Potrivit unei analize facută de presa de la Chişinău, contextul de securitate din vecinătatea României se poate schimba semnificativ în următoarele luni. Procesele iniţiate la Chişinău au potenţialul de a transforma Republica Moldova într-un client politico-militar al Federaţiei Ruse, cu un statut asemănător Armeniei sau Kîrgîzstanului, inclusiv în ce priveşte problemele de securitate. PCRM urmăreşte să impună partenerilor săi din coaliţia majoritară în parlament rezolvarea conflictului transnistrean în condiţiile impuse de Rusia, inclusiv în ce priveşte desfiinţarea armatei naţionale precum şi legalizarea şi prelungirea staţionării trupelor ruse pe teritoriul Repubicii Moldova. Iată câteva dintre proiectele semnalate de presă, proiecte care, aplicate, de voie sau de nevoie, vor arunca R.Moldova în braţele Moscovei, via EuroAsia:

Mesianismul „proiectului de ţară”

Republica Moldova este un stat fragil şi cu o economie precară, cu o societate divizată pe criterii identitare şi geopolitice. Pentru mulţi lideri de opinie, soluţia la aceste probleme ar fi un proiect de ţară care să strângă societatea în jurul său şi să o consolideze. În Republica Moldova există un interesant fenomen al mesianismului, posibil o influenţă a mentalităţii slave. Societatea trebuie să fie mereu animată de un „proiect de ţară”.  Apelul „Avem nevoie de un proiect de ţară care să ne unească” a devenit deja un clişeu la Chişinău. Pot fi identificate trei asemenea proiecte:

1. Proiectul european. Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană: „Republica Moldova are un destin european”.
2. Proiectul reintegrării. Republica Moldova se va reintegra cu Transnistria, regiunea separatistă din stânga Nistrului: „Vom avea o ţară”.
3. Proiectul identitar. Construirea unei naţiuni moldoveneşti, dacă nu etnice, măcar civice: „Cu toţii, români, ruşi, găgăuzi, bulgari suntem moldoveni, pentru că suntem cetăţeni ai Republicii Moldova”.

În funcţie de contextul intern şi extern ori de culoarea forţelor politice aflate la putere a prevalat un proiect sau altul.

Proiectul european devine tot mai îndepărtat

După declanşarea războiului din Ucraina şi eşecul reformelor din statele PEV extinderea UE spre Est a devenit o perspectivă tot mai îndepărtată. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene a anunţat oficial că extinderea a fost îngheţată pentru mai mulţi ani. Motivele UE sunt atât interne, de genul „oboselii extinderii”, cât şi externe, în primul rând „linia roşie” trasată de Rusia la graniţele fostei URSS prin declanşarea războiului din Ucraina.

În Republica Moldova reformele s-au împotmolit din cauza lipsei de voinţă politică, incapacităţii administrative şi corupţiei. Reprezentanţii UE au fost şocaţi de dimensiunea unor fapte de criminalitate organizată, cum ar fi spălarea cu complicitatea unor judecători din Republica Moldova a sumei fabuloase de 20 miliarde dolari aparţinând unor entităţi ruse, sau devalizarea Băncii de Economii şi a altor două bănci, prejudiciul fiind estimat la cel puţin un miliard de euro.

Proiectul de ţară al reintegrării cu Transnistria revine pe agendă

Integrarea europeană nu mai poate constitui principalul „proiect de ţară”, nu doar din cauza factorilor interni şi externi care pun sub semnul întrebării aderarea într-un viitor previzibil a Republicii Moldova la UE, ci şi pentru că politicienii pro-europeni, pierzându-şi credibilitatea, au compromis într-o oarecare măsură şi ideea de „parcurs european” cu care s-au identificat până în prezent. Numai că „mesianismul” impune înlocuirea unui „proiect de ţară” cu altul. Republica Moldova trebuie să aibă mereu o perspectivă care să anime cetăţenii. Proiectul reintegrării Republicii Moldova cu Transnistria va pune în umbră proiectul european de ţară.

