CONTACT
Acasă Blog Pagina 92

Consiliul Local Ploiești și-a stabilit comisiile de specialitate

0

Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, Consiliul Local Ploiești a aprobat, cu unanimitate, componența comisiilor de specialitate, alocând fiecărui consilier domeniul în care va activa. Iată cum s-au împărțit responsabilitățile:

  1. Buget și finanțe – Alexandru Palaș (PSD), Florin Ioniță (PNL), Magdalena Trofin și Raluca Dumitru (Noi, Ploieștenii), Alexandru Săraru (AUR).

  2. Patrimoniu și servicii publice – Robert Vîscan, Alexandru Palaș, Octavian Sandu (PSD), Gheorghe Popa, Valentin Marcu (PNL), Mihai Tonsciuc (Noi, Ploieștenii), Daniel Neagu (AUR).

  3. Utilități și mediu – Aurelian Tudor (PNL), Mihai Neagu (Noi, Ploieștenii), Daniel Neagu (AUR), Enache Pârâu (USR), Nicoleta Bozianu (PMP).

  4. Urbanism și monumente – Robert Vîscan, Vasile Robescu, Simion Sîrbu (PSD), Iulian Bolocan (PNL), Mihai Tonsciuc (Noi, Ploieștenii), Anca Manu (AUR), Dragoș Rusu (Forța Dreptei).

  5. Protecție socială – Vasile Robescu, Andrei Boțîrcă (PSD), Iulian Bolocan, Gheorghe Popa (PNL), Anca Popa (USR), Sorin Dan (AUR), Mihai Apostolache (RIA).

  6. Învățământ și cultură – Cristian Ganea (PNL), Sorin Dan (AUR), Răzvan Enescu, Anca Popa (USR), Mihai Apostolache (RIA).

  7. Juridic și ordine publică – Octavian Sandu, Valentin Marcu (PSD), Raluca Dumitru, Magdalena Trofin (Noi, Ploieștenii), Anca Manu (AUR).

În plus, ședința a inclus depunerea jurămintelor de către noii consilieri locali. Tot astăzi, consilierul Simion Gheorghe Sîrbu (PSD) a fost ales să conducă următoarele ședințe în calitate de președinte pentru o perioadă de trei luni.

Balul Filarmonicii Ploiești, seară de rafinament în stil vienez

0

Pe 15 decembrie 2024, Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești va găzdui cea de-a VI-a ediție a „Balului Filarmonicii Ploiești”, un eveniment de gală inspirat de tradițiile balurilor vieneze. Sub conducerea dirijorului Russell McGregor, orchestra Johann Strauss Ensemble va interpreta valsuri celebre, alături de soprana Elisabeth Wimmer și baritonul Thomas Weinhappel. Atmosfera va fi completată de dansatori care vor recrea spiritul balurilor clasice.

Evenimentul va include pauze cu băuturi rafinate și preparate delicioase, într-un format modern, cu mese de cocktail, și un dress code Black Tie. Balul reprezintă o celebrare a colaborării culturale între Filarmonica Paul Constantinescu și Johann Strauss Ensemble, consolidată printr-un acord de înfrățire între Ploiești și Viena.

Biletele sunt disponibile la prețul de 150 lei și pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii sau de la Casa de Bilete, iar locurile sunt limitate.

Transalpina închisă din nou pe sectorul montan Rânca-Curpăt din cauza vremii

0

Autoritățile au decis închiderea circulației pe Transalpina (DN 67C) între Rânca și Curpăt, începând de astăzi, 11 noiembrie, ca urmare a condițiilor meteo severe. Sectorul de drum cuprins între kilometrii 34+800 și 79+200 va rămâne închis până la îmbunătățirea condițiilor de siguranță rutieră.

Pe 1 iunie, acest tronson montan a fost redeschis circulației doar pe timp de zi, între orele 08:00 și 18:00, pentru a proteja șoferii pe fondul vremii imprevizibile din zonă. Șoferii sunt sfătuiți să se informeze înainte de a călători și să aleagă rute alternative pentru siguranța lor.

