CONTACT
Acasă Blog Pagina 881

Partidele proeuropene din Republica Moldova câştigă cele mai multe primării

0

Partidele proeuropene din Republica Moldova au câştigat cele mai multe primării, inclusiv pe cea din Chişinău, la cel de-al doilea tur al alegerilor locale, desfăşurat duminică şi considerat un test, dacă fosta republică sovietică se va apropia de UE sau va opta pentru relaţiile cu Rusia

Rezultatele preliminare ale turului doi arată că cele mai multe primării au fost câştigate de Partidul Democrat din Moldova (PDM). Astfel, din numărul total de 458 de localităţi unde s-a dat lupta pentru primării, PDM a câştigat în 140. Pe locul doi se clasează Partidul Liberal Democrat (PLDM), care a câştigat în alte 104 primării, iar pe locul trei sunt comuniştii (PCRM) care vor avea încă 46 de primari, potrivit site-ului Unimedia.info.

Clasamentul neoficial este continuat de reprezentanţii Partidului Nostru cu 41 de primari, urmaţi de liberali (PL) cu 39 de primari, inclusiv în capitala Chişinău. Candidaţii independenţi au câştigat în 34 de circumscripţii, Partidul Socialiştilor (PSRM) are 29 de primării, în timp ce Blocul Electoral al lui Iurie Leancă are 20 de primari. PNL va avea doi edili, în timp ce blocul Casa Noastră Moldova are un primar, la fel ca şi Partidul Popular.

Astfel, partidele proeuropene (PDM, PLDM şi PL) vor controla în total 283 de primării, din cele 458 disputate în cel de-al doilea tur de scrutin.

Candidatul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă a fost reales primar general al municipiului Chişinău, în urma turului doi al alegerilor locale de duminică, obţinând 53,44% din voturile exprimate, faţă de contracandidata sa, socialista Zinaida Greceanîi, care a obţinut 46,56%.

"Ne vom uni eforturile cu partidele proeuropene care au trecut în alegerile locale. De la celelalte partide, vedem ce putem prelua din programele lor pentru primăria" Chişinău, a declarat Chirtoacă în prima şedinţă operativă de la primărie, după alegeri.

"Dorin Chirtoacă a demonstrat că poate, a preluat capitala aproape falimentară, iar reieşind din asta a realizat multe lucruri frumoase. Oamenii au înţeles asta şi nu au votat mincinoşii, ci faptele concrete", a declarat liderul PL Mihai Ghimpu.

Dorin Chirtoacă este la al treilea mandat la conducerea capitalei moldovene. Liberalul a fost ales pentru prima oară primar în 2007, când l-a învins în turul doi pe comunistul Veaceslav Iordan. În 2011, Chirtoacă a câştigat al doilea mandat de primar al Chişinăului, după o victorie la limită împotriva candidatului PCRM, Igor Dodon, potrivit PRO TV Chişinău.

Potrivit biografiei publicate pe site-ul Primăriei Chişinău, Dorin Chirtoacă este licenţiat în Ştiinţe Juridice al Facultăţii de Drept, de la Universitatea din Bucureşti, precum şi în Drept European al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, de la Universitatea Sorbona din Paris. În perioada 2001-2002, el a fost redactor la emisiunea "Surprize Surprize" de la TVR 1, iar în 2002-2003, a fost redactor şef al aceleiaşi emisiuni. Din 2003 până în 2005, a fost coordonator de proiecte la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. Începând din mai 2005 este vicepreşedinte al Partidului Liberal (PL), iar din 17 iunie 2007 este primar general al municipiului Chişinău.

Chirtoacă a aşteptat rezultatele scrutinului la sediul partidului, alături de echipa sa, cu care a sărbătorit victoria, cu şampanie. El a declarat că s-a aşteptat la rezultat şi le-a mulţumit alegătorilor, subliniind că astfel va continua "parcursul european" al capitalei moldovene, relatează IPN.

Greceanîi le-a mulţumit şi ea alegătorilor care au votat-o şi a spus că promisiunile sale din campanie vor fi îndeplinite în măsura posibilităţilor.