Aici trebuie adăugat că şi punctul de vedere al Chişinăului este corect, în sensul că dacă Republica Moldova ar primi o pespectivă europeană fermă, garanţia că va deveni ţară candidată pentru aderarea la UE, atunci parcursul european ar deveni cu adevărat ireversibil iar reformele ar căpăta un nou impuls.

Republica Moldova are dreptul legitim de a urmări reintegrarea, iar SUA, UE, OSCE, România, susţin rezolvarea acestui „conflict îngheţat” prin respectarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova. Dar şi Federaţia Rusă, pe de altă parte, pretinde că susţine acelaşi lucru.

Republica Moldova doreşte ca reintegrarea să se facă prin acordarea unui statut special sau unei autonomii lărgite raioanelor din stânga Nistrului iar trupele ruse să părăsească teritoriul său, pe când Rusia ar vrea ca Transnistria să fie un fel de stat în stat, iar Republica Moldova să fie organizată ca o federaţie sau chiar confederaţie, în cadrul căreia Tiraspolul să aibă drept de veto, iar trupele ruse să staţioneze pe termen nelimitat.

PDM şi PCRM promovează noul „proiect de ţară”

În Republica Moldova, PDM pare să-şi fi făcut o prioritate din proiectul de ţară numit reintegrarea Republicii Moldova. La negocierile pentru formarea guvernului a obţinut pentru sine postul de viceprim-ministru pentru Reintegrare, portofoliu deţinut anterior de un reprezentant al PLDM. După formarea guvernului, Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM, a propus o colaborare pe dimensiunea parlamentară cu Transnistria, propunere întâmpinată cu reacţii negative, interpretându-se că aşa ceva ar însemna recunoaşterea statului autoproclamat din stânga Nistrului. În parlament s-a înfiinţat un grup de lucru pentru studierea executării prevederilor legale privind statutul UTA Găgăuză, al cărui preşedinte este tot Dumitru Diacov. Găgăuzii spun că legea din 1994 care le conferă autonomie are prevederi care nu sunt aplicate, punerea pe deplin în aplicare a Legii autonomiei găgăuze fiind obiectul de activitate al grupului parlamentar condus de Diacov. Acest demers se înscrie tot în logica reintegrării Republicii Moldova. Pro-ruşii pretind că unul dintre obstacolele în calea reintegrării este faptul că găgăuzii nu ar fi primit drepturile promise în 1994, aşa că transnistrenii nu au încredere că în noul stat reintegrat Republica Moldova li se vor da drepturile ce s-ar negocia în cursul soluţionării diferendului transnistrean.

Dar se poate spune în acelaşi timp şi că PDM nu face pe plac pro-ruşilor, ci doar urmează de bună credinţă recomandările partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova , care au dat un termen de 12 luni  Guvernului Gaburici să rezolve această problemă:

„Asigurarea punerii depline în aplicare a Legii din 1994 privind Autonomia Găgăuză și crearea condiţiilor din Găgăuzia, care ar fi asigurare pentru Transnistria”

În campania electorală Marian Lupu a pledat pentru reintroducerea studieriiobligatorii a limbii ruse în învăţământ, deşi anterior partidul său, PDM, votase noul Cod al Educaţiei care prevede că studiul limbii ruse este facultativ. Una dintre obiecţiile principale ale pro-ruşilor faţă de reintegrarea Republicii Moldova este presupusa restrângere a sferei de utilizare a limbii ruse, fapt care i-ar face circumspecţi pe transnistreni. Poate că Lupu încearcă să le înlăture această temere în cadrul măsurilor pregătitoare pentru reintegrarea Republicii Moldova.