Sinuciderea asistata a PSD Sinaia!

0

PSD nu a avut niciodata forta la Sinaia, desi si-a dorit dintotdeauna să stăpânească Perla Văii Prahovei. Sinaia este un punct de referinta, oras regal, turistic si ar da bine în imaginea oricarui partid. 

De 20 de ani Sinaia este fief PNL prin primarul Vlad Oprea, actorul principal in investigatia Cartelul din Carpati, care ne arata ca primarul ar avea prin interpusi proprietati in afara tarii. 

In urma alegerilor din iunie, la luna dupa ce a aparut investigatia despre care va vorbim, tabloul politic la SInaia a fost dificil pentru PNL.  Din 17 consilieri, liberalii au prins doar 7, PSD a castigat 4, AUR 2, USR 2, Romania in Actiune 1 si un independent.  Practic, este pentru prima oară când liberalii lui Vlad Oprea nu mai dețin majoritatea în Consiliul Local, iar acest lucru ar trebui să le dea de gândit liderilor PNL. 

Problema majora pentru Vlad Oprea a devenit AUR, care prin vocea lui Emil Florin Nenciu, una din sursele investigatiei Recorder, a reusit sa isi construiasca o imagine foarte buna in oras, pozitionandu-se ca principalul adversar al PNL. 

PSD avea astfel o oportunitate la SInaia. Cei 10 consilieri non PNL au format peste vara ceea ce se numea, neoficial, Alianta Sinaienilor. Cu viceprimar de la PSD, cu comisiile alese, cu planuri de dezvoltare pentru oras, ei deja incepusera sa scrie proiectele de hotarari de consiliu. Viceprimar ar fi urmat sa fie propus Pavel Georgini, membru PSD de 25 de ani, fost candidat la primarie din partea PSD in 2020.


Acesta era scenariu optim, in care PSD Prahova isi vedea de treaba lui, nu se baga peste oamenii din local si nu se impuneau decizii.

Puterea unui primar consta in capacitatea acestuia de a trece hotarari prin consiliu.Toate acuzatiile referitor la activitatea primarului Oprea vin pe baza unor scandaluri imobiliare. 

Asa ca, se impunea ca Alianta Sinaienilor sa nu existe si se impunea ca Nenciu sa nu faca parte dintr-o grupare care ar putea avea majoritate in consiliu. 

Si atunci s-au reactivat vechile legaturi ce dateaza de pe vremea USL, si anume Mircea Cosma, fostul presedinte al PSD Prahova, care se pare ca are niste interese imobiliare la Sinaia. 

PSD schimbă tabăra

Tabloul politic de la Sinaia este extrem de interesant. Pe de o parte PSD Sinaia parte din Alianta Sinaienilor, pe de alta parte, PSD Prahova, care la indemnurile venite din alte parti a efectuat urmatoarea miscare: 

L-a facut pe Pavel Georgini sa demisioneze din functia de presedinte, incercand chiar sa il de-a afara din partid. Georgini s-a opus si a castigat in instanta, asigurandu-si mandatul.

Bogdan Toader, unul dintre “greii” PSD Prahova, l-a impus pe Florin Gioga in pozitia de presedinte interimar. Cine este Gioga? 

Florin Gioga a candidat independent la Primaria Sinaia in 2024. Este un om de afaceri din Sinaia, tot in imobiliare, care depinde si a depins toată viața de autorizațiile de construire pe care le primește. Si le primește... De aceea, la un moment dat s-a zvonit ca este iepurașul lui Oprea.

Florin Gioga si-a bazat o mare parte din campanie pe atacuri la PSD. Acesta este un fapt, dovedit destul de ușor de pagina de Facebook a acestuia. Discursuri, articole, luări de poziție, atacuri la PSD Sinaia.