Însă liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) Igor Dodon a declarat că nu recunoaşte rezultatul alegerilor, apreciind că există "o sumedenie de încălcări, care vor sta la baza contestării rezultatelor".

Potrivit directorului de programe al Asociaţiei "Promo-Lex", Pavel Postică, în localităţile monitorizate de observatorii Asociaţiei au fost înregistrare mici nereguli, însă acestea nu afectat rezultatele finale, informează Unimedia.

Presa internaţională comentează că Republica Moldova a avut de ales între Europa şi Rusia în scrutinul local. Potrivit agenţiei de ştiri Associated Press, candidatul proeuropean a câştigat cu uşurinţă alegerile pentru primăria capitalei, un scrutin considerat un test, dacă fosta republică sovietică se va apropia de Uniunea Europeană sau va opta pentru relaţiile cu Rusia.

Republica Moldova, care şi-a declarat independenţa în 1991 după destrămarea Uniunii Sovietice, este localizată între România şi Ucraina. Anul trecut, a semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană, provocând furia Rusiei, care a interzis importul de fructe şi legume din această ţară. Embargoul a afectat puternic economia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.

Victoria lui Chirtoacă în alegerile de duminică reprezintă un impuls pentru partidele proeuropene din Republica Moldova, care se străduiesc să rămână unite, comentează AP.

Cum pot fi luate fonduri europene pentru izolarea termică a blocurilor

0

Asociațiile de proprietari din Brașov vor putea accesa fonduri europene pentru lucrări precum izolarea termică a blocurilor, reparaţii la acoperiş, consolidarea fundaţiei sau izolarea subsolurilor, zugrăveli, înlocuirea geamurilor şi a uşilor de pe casa scării, dar şi pentru montarea de sisteme de supraveghere video sau pentru înlocuirea ascensoarelor.

De asemenea, se vor putea obţine finanţări şi pentru separarea individuală a utilităţilor, precum şi pentru lucrările de amenajare a spaţiilor verzi din preajma blocurilor sau de pe blocuri.

Finanţările nerambursabile vor putea fi accesate prin intermediul Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari Braşov, care va depune proiectele în vederea finanţării cu sprijinul Primăriei, asociaţiile neputând accesa de unele singure banii puşi la dispoziţie de către Uniunea Europeană, relatează bzb.ro.

Federația Asociaţiilor de proprietari din municipiul Braşov a fost lasată săptămâna trecută , iar asociaţiile care se vor înscrie în această federaţie vor putea beneficia de o serie de finanţări nerambursabile,  respectiv fonduri europene care sunt destinate organizaţiilor neguvernamentale şi care nu pot fi accesate direct de către o asociaţie de proprietari.

„Asociaţiile pot rezolva prin finanţare probleme administrative vechi care nu şi-au găsit încă rezolvarea din lipsa de bani şi care au devenit în timp grave şi urgente. Prin fondurile europene accesate de către Federaţie, asociaţiile pot realiza proiectele mari care au fost solicitate de către proprietari şi le-au dorit întotdeauna. În vederea accesării finanţărilor din exerciţiul 2014 – 2020 al Uniunii Europene, vom intra în parteneriat cu Primăria Braşov”, a explicat avocatul Federației, citat de Bună Ziua Brașov.

Percheziţii la Primăria Braşov

0

Procurorii anticorupţie fac, luni dimineaţă, percheziţii la Primăria Braşov, în mai multe birouri, între care şi cel al primarului George Scripcaru, precum şi la locuinţa acestuia, într-un dosar în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu privind încheierea unor contracte de energie termică.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2010-2015, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit sursei citate, anchetatorii fac, luni, 20 de percheziţii în judeţul Braşov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul fiind la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile mai multor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde au loc percheziţi este Primăria Braşov, procurorii ridicând documente din biroul primarului George Scripcaru, într-un dosar de abuz în serviciu privind încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare de eergie termică.