În acelaşi sens ar fi interesant de urmărit dacă alianţa majoritară din parlament va încerca să aducă modificări legislaţiei lingvistice. Pro-ruşii acuză populaţia majoritară că a transformat Republica Moldova într-un „stat etnocratic”, pentru că posturile din administraţie sunt ocupate de etnici români, rusofonii neavând acces la acestea decât în mică măsură. Ce omit aceşti pro-ruşi să spună este că nu e vorba despre discriminare, ci de faptul că rusofonii nu pot lucra în administraţie pentru că nu cunosc limba română. O modificare legislativă în sensul renunţării la obligativitatea cunoaşterii limbii române pentru funcţionarii publici ar fi un indiciu important că se pregăteşte intrarea transnistrenilor în structurile puterii de la Chişinău, reintegrarea Republicii Moldova devenind astfel iminentă.

Şi în această privinţă s-ar putea spune totuşi că PDM nu face favoruri transnistrenilor, ci doar urmăreşte recomandările partenerilor de dezvoltare, reflectate într-o Nota Informativă.

„Punerea în aplicare a unui program naţional pentru protecţia și integrarea minorităţilor naţionale, care ar fi o asigurare pentru transnistreni, ca o măsură de consolidare a încrederii și reducerea preocupărilor lor asupra posibilelor discriminări odată ce sunt parte dintr-un stat reintegrat, ca un prim pas în semnalizare pentru Transnistria, că Chişinăul este deschis la crearea unui mediu incluziv.”

PCRM a promovat în parlament un proiect de lege, votat în primă lectură şi de PDM şi PSRM, pentru acordarea statutului naţional-cultural raionului Taraclia, cu populaţie majoritar bulgărească. Proiectul permite acordarea statutului respectiv şi altor unităţi administrativ-teritoriale, existând supoziţia că este vizat şi Municipiul Bălţi, unde rusofonii deţin o uşoară majoritate demografică. Proiectul PCRM s-ar putea înscrie tot în strategia reintegrării. Pro-ruşii mai susţin că un alt obstacol în calea reintegrării Republicii Moldova este dezechilibrul din viitorul stat reunificat, unde Transnistria cu doar 14% din populaţie şi teritoriu ar fi în inferioritate faţă de actuala Republică Moldova. Pentru a se reduce ponderea Republicii Moldova în noul stat reunificat, cu scopul reducerii acesteia la dimensiuni cât de cât comparabile cu Transnistria, pro-ruşii propun înfiinţarea de unităţi autonome, de genul cantoanelor elveţiene, în Găgăuzia, Bălţi, Taraclia, toate urmând a forma un fel de federaţie cu Transnistria şi cu ce mai rămâne din Republica Moldova. Proiectul PCRM privind „statutul naţional-cultural” ar putea fi un pas în acest sens.

Tot PCRM a depus la parlament pe 21 ianuarie 2015 proiectul Legii Consolidării Neutralităţii Republicii Moldova. Comuniştii au prezentat acest proiect ca fiind o condiţie obligatorie pentru reglementarea conflictului transnistrean şi reunificarea Republicii Moldova.

Iniţiativa reglementării conflictului transnistrean ar putea veni din Rusia

În tentativa sa de reconciliere cu Occidentul, Rusia ar putea avea iniţiativa reintegrării Republicii Moldova ca dovadă a bunelor sale intenţii referitoare la spaţiul ex-sovietic. Procesul de reglementare a diferendului transnistrean ar mai distrage atenţia de la situaţia din Ucraina şi ar prezenta Rusia ca pe un actor constructiv. În acelaşi timp, rezolvarea conflictului îngheţat de la Nistru în condiţiile Rusiei ar pune o mare presiune asupra Ucrainei să accepte condiţii similare exemplului transnistrean în vederea încheierii păcii.

Povara subvenţionării Transnistriei ar trece asupra Republicii Moldova

Rusia mai are şi motivaţii economico-financiare Sancţiunile economice şi scăderea preţului la petrol, precum şi finanţarea luptelor din Ucraina şi sponsorizarea Crimeei au pus în dificultate subvenţionarea achiziţiilor imperiale gen Transnistria, căreia Rusia i-a tăiat o parte din alocaţii.

