondial. Atacul urma să fie comis cu un dispozitiv exploziv artizanal similar cu cel utilizat în anul 2013 la maratonul din Boston, un atac soldat cu trei morţi şi 260 de răniţi.

 

Zeci de tineri care au învins cancerul vor să schimbe sistemul medical românesc

0

Mai mulți tineri care au depășit boli foarte grave încearcă să rezolve problemele din sistemul medical oncologic românesc. Au început prin a oferi sprijin psihologic pentru bolnavi.

Într-un material realizat de Digi 24, mai mulți supraviețuitori ai cancerului din țară și din străinătate și-au expus planurile de a schimba sistemul și mentalitatea societății față de pacienții care suferă de boli grave.

”Ajungi la un alt nivel de empatie. Adică oricât ai fi de bun şi cât ai vrea să înţelegi nu o să poţi dacă nu ai trecut pe acolo. Dacă ai făcut tot felul de defecte, eu ştiu, defect de auz, defect de vedere de la razele pe care le faci nu îţi spune nimeni treaba asta și noi vrem să se schimbe”, a spus Daniel, care a învins leucemia în tinerețe, iar apoi a decis să devină medic pediatru oncolog.

O organiație din Cluj-Napoca oferă programe de ajutor psihosocial în mai multe secții oncopediatrice din România, dar și din Republica Moldova. Această organizație non-guvernamentală a creat și o platformă la nivel european, unde se pot aduna tinerii care au învins cancerul.

”Este vorba de tineri care acum vor să îşi înceapă viaţa şi parcursul profesional, să își întemeieze o familie şi dintr-o dată sunt afectaţi de o boală foarte gravă”, a spus Katie Rizvi, fondatorul Asociaţiei Little People.

În fiecare an, peste 60.000 de români se îmbolnăvesc de cancer. În acest moment, aproape o jumătate de milion de români suferă de această teribilă boală.

Programul de oncologie al țării noastre este susținut de autorități cu 1,2 miliarde de lei anual.

O turistă s-a accidentat grav în Munţii Retezat

0

O turistă de 46 de ani care s-a accidentat în urma unei căzături pe un traseu montan din Munţii Retezat, suferind o fractură deschisă la un picior şi o entorsă la celălalt, a fost salvată de jandarmii montani şi salvamontiştii hunedoreni şi transportată cu elicopterul la un spital din Timişoara, informează Mediafax.
       
"Salvamontiştii s-au întâlnit în zona Piule cu o femeie care urca singură pe munte. Aceasta îşi parcase maşina în zona Cheile Buţii, de unde a continuat deplasarea pe traseele marcate. Salvamontiştii i-au recomandat femeii să nu se aventureze singură pe munte deoarece vremea era nefavorabilă deplasărilor pe traseele montane din acea zonă şi să se întoarcă la locul în care aceasta avea parcat autovehiculul proprietate personală. În urma celor prezentate anterior, a doua zi (svineri – n.r.), salvamontiştii s-au autosesizat cu privire la dispariţia femeii, deoarece autovehiculul acesteia era încă parcat în zona Cheile Buţii, în acelaşi loc în care era în ziua precedentă", a explicat purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, Andrada Pop.

PUBLICITATE
 

La solicitarea Serviciului Public Salvamont Hunedoara, jandarmii montani de la posturile din Câmpu lui Neag şi Straja, au intervenit alături de salvamontişti pentru căutarea femeii.
   
"În zona Vârfului Pleşa a fost auzit un strigăt de ajutor venind dispre Scocul Urzicanului, loc în care salvatorii montani au găsit-o pe femeie. Acesteia i-a fost acordat primul ajutor, deoarece avea fractură deschisă la piciorul stâng şi entorsă la piciorul drept. Femeia era conştientă, însă puţin deshidratată", a mai declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
   
Potrivit acestuia, jandarmii montani şi salvamontiştii au transportat femeia pe o targa până la Câmpul Mielului, pe DN 66A, de unde, a fost preluată de un elicopter şi transportată la un spital din Timişoara.
   
Femeia le-a declarat salvatorilor montani că din cauza ploii torenţiale şi a fulgerelor a rătăcit traseul montan marcat şi a ajuns într-o vale abruptă, în zona Scocul Urzicarului, unde a căzut.

O primărie a inaugurat cel mai inovativ parc fotovoltaic

0

În localitatea ieșeană Miroslava a fost pusă în funcțiune o centrală fotovoltaică unică în România, potrivit adevarul.ro.

Centrala este compusă din 4.200 de module fotovoltaice, iar fiecare panou este amplasat pe 97 de trackere dotate cu 97 de invertoare. Rotirea panoului se poate face la 240 de grade, iar înclinarea maximă este de 120 de grade.

