Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, în colaborare cu Primăria Ploiești și diverse asociații, va organiza un eveniment special pe 3 decembrie 2024, la Sala Teatrului de Animație Imaginario, începând cu ora 17:00. Sub tema „Împreună suntem mai empatici”, spectacolul va aduna pe scenă persoane cu dizabilități și artiști locali, cu momente de dansuri tradiționale, colinde, interpretări în limbaj mimico-gestual și muzică. Evenimentul vizează promovarea incluziunii sociale și recunoașterea contribuțiilor persoanelor cu dizabilități în cultură. Intrarea este liberă.
Tânăr depistat cu substanțe posibil interzise de jandarmii din Ploiești
Duminică seara, în urma unei reclamații, jandarmii Grupării Mobile Ploiești au intervenit în zona Păltiniș din Ploiești, unde au identificat doi tineri cu comportament suspect. În urma controlului, asupra unui tânăr de 27 de ani a fost găsit un grinder cu substanțe posibil interzise. Cei doi tineri au fost sancționați cu amenzi de 400 de lei pentru tulburarea ordinii publice. În cazul tânărului cu substanțele suspecte, jandarmii au întocmit actele necesare pentru a sesiza autoritățile competente.
Kilometrajul dat înapoi devine istorie! Certificatul RAR Auto-Pass, OBLIGATORIU
Începând cu 1 decembrie 2024, șoferii care vor să vândă un autoturism second-hand în România trebuie să obțină certificatul RAR Auto-Pass. Acesta poate fi solicitat online de vânzător sau cumpărător, iar pentru obținerea sa, trebuie introdus numărul de identificare al vehiculului și câteva informații personale. Certificatul, care costă 42 de lei, oferă detalii esențiale despre istoricul mașinii, cum ar fi kilometrajul, reparațiile și inspecțiile tehnice. Măsura vizează prevenirea fraudelor cu kilometrajul și asigurarea transparenței în tranzacțiile auto.
Cine sunt noii reprezentanți ai județului în Parlamentul României! Un politician prahovean de top nu prinde mandatul
Alegerile parlamentare de duminică au adus o schimbare în reprezentarea politică a județului Prahova. Șase partide au reușit să treacă pragul electoral de 5%, obținând mandate pentru viitorul Parlament. Pe lângă formațiunile consacrate, precum PSD, AUR, PNL și USR, în legislativ vor intra și
Partidul Oamenilor Tineri (POT) și SOS România, marcând o premieră pentru județ.
Senatul: partidele și senatorii care vor reprezenta Prahova
Cinci partide au obținut câte un loc în Senat. Reprezentanții județului vor fi:
- Florin Nicolae Jianu (PSD)
- Laurențiu Plăeșu (AUR)
- Cătălin Predoiu (PNL)
- Aurel Oprinoiu (USR)
- Liviu Avădanei (POT)
Camera Deputaților: repartizarea mandatelor în județ
La Camera Deputaților, distribuția reflectă voturile exprimate de prahoveni:
-
PSD (23,48%) – 3 mandate:
- Bogdan Toader
- Grațiela Gavrilescu
- Alexandru Rogobete
-
AUR (17%) – 2 mandate:
- Adrian Axinia
- Ștefan Avrămescu
-
PNL (13,22%) – 2 mandate:
- Mircea Roșca
- George Șerban
-
USR, POT și SOS România – câte un mandat fiecare:
- George Nicolae Marussi (USR)
- Dan Mihai Nicolae (POT)
- Andrei Cosmin Gușă (SOS România)
Un ultim mandat de deputat urmează să fie alocat prin redistribuire sau ar putea reveni minorităților naționale.