Pentru Rusia ar fi ideal ca prin reintegrarea Republicii Moldova să păstreze  controlul fie şi indirect asupra Transnistriei, dar fără a mai fi nevoită să o sponsorizeze cu sute de milioane de dolari anual. Bugetul Transnistriei va avea în 2015 încasări de 140 milioane dolari şi cheltuieli de 540 milioane dolari. Deficitul de 400 milioane dolari ar trebui acoperit de cineva. O variantă la îndemână ar fi trecerea acestei poveri asupra bugetului Republicii Moldova.

O perspectivă atlantică pentru Republica Moldova îngrijorează Rusia

O altă problemă presantă pentru ruşi este apropierea Republicii Moldova de NATO. După anexarea de către Rusia a Crimeei şi declanşarea războiului din Donbas, Guvernul Republicii Moldova a cerut deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chişinău, precum şi asistenţa organizaţiei atlantice pentru modernizarea armatei naţionale. Cea mai sigură garanţie privind menţinerea Republicii Moldova în afara NATO ar fi reintegrarea cu Transnistria în condiţiile impuse de Rusia.

Occidentul forţează reglementarea cu orice preţ a conflictului transnistrean

Pe 4 martie 2015 premierul Gaburici a primit o notă informativă cu recomandări privind reformele şi implementarea acordurilor semnate cu UE. Recomandările au fost întocmite de Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, reprezentanțele diplomatice ale SUA, Suediei, Elveţiei, Germanie, Austriei şi alţii, cu excepţia notabilă a României.

În mod surprinzător, printre recomandări este inserat şi un capitol despre Transnistria. Prezenţa acestui în sine a acestui capitol împreună cu recomandările privind implementarea acordurilor cu UE este surprinzătoare. Se leagă astfel, intenţionat sau nu,  reglementarea diferendului transnistrean de parcursul european al Republicii Moldova. Până acum, reprezentanţii UE au declarat ferm că parcursul european nu este dependent de reglementarea conflictului transnistrean pentru că nu se doreşte acordarea dreptului de veto Rusiei în ce priveşte integrarea europeană a Republicii Moldova. La fel de surprinzătoare este absenţa oricărei menţiuni despre retragerea trupelor ruse staţionate ilegal în Transnistria, un alt element ce dezavantajează Republica Moldova, deoarece se presupunea că retragerea trupelor ruse, muniţiei şi tehnicii de luptă reprezintă o componentă esenţială a reglementării conflictului transnistrean.

În mod evident Occidentul ar vrea să scape de bătăile de cap din Estul Europei, cum ar fi războiul din Ucraina sau conflictul transnistrean, dar rămâne de văzut şi cu ce preţ.

Planul Voronin înlocuieşte Memorandumul Kozak

În anul 2003 Federaţia Rusă a propus Republicii Moldova „Memorandumul Kozak”, un document prin care se stabilea că trupele ruse vor mai staţiona încă 20 de ani pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, transnistrenii, odată intraţi în structurile de putere de la Chişinău, ar fi fost în măsură să blocheze orice decizie care nu ar fi fost pe placul Federaţiei Ruse.

SUA, UE, România, l-au presat pe Voronin să refuze semnarea Memorandumului Kozak iar la Chişinău opoziţia de atunci a scos zeci de mii de persoane pentru a protesta. Rusia a învăţat lecţia din 2003. Acum planul de reglementare vine ca din partea Republicii Moldova, nu a Kremlinului. Memorandumul Kozak s-a transformat în proiectul PCRM al „Legii pentru Consolidarea Neutralităţii Republicii Moldova”.

Încă de pe la începutul lui 2014 comuniştii au început să contacteze partenerii occidentali ai Republicii Moldova pentru a le prezenta planul lor de consolidare a securităţii din regiune, şi mai ales de reglementare a diferendului transnistrean. Planul constă în Legea de consolidare a neutralităţii Republicii Moldova. Pentru a fi luaţi în serios la Bruxelles sau la reprezentanţele diplomatice occidentale din Chişinău, comuniştii dădeau asigurări că Moscova ar agrea planul lor.