Percheizţii mai au loc în birourile şefului Serviciului Investiţii şi al directorului executiv adjunct la Direcţia Tehnică, dar şi la locuinţa lui Scripcaru, din Ghimbav, la punctul de lucru al SC Delcar SRL Braşov – în biroul lui Mihai Ciprian David, la sediul social al SC Bepco SRL, tot din Ghimbav, la sediul social al SC Transformer Energy Supply SRL, din municipiul Braşov, şi la sediul social al SC Tetkron SRL, tot dn Braşov, precum şi la Hotel Kronwell, la punctul de lucru al SC Iporo Com SRL Braşov şi în birou lui Daniel Popescu.

Procurorii anticorupţie fac percheziţii şi la sediul social al SC Radioteleviziunea Transilvania SRL, în spaţiie folosite de către Antonie Cristina-Iuliana şi primarul Scripcaru.

Percheziţiile vizează acuzaţii de abuz în serviciu în legătură cu încheierea unor contracte de vânzare – cumpărare sau prestări servicii de către SC CET SA Braşov sau SC Tetkron SRL, societăţi deţinute de UAT Municipiul Braşov cu SC Bepco SRL Ghimbav, societate controlată de Simina Costan şi de Călin Filimon Costan (asociat grupul ICCO), precum şi de Mihai David, fost director Hidroelectrica SA, prin care s-a urmărit devalizarea celor două societăţi şi scoaterea acestora de pe piaţa energiei în favoarea Bepco. În perioada 2010-2011, reprezentanţii SC CET SA şi Tetkron SRL, societăţi având ca unic asociat Municipiul Braşov, au încheiat cu Bepco SRL contracte de vânzare cumpărare sau prestări servicii cu încălcarea normelor legale, producând un prejudiciu de peste un milion de euro în patrimoniu municipiului Braşov, sumă care reprezintă folos necuvenit pentru Bepco SRL.

Potrivit anchetatorilor, abuzul în serviciu în legătură cu încheierea contractului de vânzare cumpărare de energie produsă de Bepco SRL a constat în punerea la dispoziţia Bepco a activelor/resurselor CET SA, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare, compensare sau cedare cu titlu gratuit. În perioada 2010 – 2011, în scopul obţinerii de foloase necuvenite de către Bepco SRL, în baza unor înţelegeri prealabile între reprezentanţii societăţii private, suspecţii Simina şi Călin Davd Costan şi George Scripcaru, acesta din urmă a determinat AGA CET SA şi persoane din conducerea CET SA, respectiv pe suspecţii Ionescu Lucian, (preşedinte AGA) Cuţitei Nicolae (director general) şi Frăţilă Simona, (director economic) să încheie contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect energie termică (în baza căruia s-a achiziţionat energie peste necesarul populaţiei) sau active subevaluate sau să cedeze cu titlu gratuit active aparţinând CET SA, prejudiciind astfel patrimoniul societăţii .

În acest scop, SC Bepco SRL a încheiat cu CET SA un contract, în aprilie 2010, având o durată de 15 ani şi obiect vânzarea-cumpărarea de energie termică livrată din centralele electrice de cogenerare în vederea furnizării acesteia consumatorilor de energie termică racordaţi la CET din municipiul Braşov.

În baza contractului întreaga cantitate de energie termică produsă era achiziţionată de către CET, singurul agent economic care avea o reţea de distribuţie şi care deţinea licenţă de producere energie electrică şi termică în cogenerare.

Tot în scopul promovării intereselor Bepco, din dispoziţia primarului George Scripcaru la data de 8 mai 2010 directorul CET SA a emis avizul tehnic prin care s-a aprobat racordarea Bepco la reţeaua electrică a CET SA, aviz semnat de directorul societăţii, Cuţitei Nicolae, şi prin care se ceda cu titlu gratuit o parte de 19,67 MW din cota de 50 MW aprobată pentru producere prin decizia ANRE din 2009. Ulterior, prin Hotărârea nr. 23 din 2010 a AGA CET SA s-a aprobat punerea la dispoziţia Bepco a mijloacelor fixe / utilajelor / conexiunilor cuprinse necesare producerii energiei termice aflate în proprietatea CEC Braşov pe considerentul că nu mai sunt folosite în activitatea curentă şi aceste bunuri reprezintă un accesoriu faţă de contractul de furnizare susmenţionat.