De menționat faptul că Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, nu a mai prins mandatul de senator. Adrian Axinia este în prezent si europarlamentar si probabil va alege Bruxelles-ul, urmând ca un alt coleg să meargă în Camera Deputaților. (următorul pe lista AUR este Petru Puscasu)
Exit-poll parlamentare 2024. Partidele pro-europene au câștigat votul de duminică
Iată rezultatele exit poll-ului:
Camera Deputaților
PSD – 26%
AUR – 19%
PNL – 15,5%
USR – 15,5%
POT – 5,5%
SOS – 5,5%
UDMR – 5%
SENS – 3,3%
FD – 1,1%
REPER – 1,2%
Alții – 2,4%
Senat
PSD – 26,1%
AUR – 19,2%
PNL – 15,9%
USR – 15,6%
POT – 5,4%
SOS – 5,4%
UDMR – 5%
SENS – 3,2%
FD – 1,2%
REPER – 1,3%
Alții – 1,7%
Accident grav în Teișani. Un tânăr decedat și altul rănit după răsturnarea unui ATV
Un ATV s-a răsturnat ieri în localitatea Teișani, Prahova, în timp ce traversa un pârâu. În urma accidentului, un tânăr de 18 ani a fost găsit inconștient și, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decedat.
Celălalt ocupant, un băiat de 17 ani, politraumatizat, dar conștient, a fost transportat de urgență la spitalul din Ploiești.
Autoritățile investighează cauzele accidentului, care scoate în evidență pericolele utilizării ATV-urilor pe terenuri accidentate.
CSM Ploiesti- aceeași Mărie cu altă pălărie…
Vestea că primarul Mihai Polițeanu a numit un nou director la CSM Ploiesti mi-a dat pentru câteva clipe speranța că voi putea să scriu , în sfârșit, de bine despre clubul municipalității, un club creat pentru a da posibilitatea oricărui copil să poată practica sport (inițiere si performanță), în mod organizat, civilizat si mai ales gratuit.
Din păcate, noul director Mihaela Tudorie a început cu stângul activitatea în fruntea CSM Ploiesti, iar în conferința de presă s-a prezentat extrem de slab, fără a avea temele făcute ca la carte.
Ce nu a înțeles doamna director a fost că în fața unor jurnalisti care de peste 8 ani află informațiile din club doar…pe surse, nu poti să vii decât dacă stăpânesti extrem de bine subiectele si poți răspunde la absolut orice întrebare.
Din păcate, primele concluzii au fost că la CSM Ploiesti s-a schimbat epoca handbalului familiei Albu, cu baschetul Mihaelei Tudorie (pentru cei necunoscători fiul noului director al CSM Ploiesti practică baschetul în club). Apropo, dle primar Polițeanu, rugați juriștii să verifice dacă nu cumva doamna este într-un ușor conflict de interese, fiind deținătoarea unei asociații de sprijin a secției baschet din CSM, menită să atragă sponsorizări către această secție…
În rest, conferința de presă s-a învârtit doar în jurul baschetului si cam atât, Mihaela Tudorie fiind extrem de subțire în răspunsuri pe orice altă temă.
Spre exemplu, nu a putut explica de ce “unicul manager” pe numele său Valeriu Răchită încă ocupă biroul luxos de la stadionul Ilie Oană, nici ce se va întâmpla cu antrenorii sau angajații CSM care cumulează mai multe contracte în diverse instituții de stat sau private. Și nici de ce Lia Ilie, fosta vânzătoare de whisky si trabuc, încă primeste o indemnizație…sportivă de la CSM Ploiesti.
Nici la întrebarea dacă a avut o discuție cu cei care au notat-o cu 2,5 pe Simona Puiu, antrenoarea eroină de la gimnastica ritmică nu am primit niciun răspuns si ce explicații au acestia pentru bătaia de joc la adresa singurului om care a reusit să facă perfomanță din nimic, nu am primit nici un răspuns. Si nici dacă fetițele de la gimnastică ritmică vor avea vreodată întreaga sală la dispoziție pentru antrenamente, pentru a nu mai fi nevoite să îsi desfăsoare activitatea în busiturile mingiilor de baschet sau de handbal…
Nu a reusit nici să facă diferența între indemnizațiile sportive si salarii, cele două forme de plată ale personalului care îsi desfăsoară activitatea în cadrul CSM. Iar informația lansată că se doreste separarea bugetului în cadrul clubului în buget pentru sport si buget pentru baze sportive este din nou inexactă. În acest moment, chiar asa este structurat bugetul CSM Ploiesti. Doar că atunci când facturile de utilități ale bazelor ajung la scadență sau adună întârzieri uriase, se mută din banii pentru sport către baze pentru a face față cheltuielilor.