Se interzice pregătirea militarilor moldoveni împreună cu forţele NATO

În proiectul de lege depus de PCRM la parlament se spune la art 6 alin (2) că „Republica Moldova nu va participa la programe de cooperare militară îndreptate spre implementarea standardelor de securitate ale statelor participante la uniuni politico-militare”. Scopul iniţiatorilor este acela ca Republica Moldova să nu mai coopereze în cadrul IPAP (Planul Individual de Acţiune pentru Parteneriatul de Pace cu NATO) în vederea compatibilizării forţelor sale armate cu cele ale NATO. Ruşii se tem că sub acoperirea unor asemenea programe Republica Moldova devine aptă din punct de vedere militar să adere la NATO, aşteptând apoi doar decizia politică a alianţei nord-atlantice în vederea aderării. De asemenea, ruşilor nu le-ar conveni ca armata naţională a Republicii Moldova să fie bine pregătită şi compatibilă cu standardele NATO, pentru că aceasta le-ar putea putea opune rezistenţă într-o bună zi. În acelaşi sens, la art. 10 „Asistenţă Internaţională”, proiectul de lege „interzice Republicii Moldova să participe la acţiuni de menţinere a păcii în străinătate altfel decât cu personal tehnic şi medical”. Intenţia este clară. Militarii din Republica Moldova participă pe teatre de operaţiuni din Kosovo sau Afganistan împreună cu forţe armate NATO, ceea ce contribuie la procesul de compatibilizare dintre armata naţională a Republicii Moldova şi armatele statelor NATO. Conform proiectului comunist, militarii armatei naţionale a Republicii Moldova nu se vor mai putea pregăti pe teatrele de operaţiuni din străinătate împreună cu forţele NATO în cadrul operaţiunilor comune de menţinere a păcii. Ruşii doresc să întrerupă acest proces. Tocmai de aceea Voronin s-a opus întotdeauna trimiterii militarilor Republicii Moldova în Afganistan sau Kosovo, spunând că aceştia vor fi „carne de tun pentru NATO”, deşi, din fericire, până acum nu s-au înregistrat pierderi umane în cursul operaţiunilor de menţinere a păcii.

Desfiinţarea armatei naţionale a Republicii Moldova

Articolul 8, “Demilitarizarea”, prevede că Republica Moldova poate fi dezarmată şi poate să renunţe la armata naţională:“Republica Moldova, ca stat neutru, îşi rezervă dreptul la demilitarizare totală sau parţială”. Se cunoaşte că de multă vreme agenţii de influenţă ai Moscovei din Republica Moldova insistă în public şi de multă vreme ca acest stat să renunţe la armata naţională, motivând că o armată aşa de mică, oricum nu poate rezista nimănui, aşa că bugetul Apărării înseamnă bani aruncaţi, sau că Republica Moldova nu este ameninţată de nimeni, sau că trebuie să se renunţe la armată pentru a se dovedi transnistrenilor intenţiile paşnice ale Republicii Moldova, în vederea reintegrării republicii.

Trupele ruse ar putea staţiona în Republica Moldova până la Prut

Articolul 9, „Acţiuni umanitare”, ascunde o altă capcană: „În scopul menţinerii păcii, pe teritoriul Republicii Moldova şi a asigurării acţiunilor cu caracter umanitar, Republica Moldova poate încheia acorduri multilaterale şi bilaterale cu privire la statutul forţelor militare şi civile pentru menţinerea păcii…”. Cu alte cuvinte, proiectul PCRM urmăreşte să legalizeze prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, în prezent interzisă prin art 11 din actuala Constituţie, ceea ce confirmă supoziţia că reintegrarea Republicii Moldova se va face cu condiţia staţionării în continuare a trupelor ruse. Dar legiuitorul nu precizează limite teritoriale, de exemplu regiunea Nistrului unde se află în prezent aceste trupe. Din moment ce teritoriul republicii se întinde până la Prut, legea, odată adoptată, va permite dislocarea trupelor ruse la frontiera cu România, cu scopul „menţinerii păcii”.

