Marşul lui Ştefan cel Mare a ajuns la a cincea zi.Ziua  a treia de marş, 8 iulie, s-a dovedit cruntă: 37 de grade la umbră în Republica Moldova, ceea ce înseamnă că la soare exista potenţial crescut de afecţiuni fizice.

Tinerii plecaţi pe jos la Bucureşti ca să ceară reunficiarea celor două state româneşti, duminică, 12 iulie, în Piaţa Universităţii, mărşăluiesc zilnic 25-30 de kilometri. Afişate pe ecran, aceste cifre par doar o simplă măsurătoare de detaliu jurnalistic, desigur, numai că tălpile, ficatul, stomacul sau venele sunt de altă părere. Pe tălpi, bătăturile şi băşicile sunt deja legiune, iar corpul a început să simtă acut şocul efortului subit la care este supus şi trage semnale – doar formale deocamdată -, oricât de odihnitor ar fi somnul peste noapte şi oricât de pragmatic şi-ar recăpăta vigoarea în arhitectura muşchilor uzaţi testosteronul după mesele consumate peste zi. Asta ca să ştim că nu discutăm despre maratonişti kenieni cu rezistenţă de oţel sau de militari SEAL antrenaţi în condiţiile halucinante de pe Brecon Beacons., scrie InfoPrut.ro

La capătul acestui marş epuizant, duminică, 12 iulie, după refacerea Podului de Flori, programată sâmbătă, 11 iulie, la Ungheni, la podul Eiffel, va fi Bucureştiul. Dar nu va fi Bucureştiul, ci Firescul. Dacă o ţară ar avea o capitală numită Firesc, atunci politicienii şi populaţia acelei ţări ar trebui să ştie trei lucruri mari şi late: 1) Prutul trebuie să rămână doar o apă, nu o graniţă absurdă care edifică actualitatea unei anomalii istorice; 2) Basarabia nu e o planetă străină, ci e tot această planetă numită România; 3) reunificarea Republicii Moldova cu România este ceea ce a fost şi reunificarea celor două Germanii: un act vital – moral, cultural, politic şi economic – de reconstrucţie identitară. Pentru care – trebuie să ne intre bine în cap această diferenţă de accent a lucidităţii – momemntul potrivit va fi mereu cel de acum, nu cel din mâine-le viitorului nemăsurabil, pentru că suntem pe Terra, iar pe Terra construim acum-ul din viitor cu acum-ul din prezent, nu invers, căci am mai încercat o dată această utopie a inversului şi s-a lăsat cu lovituri la rinichi în beciuri slab luminate, lagăre şi cenacluri literare pe stadioane.

De aceea, spun, e necesar să mergem duminică, la ora 14.00, în Piaţa Universităţii, şi să-i întâmpinăm, măcar pentru efortul colosal de voinţă depus, măcar de amorul sentimentelor generale, măcar pentru a ne uita, ca la fenomenele astrale rare, la nişte trupuri frânte de oboseală înăuntrul cărora, pe lângă procesele organice ale anatomiei, se petrece şi un proces care aici, la noi, a fost traficat în fel şi chip, până când şi-a pierdut orice caracteristică de ardere internă onestă şi raţională, devenind doar un brizbriz de pălăvrăgeală politicianistă: conştiinţa apartenenţei. O conştiinţă vie, tulburător de vie, pe care nu o poţi înţelege, pur şi simplu nu o poţi înţelege decât dacă iei contact cu acea traumă vie, tulburător de vie a acelei Românii de dincolo de acel râu care izvorăşte din Muntele Hoveria şi are un bazin de recepţie de 27.500 km pătraţi. Kilometri pe care istoria i-a transformat într-un nedrept lacăt memorial.

Republica Moldova nu e cea din ştiri sau din statistici făcute cu creionul pe servietă, într-o pauză de ţigară, pe holurile BNS., mai scrie InfoPrut.ro

SURSA: InfoPrut.ro