În rest, o impresie foarte bună mi-a lăsat viitorul team manager al CSM Ploiesti, Iulian Stamate. Fostul handbalist stăpâneste destul de bine arta conversației, dar si subiectele legate de sport si stie să sucească interlocutorul, în asa fel încât să nu pară cu nu stie mai nimic despre respectiva problema.
Oricum astept cu interes următoarea conferință de presă a conducerii CSM Ploiesti, nu de alta, dar din cele 27 de subiecte pe care le pregătisem am reusit să epuizez doar vreo patru.
PS. Până la următoarea întâlnire, doamna director poate reușiți să verificați ce s-a întâmplat cu telefoanele scumpe, laptopurile, televizoarele si alte astfel de gadgeturi primite bonus de CSM la reînnoirea abonamentelor de telefonie mobilă si internet. Gadgeturi care nu au trecut niciodată prin magazia CSM pentru a fi inventariate.
PS1. Dacă doriți să aflați mai multe despre problemele REALE din CSM Ploiesti dați o căutare pe siteul nostru. Veți afla atât de multe, încât nu cred că v-ar fi suficienți patru ani de mandat pentru a le putea …redresa măcar!
Mihai Polițeanu, primarul Ploiestiului, la Podcastul Stiri Actuale
Primarul Mihai Polițeanu a acceptat invitația Cristinei Iancu si a vorbit în Podcastul Stiri Actuale despre problemele reale ale Ploiestiului. Edilul a spus lucrurilor pe nume, a vorbit despre amestecul politicului în instituțiile aflate în subordinea primăriei, dar a vorbit extrem de frumos despre angajații municipalității.
El a dezvăluit faptul că a solicitat de câteva ori demisia conducerii TCE Ploiesti, dar si că în viitorul apropiat municipalitatea va achiziționa două motoare puternice pentru CET Brazi, pentru a putea începe reducerea prețului de producție al gigacaloriei.
Mai multe declarații ale primarului Polițeanu în clipul de mai jos:
Anul 2025 începe cu scumpiri la carburanți
Începând cu 1 ianuarie 2025, prețul carburanților va crește cu aproximativ 16-17 bani pe litru, din cauza majorării accizelor. Ministerul Finanțelor a anunțat noile valori ale accizelor, care vor intra în vigoare la începutul anului viitor.
Astfel, acciza la benzină va crește la 2.528 de lei pentru 1.000 de litri, față de 2.382 de lei în prezent, ceea ce va duce la o scumpire de aproximativ 17 bani pe litru. În cazul motorinei, acciza va ajunge la 2.317 lei pentru 1.000 de litri, față de 2.183 de lei acum, ceea ce va adăuga 16 bani la prețul final al motorinei.
Această ajustare a accizelor, mult mai mică decât majorările din 2024, care au avut loc în două etape, reflectă ratele inflației din ultimul an. În 2024, creșterile de accize au fost mai mari, cu un impact de 72 de bani pe litru la benzină și 66 de bani pe litru la motorină.
Accizele și TVA-ul reprezintă aproximativ 50% din prețul final al carburanților, iar acestea sunt incluse în prețul de la pompă, fiind colectate de comercianți și virate la bugetul de stat.
BEC a decis renumărarea voturilor la prezidențiale
BEC a decis să renumere toate voturile din turul întâi al alegerilor prezidențiale, la cererea Curții Constituționale. Termenele sunt strânse: procesele verbale scanate trebuie trimise până pe 1 decembrie, iar documentele originale până pe 3 decembrie.
USR a criticat decizia, considerând că lipsa transparenței – în special refuzul de a filma obligatoriu renumărarea – ridică suspiciuni. Dominic Fritz, lider al formațiunii, a anunțat că partidul va contesta hotărârea la instanțele naționale și europene.
Experții avertizează că procesul este greu de pus în practică. Renumărarea manuală a peste 9,4 milioane de voturi este dificilă, mai ales că membrii comisiilor electorale și-au încheiat activitatea. În trecut, pentru verificarea a doar 138.000 de voturi nule, a fost nevoie de trei zile de muncă intensă.
Pe măsură ce procedura continuă, mulți se întreabă dacă această decizie va afecta încrederea în procesul electoral din România.