Practic s-a ajuns ca CET Braşov să cumpere energie termică de la producător privat care foloseşte bunurile sale în mod gratuit. Pentru predarea acestor bunuri au fost mandataţi Cuţitei Nicolae, director general şi Frăţilă Simona, director economic. 2.

În ceea ce priveşte săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu vizând relaţiile comerciale dintre Tetkron SRL, (societate având ca asociat mun. Braşov) şi Bepco SRL s-a reţinut că la data de 12 august 2010 se înfiinţează SC Tetkron SRL având ca asociaţi Municipiul Braşov şi SC Rial SRL, obiect de activitate furnizarea de abur şi aer condiţionat, iar administrator pe Simona Frăţilă, o apropiată a primarului şi fost director economic al CET SA. Prin contractul de sub-concesiune întocmit în baza HCL nr.522 din 13.08.2010 a Municipiului Braşov, contractul de novaţie nr. 1864 din 17.12.2010 a contractului de concesiune nr. 254 din 27.11.2006, SC Tetkron SRL a preluat toate drepturile şi obligaţiile născute în baza contractului de concesiune încheiat între CET Braşov în calitate de concesionar şi Consiliul Local în calitate de concedent. Practic noua societate a preluat serviciul de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în municipiul Braşov.

Întrucât noua societate, Tetkron SRL, nu dispunea de fonduri necesare şi nici de o reţea de distribuţie, prin două hotărâri AGA CET SA se aprobă vânzare unor active ale CET în tranşe către Tetkron SRL, bunuri necesare desfăşurării activităţii.

Cu ocazia controlului efectuat de Curtea de Conturi – Camera de Conturi a Judeţului Braşov consemnat în raportul din 28.02.2011 s-a stabilit că bunurile au fost vândute către Tetkron la o valoare mult mai mică decât cea de inventar ( cu 1. 203.205, 03 lei mai puţin), iar ulterior acestea au fost închiriate vânzătoarei cu motivarea că cumpărătoarea nu deţine licenţe de utilizare, nu are personal calificat şi contracte de furnizare energie. Practic, s-a urmărit scoaterea unor bunuri din patrimoniul CET SA ( pentru a nu fi supuse executării), care ulterior au fost vândute către Bepco.

Totodată, s-a mai stabilit că bunurile care au făcut obiectul acestor tranzacţii au aparţinut Centralei Electrice de Termoficare Braşov şi au fost trecute în domeniul public al UATM Braşov şi în administrarea consiliului local al Municipiului Braşov, prin urmare aceste bunuri nu puteau fi trecute prin hotărâre de consiliu local în domeniul privat al Municipiului Braşov.

Prejudiciul cauzat este în sumă de 1.314.825 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor de utilitate publică din proprietatea publică a UATM Braşov cumpărate şi vândute în mod nejustificat, reprezentând: teren staţie 110 kv în suprafaţă de 1077 metri pătraţi, clădire staţie 110 kv, mijloace fixe aferente staţiei de 110 kv.

De asemenea, s-a mai reţinut că Tetrakon SRL a înregistrat pierderi în mod constant în ceea ce priveşte activitatea de de furnizare şi distribuţie a agentului termic, chiar peste limitele autorizate de ANRSC , fapt care s-a datorat în realitate achiziţionării de energie termică peste necesarul vândut populaţiei precum şi faptului că urmare a înţelegerii frauduloase dintre Scripcaru şi Costan Simina şi David Mihai Tetkron a achiziţionat întreaga cantitate de agent termic produs de Bepco SRL la poarta CET SA, pentru ca furnizorul să poată produce cât mai multă energie electrică, în scopul de a-şi încasa bonusurile, ajungându-se la facturarea şi subvenţionarea unor cantităţi de energie termică care a fost ulterior plimbată pe reţea sau evacuate în urma deschiderii capetelor de coloană, operaţiune realizată de Nicolae Cuţitei. Urmare a acestor acţiuni abuzive s-a cauzat un prejudiciul în sumă totală de 25.951.978 lei, mai afirmă anchetatorii.

Loteria bonurilor fiscale. Care sunt bonurile câştigătoare

0

Bonurile de 135 de lei, din 23 mai, sunt cele câștigătoare în cadrul rundei a doua a loteriei bonurilor fiscale, informează digi24.ro.