Domnul Gioga a fost acuzat ca a avut un precontract pentru un apartament construit de dansul semnat cu o ruda a lui Oprea, primind un avans de 40.000 euro. Tranzacția nu a fost finalizată dar banii au rămas. Totodata, Gioga Florin a cumpărat un teren pe str Gh Doja in Sinaia, vis-a vis de adresa la care locuiește city managerul din Sinaia. In decembrie 2023. Scurt timp după a vândut la un preț mult mai mare către city managerul din sinaia. Se presupune ca acești bani au fost folosiți in campanie.

Practic, putem spune ca domnul Gioga si-a construit imaginea prin atacuri la PSD Sinaia si la PNL Sinaia.

A fost impus prin derogare de la statut, caci el s-a inscris in partid in octombrie, si a primit mandat sa negocieze majoritatea intre PNL si PSD. Si asta a facut. 

A negociat cu Vlad Oprea, astfel incat sa fie viceprimar Vasile Gheorghe, decanul de varsta PSD Sinaia, care are niste amintiri legate de USL si a acceptat usor sa fie vicele unui PSD condus de PNL. Au negociat si comisiile, astfel reusind sa si comunice public ceea ce s-a intamplat. 

Sinăienii au criticat dur noua alianță, iar reacții virulente au venit si din partea lui Nenciu si a lui Pavel, asteptam reactiile celorlalti membri PSD. Totodata, una dintre paginile de fb anti-Oprea, Aici&Acum.haha a avut si ea o reactie virulenta, si se pare ca in acest mod viitorul PSD la Sinaia este pecetluit. 

Totodata, ne intrebam, avand in vedere ca suntem in campanie electorala, de ce a vrut PSD sa riste un scandal, si nu au lasat lucrurile sa se intample normal, cum voiau cei din SInaia?

Cât despre ședința de învestire în noul mandat, aceasta a fost convocată intentionat intr-o sala mică, nu ca in 2020 si in 2016, probabil ca să nu poate fi prezenti foarte mulți oameni. Chiar si asa, au putut asista Beniamin Gonț, Anca, sora lui Vlad Oprea si cumnatul lui Gonț, Dan Radu Benjamin.

Încheiem cu o întrebare pentru liderul PSD Prahova Virgiliu Nanu: oare nu era mai convenabil un viceprimar PSD cu o coaliție anti Vlad Oprea, care ar fi dus la posibilitatea instalării peste patru ani a unui primar social democrat la Sinaia? 

Asteptăm orice punct de vedere al celor implicați în această…afacere cu voturile sinăienilor si promitem explicațiile domniilor lor. 

PS. Vom reveni cu un tablou complet al afacerilor imobiliare din Sinaia, pentru a vă explica prin ce modalitate PSD a renunțat la Alianța Sinăienilor, renunțănd la imagine si la viitoarele voturi ale locuitorilor din SInaia. 

Ploieștiul prinde viață sub luminițele de sărbători

0

Spiritul sărbătorilor începe să cuprindă Ploieștiul, unde au fost demarate lucrările de instalare a iluminatului festiv, aducând un plus de farmec în principalele zone ale orașului. Decorurile luminoase, furnizate și montate de SC Luxten Lighting Company SA, includ perdele și ghirlande strălucitoare, medalioane transversale și figurine care vor împodobi bulevardele și parcurile din oraș.

De-a lungul unor artere importante precum Bulevardul Independenței, Bulevardul București, zona UPG, centrul civic și străzi ca Tache Ionescu și Domnișori, luminile de iarnă vor aduce strălucire, creând o atmosferă de poveste. Totodată, parcuri îndrăgite de ploieșteni, precum Casa Sindicatelor, parcul OZN și fântâna de la Gara de Sud, vor fi iluminate festiv pentru a aduce un plus de bucurie în acest sezon.

Cu o investiție de 1,3 milioane de lei, orașul se pregătește intens pentru sărbători, promițând surprize de poveste și o atmosferă magică pentru locuitori și vizitatori.