Rusia va putea interveni militar în Republica Moldova „pentru apărarea neutralităţii” 

Tot la art. 10, dar la alin. 3 se constată că „neutralitate permanentă” în viziunea legiuitorului înseamnă de fapt:„Nu vrem alianţă militară cu NATO. Noi vrem alianţă militară cu Federaţia Rusă”.

Alin 3 prevede că:”Republica Moldova se poate adresa ONU şi altor state pentru asistenţă în vederea menţinerii statutului de neutralitate permanentă, precum şi în cazul unor posibile intervenţii din partea unor state terţe împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale”.

Fireşte că Republica Moldova se poate adresa ONU dacă va fi victima unei agresiuni, este în logica securităţii colective şi respectării dreptului internaţional. Dar dacă se adresează „altor state” este deja altceva, este real politik şi alianţă militară.

Republica Moldova nu se poate adresa NATO în cazul unei agresiuni, pentru că este „o uniune politico-militară”, iar proiectul interzice aderarea sau orice colaborare cu acestea. În schimb Republica Moldova se poate adresa cu încredere Rusiei în vederea unei intervenţii militare pe teritoriul său, pentru că Rusia este doar „un alt stat ”, iar legea Consolidării Neutralităţii permite explicit acest lucru la art 10 alin 3.

Proiectul comunist prevede că Republica Moldova se poate adresa „altui stat” (adică Rusiei) pentru a-i solicita „asistenţă” în cazul unei posibile intervenţii a altor state împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Dar „Asistenţă” înseamnă intervenţie armată în jargonul diplomatic şi politico-militar de la Moscova. Textul Tratatului de la Varşovia, încheiat în 1955 între URSS şi sateliţii săi din Europa menţiona la articolul 4 că dacă unul dintre state este atacat, celelalte îi vor acorda „asistenţă” prin toate mijloacele necesare, inclusiv forţa armată. URSS, „iubitoare de pace”, nu încheia alianţe militare, ca imperialiştii, ci „Tratate”, iar în caz de război ea „acorda asistenţă”. Voronin va putea cere „asistenţă” Federaţiei Ruse aşa cum, la rândul lui Nur Muhammad Taraki, preşedintele afgan, a cerut „asistenţă” URSS în 1979, împotriva mujahedinilor care îl contestau. Voronin ar putea cere „asistenţă” Rusiei şi în cazul unor conflicte interne, din moment ce a calificat evenimentele de la 7 aprilie 2009 drept agresiune a României împotriva suveranităţii Republicii Moldova.

Ce ar putea urma

Încă nu este clar dacă PLDM şi PDM vor accepta să susţină proiectul de lege al PCRM, de „consolidare a neutralităţii”, ce vizează transformarea Republicii Moldova într-un protectorat politico-militar al Federaţiei Ruse, după modelele armean sau kirghiz.

Parcursul european al Republicii Moldova, implementarea AA şi DCFTA, nu au legătură cu reglementarea diferendului transnistrean, ci depind în primul rând de voinţa politică a Chişinăului. În preambul, Acordul de asociere (AA) cu UE „recunoaşte aspiraţiile europene şi alegerea europeană a Republicii Moldova, iar obiectivul nr 1 din AA este de „a promova asocierea politică și integrarea economică între Părți”. Aşa că parcursul european depinde de Guvernul Republicii Moldova, care trebuie să implementeze AA şi DCFTA. Din partea UE, există toată deschiderea.

Este limpede însă că nu există state „tampon” sau „punte” între Est şi Vest, cum visează unii. Republica Moldova, dacă nu devine parte a Occidentului, va deveni parte a „Lumii Ruse”, a EuroAsiei.