La extragerea de ieri au participat chitanţele emise în perioada 29 martie-31 mai. Premiul pus în joc este şi acum de 1 milion de lei.

Spre deosebire de ediția întâi a loteriei bonurilor fiscale, dacă numărul bonurilor fiscale de 135 de lei din data de 23 mai este mai mare de 100, toate bonurile intră într-o a doua extragere.

Astfel, cei care au bonurile pentru cumpărături de 135 de lei făcute pe 23 mai trebuie să depună chitanţele în original la direcţia fiscală de care aparţin în următoarele 30 de zile. De asemenea, dosarul trebuie să conţină şi o copie a actului de identitate, alături de o cerere disponibilă pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Oamenii vor primi un număr de înregistrare cu care vor participa la o a doua extragere care va avea loc în cazul în care vor fi depuse mai mult de 100 de bonuri.

Pe baza numerelor de înregistrare vor fi extrași 100 de persoane care vor încasa câte 10.000 de lei fiecare, împărțind așadar premiul de 1 milion de lei pus la bătaie.

Câştigătorilor li se va reţine şi un impozit de 1% din sumă, adică 100 de lei.

Scopul declarat al jocului este de a-i încuraja pe români să ceară bonul la cumpărături, pentru reducerea evaziunii fiscale, mai notează digi24.ro. Prima extragere a avut loc în a doua zi de Paşte, când 18.200 de persoane au avut bonuri câştigătoare, iar premiul a devenit astfel simbolic: mai puţin de 55 de lei.

Trei morţi în Massachusetts, în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni peste o casă

0

Trei persoane au murit duminică, după ce avionul de mici dimensiuni la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit peste o casă, la Plainville, în statul Massachusetts, relatează CNN.

Cauza prăbuşirii avionului nu era clară imediat.

"În urma prăbuşirii avionului, casa a luat foc imediat. Cei patru locuitori ai casei, membri ai unei familii, au putut să iasă din clădire înainte să fie cuprinsă în întregime de flăcări. Cele trei persoane de la bordul avionului au murit în urma prăbuşirii", a anunţat Poliţia statului Massachusetts într-un comunicat.

Avionul se îndrepta către Aeroportul Norwood Memorial din Massachusetts. Acesta venea de la Aeroportul Lancaster, în statul Pennsylvania. Biroul Naţional american pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) a anunţat că va efectua o anchetă.

Lege pentru primarii-drujbari

0

Senatori PNL și PSD au trimis pentru dezbatere o lege prin care autoritățile locale sunt obligate să identifice arborii cu valoare istorică, estetică și economică în oraș și să-i protejeze.

Potrivit Digi24, obiectivul acestei modificări a legii spațiilor verzi urbane este de a oferi o strategie unitară și o implementară coordonată la nivel național în ceea ce privește managementul arborilor de „excepție.

Sunt cuprinși în această lege copacii care au vechime mare, „care au îndurat vitregiile naturii și mai ales presiunile antropice, numiți și matusalemici, veterani și multiseculari, coloșii, giganții, campionii, arborii care au portul deosebit, cei înfrățiți, cu personalitate sau exotici”.

De asemenea, acești arbori urmează să fie trecuți în niște registre de autoritățile locale. Cei care nu fac acest inventar vor primi amenzi contraveționale pentru fiecare lună de întârziere. O comună ar putea primi 2.000 de lei, un oraș – 2.500 lei, 3.000 de lei ar primi un municipiu, iar o primărie de sector – 3.500 de lei.

Unul dintre cele mai cunoscute scandaluri legat de tăierea copacilor în marile orașe este cel din Iași. Primarul Gheorghe Nichita și Consiliul Local au decis să taie toți teii de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și să-i înlocuiască cu salcâmi japonezi. Decizia a stârnit un val de proteste, însă decizia a rămas neschimbată.

La polul opus se află sătenii dintr-un mic sat din Mureș, care au impresionat în urmă cu o săptămână pentru respectul pe care îl poartă naturii și copacilor-simbol din comunitatea lor.