Potrivit proiectului, puterea energetică a fiecărui panou este de 240Wp, sunt trei transformatoare cu putere de 400 KVA, iar puterea totală a centralei este de 1.000 KWp.

Specialiștii spun că sistemul de trackere ajută la obținerea unei cantități aproape duble de energie electrică.

Comuna Miroslava are în componență 13 sate și se află la marginea orașului Iași. Proiectul, care se întinde pe 5 hectare, a costat 23,5 milioane de lei, bugetul fiind în mare parte din fonduri europene. Economia anuală făcută de autorități ar fi de aproximativ 300.000 de euro.

„În momentul în care noi producem curent electric putem face altceva din comună: asfaltări de drumuri, alimentări cu apă, întreţinere şcoli, reparaţii şcoli sau baze sportive, sunt multe activităţi pe care vrem să le facem pe viitor, în special datorită banilor economisiţi şi a veniturilor suplimentare la buget”, a declarat Dan Niţă, primarul comunei Miroslava, pentru Adevărul.

Românii, solidari cu Nepalul

0

Campania „Bucurie pentru Nepal” (“Joy for Nepal”), inițiată de alpinistul Alex Găvan pentru ajutorarea victimelor cutremurului de 7,8 grade din luna aprilie, a strâns până la această dată echivalentul în lei a peste 100.000 de euro, informează agerpres.ro.

Cei 101.000 de euro vor fi folosiți pentru finanțarea unor proiecte de reconstrucție. Cele mai multe donații au venit de la donatori persoane private care au trimis un SMS în valoare de 2 euro la un număr pus la dispoziție prin platforma www.donatie.ro. Acest număr a fost dezactivat începând cu data de 1 august.

Până pe 31 iulie au fost trimise 31.070 de SMS-uri, echivalentul a 62.140 de euro. Potrivit procedurilor platformei www.donatie.ro, toți banii vor fi transferați spre proiect după luna septembrie, operatorii de telefonie acceptând să susțină această campanie fără costuri de operare.

Restul banilor au venit din donații cu cardul și transferuri bancare de la persoane private și din sponsorizări de la companii, precum și din alte inițiative de strângere de fonduri, ca de exemplu: un proiect umanitar cu copiii de la o grădiniță, care a adus peste 1.000 de euro; o sesiune de zumba caritabilă la Pitești, în urma căreia s-au strâns 560 de euro; o petrecere în grădină cu licitație caritabilă, care a adus echivalentul a 5.000 de euro.

În lunile august și septembrie se vor mai putea face donații pe site-ul www.alexgavan.ro/nepal, precum și sponsorizări. De asemenea, în această perioadă se află în derulare o campanie de strângere de fonduri cu sprijinul Paravion, care a creat o facilitate pe site-ul propriu pentru a permite clienților săi să doneze un euro în momentul achiziției de servicii turistice. Paravion va dubla fiecare contribuție făcută de clienții săi, iar posibilitatea de a dona este valabilă în mai multe țări în care activează compania.

„Sunt zeci de mii de oameni care au contribuit”

„Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest proiect. Gândul că sunt zeci de mii de oameni care au contribuit mă emoționează și mă umple de recunoștință. Mă simt de parcă am urcat împreună un vârf de peste 8.000 de metri — al șaptelea optmiar al meu. Așa cum și în Himalaya, după ce ai atins vârful trebuie să și revii în tabăra de bază pentru a se considera ascensiunea completă, acum urmează partea a doua a proiectului: finanțarea responsabilă și transparentă a acestor bani în activități de reconstrucție. Până la această dată, partenerii noștri din Nepal, Karuna-Shechen, au făcut evaluarea nevoilor în teren. Acum suntem în discuții cu ei pentru identificarea proiectelor pe care le vom finanța și pe care le vom anunța public odată ce le stabilim”, a declarat Alex Găvan, potrivit agerpres.ro.

Toți banii strânși vor ajunge la oamenii aflați în nevoie din Nepal, prin intermediul proiectelor de reconstrucție gestionate de organizația Kharuna-Shechen, fondată de autorul Matthieu Ricard. Obiectivul campaniei este să finanțeze reconstrucția comunităților izolate care au fost afectate de cutremurul din 25 aprilie 2015, precum refacerea unor școli.

Campania „Bucurie pentru Nepal” a fost lansată pe 19 mai 2015, ca răspuns la cutremurul din 25 aprilie, care l-a surprins pe Alex Găvan în tabăra de bază de pe Lhotse/ Everest.

Pe site-ul de campanie www.alexgavan.ro/nepal vor fi publicate rapoarte de activitate pentru a urmări în mod transparent utilizarea fondurilor și progresele realizate.