Spitalul Județean Ploiești va beneficia de investiții de 4,4 milioane de lei pentru modernizare și digitalizare

0

Pentru a îmbunătăți serviciile medicale din Prahova, oficialii locali și cei din Ministerul Sănătății au anunțat un proiect amplu de modernizare la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” din Ploiești. Prefectul Emil Drăgănescu, președintele Consiliului Județean, Virgiliu Daniel Nanu, și Secretarul de Stat, dr. Alexandru Rogobete, au semnat un contract de 4,4 milioane de lei, finanțat prin PNRR, pentru implementarea de soluții IT avansate.

Proiectul include digitalizarea spitalului, cu noi echipamente care să sprijine activitatea medicală, precum și instalarea unui angiograf pentru diagnosticarea rapidă a afecțiunilor cardiovasculare. Totodată, tomograful recent instalat este acum funcțional, permițând diagnostice rapide pentru diverse afecțiuni.

Concursul „Vocea ta e soluția” încurajează elevii să promoveze siguranța în școli

0

În perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române, alături de Ministerul Educației, organizează concursul de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, adresat elevilor de gimnaziu și liceu. Competiția face parte din campania „Tăcerea e tot violență” și are ca scop sensibilizarea tinerilor față de problemele de siguranță în școli.

Elevii vor lucra în echipe mixte pentru a realiza scurte videoclipuri (short-uri/reels) pe teme legate de combaterea violenței în școli și a consumului de substanțe interzise. Scopul principal este de a încuraja creativitatea, gândirea critică și comunicarea. Școlile interesate trebuie să se înscrie până pe 15 noiembrie 2024, prin completarea formularului disponibil pe sigurantascolara.ro și trimiterea acestuia pe email.

Sisteme de încălzire moderne pentru două școli din Ploiești

0

Primăria Ploiești a finalizat modernizarea sistemelor de încălzire la două instituții de învățământ, pregătindu-le pentru sezonul rece. Noile instalații au fost montate pentru a le oferi elevilor condiții de studiu mai confortabile și sigure.

Grădinița nr. 28 a beneficiat de o investiție de 54.740 lei, iar centrala termică a fost complet înlocuită pentru a asigura un climat cald și plăcut pentru cei mici.

Școala Gimnazială Rareș Vodă nr. 2 (str. Vornicul Boldur) a primit investiții de 54.700 lei pentru modernizarea încălzirii.

Primăria subliniază importanța unor condiții optime pentru educație și mulțumește comunității pentru sprijinul acordat.

Programul „Rabla pentru Tractoare” lansat oficial. Fermierii pot primi finanțare

0

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat lansarea oficială a programului „Rabla pentru Tractoare”, cu un buget de 500 milioane de lei. Programul oferă sprijin financiar fermierilor pentru achiziționarea de tractoare și mașini agricole moderne, inclusiv accesorii dacă sunt cumpărate împreună cu utilajul principal. Detaliile urmează să fie publicate în Monitorul Oficial, iar fermierii interesați sunt încurajați să acceseze fondurile pentru a-și moderniza echipamentele și a reduce impactul asupra mediului.

Primăria Ploiești cere măsuri urgente pentru reducerea poluării aerului

0

Primăria Ploiești a solicitat Gărzii de Mediu un raport complet privind calitatea aerului și acțiunile luate împotriva poluatorilor din oraș, inclusiv amenzile aplicate în ultimii doi ani. Autoritățile locale doresc sancționarea continuă a poluatorilor care nu se conformează și un parteneriat deschis cu agenții economici pentru a asigura respectarea standardelor de mediu.

Primăria recunoaște rolul important al industriei în Ploiești, dar insistă că sănătatea cetățenilor trebuie protejată. „Toți ploieștenii merită un aer curat,” afirmă Primăria, care își propune să colaboreze cu autoritățile și comunitatea pentru a combate această problemă majoră.