Sătenii din Tonciu, comuna Fărăgău au un teren de fotbal sintetic, însă jucător este și un copac. Reprezentanții primăriei Fărăgău spun că nu au putut să taie stejarul pentru că nu i-au lăsat localnicii și „popa” întrucât îl consideră un reper și un simbol al Tonciului.

Horoscopul zilei de 30 iunie 2015

0
BERBEC: TAUR:
Intuitia si simtul practic va ajuta sa luati decizii inspirate in afaceri. Daca vi se propune asocierea intr-o noua afacere, nu va grabiti sa refuzati! Perspectivele sunt foarte promitatoare. Va sfatuim sa evitati discutiile aprinse si sa va relaxati mai mult. taur Va decideti sa amanati o calatorie lunga in interesul familiei, din cauza dificultatilor financiare. Astazi, insa, aveti posibilitatea sa realizati proiecte ambitioase pe termen lung si sa luati o decizie buna pentru viitor. Ar fi bine sa petreceti seara in mijlocul familiei. Relatiile cu persoana iubita sunt deosebit de bune.
GEMENI: RAC:
gemeni Se contureaza o zi excelenta in afaceri, cu intalniri fructuoase si planuri de viitor bine concepute. Investitiile pe termen lung sunt favorizate. Traversati o perioada in care puteti rezolva multe probleme financiare. Dupa-amiaza sunteti in centrul atentiei in grupul de prieteni. rac Aveti succes in activitatile desfasurate in camin, dar si in afaceri. Partenerii de afaceri va apreciaza propunerile, dar va sfatuim sa nu incepeti mai multe activitati simultan, pentru ca riscati sa nu finalizati nimic. Este o zi favorabila planurilor de viitor. Consultati-va si partenerul de viata!
LEU: FECIOARĂ:
leu Este o zi buna pentru a lua decizii importante in privinta relatiilor sentimentale si parteneriale. Chiar daca situatia financiara nu va satisface pe deplin, nu este cazul sa va ingrijorati. Banii vor aparea la momentul oportun. Puteti sa va bazati pe intuitie. fecioara Intuitia va ajuta sa gasiti o metoda originala pentru a face schimbari importante in viata sociala. Pentru aceasta, va fi nevoie sa faceti un compromis cu ceilalti membri ai familiei, dar si cateva drumuri scurte impreuna cu un prieten. Nu ratati aceasta ocazie favorabila! Puteti obtine satisfactii majore in viitorul apropiat.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Aveti un succes deosebit in activitatile intelectuale si in societate. In partea a doua a zilei, incasati o suma importanta de bani dintr-o colaborare. Puteti sa faceti planuri de viitor in legatura cu o afacere pe care intentionati sa o demarati impreuna cu un prieten foarte bun. scorpion S-ar putea sa intampinati dificultati pe plan sentimental si sa fiti nevoit sa luati o decizie importanta. In afaceri, puteti sa faceti proiecte de viitor si sa va puneti in aplicare cunostintele teoretice. Aveti sanse sa obtineti beneficii considerabile. Va recomandam sa evitati speculatiile financiare.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Zi favorabila realizarilor pe plan social si material – dar sa nu va asteptati ca rezultatele sa apara imediat! S-ar putea sa plecati intr-o calatorie neplanificata. Pare sa fie o deplasare in interes de afaceri, care va ofera o sansa nesperata. capricorn Sunteti in forma si va adaptati cu usurinta la situatii noi. Reusiti sa rezolvati cateva probleme ale familiei si chiar sa ii ajutati pe altii sa isi rezolve problemele. Este o zi favorabila comunicarii cu prietenii si cu membrii familiei. Nu exagerati cu sfaturile pe care le oferiti!
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Sunteti intr-o forma intelectuala deosebita, care va faciliteaza relatiile cu cei din jur. Sunteti capabil sa ascultati cu atentie problemele celorlalti si sa le oferiti sfaturi utile. Aveti grija sa nu faceti promisiuni pe care nu le veti putea respecta! Dupa-amiaza s-ar putea sa fiti invitat la o petrecere. pesti Demarati cu bine o noua afacere si faceti planuri de viitor in legatura cu o investitie pe termen lung. Partenerul de viata va sustine. Va sfatuim sa evitati speculatiile.
Sursa: www.eastrolog.ro

Cozi la ATM-urile din Grecia

0

Sute de oameni s-au adunat, sâmbătă dimineață, în fața sediilor băncilor din Grecia și au golit ATM-urile.

Și asta după ce prim-ministrul Alexis Tsipras a anunțat organizarea unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta după ședința Eurogrupului, prevăzută sâmbătă după-amiază, transmite Bloomberg, citat de agerpres.ro.

Doi reprezentanți din conducerea executivă a unei bănci au declarat că aproximativ 500 de ATM-uri din cele 7.000 existente pe teritoriul țării au rămas fără numerar sâmbătă dimineață.

Aceștia au mai spus că este posibil ca anumite bănci să nu poată deschide luni fără o injecție suplimentară de lichidități din partea Băncii Greciei.

De asemenea, un purtător de cuvânt al băncii centrale a declarat că se fac eforturi pentru a furniza bani în sistem.

Unul dintre bancheri a precizat că instituția pe care o reprezintă a pierdut 110 milioane de euro sâmbătă dimineață până la ora locală 11,30.

Deponenții au retras din bănci aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 miliarde de dolari) după preluarea puterii de către Coaliția anti-austeritate condusă de partidul radical de stânga Syriza.

 

Dorin Chirtoacă a câştigat alegerile pentru Primăria Chişinăului

0

Candidatul liberal Dorin Chirtoacă a câştigat duminică alegerile pentru Primăria Chişinăului, cu 50,57% din voturi, învingând-o pe candidata socialistă Zinaida Greceanîi, care a obţinut 49,43%, potrivit rezultatelor după numărarea a 60,06% din procesele verbale, relatează Mediafax.

PUBLICITATE
 

Actualul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi-a revendicat deja victoria în alegeri, declarând duminică seara că, după numărarea voturilor din suburbii, ar putea câştiga cu 53%.

Peste 1,8 milioane de alegători moldoveni au fost aşteptaţi la urne duminică, în cel de-al doilea tur al scrutinului local, care s-a desfăşurat în 457 de localităţi din Republica Moldova.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 7.00 şi s-au închis la ora 21.00, rata de participare la vot fiind de 47,73%.

În primul tur al alegerilor locale generale, candidatul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a acumulat 37,52%, iar candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi – 35,68%.

Autorităţile ungare deschid un nou centru de detenţie pentru imigranţi ilegali în sudul ţării

0

Serviciile de imigraţie din Ungaria au deschis un nou centru de detenţie pentru imigranţi în apropiere de Kiskunhalas, în sudul ţării.

Corturile au fost ridicate sâmbătă dimineaţă într-o fostă cazarmă şi vor putea găzdui aproximativ 1.000 de imigranţi, care sunt arestaţi pentru 24 de ore pentru intrare ilegală în ţară.

În acest centru, imigranţii vor fi înregistraţi şi autorităţile vor decide dacă pot depune cerere de azil sau dacă vor lansa proceduri în justiţie împotriva lor.

Poliţia a anunţat că 1.087 de imigranţi ilegali, inclusiv 159 de copii, au fost opriţi la graniţa Ungariei cu Serbia vineri.

Ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, a declarat vineri, în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia Szazadveg, că ar trebui să fie primiţi imigranţii care fug de războaie şi persecuţii, dar nu şi imigranţii economici clandestini.

Potrivit lui Pinter, rămâne la latitudinea statelor membre UE dacă acceptă sau nu să primească imigranţi economici clandestini.

De asemenea, ministrul ungar de Interne a criticat Bulgaria şi Grecia pentru felul în care tratează problema imigranţilor care vin pe uscat prin Turcia. El a denunţat faptul că aceşti imigranţi nu sunt înregistraţi la intrarea în Uniunea Europeană, adică în Bulgaria şi Grecia, şi, prin urmare, cele două ţări nu îşi îndeplinesc angajamentele asumate în Tratatul de la Dublin.

Această situaţie a determinat Ungaria să decidă ridicarea unui gard la graniţa cu Serbia, pentru a-şi asigura protecţia, a subliniat Sandor Pinter.