CONTACT
Acasă Blog Pagina 971

Protest spontan al poliţiştilor locali din Ploieşti

0

Poliţiştii locali din Ploieşti au declanşat un protest spontan, refuzând să mai iasă pe stradă pentru a asigura ordinea publică, după ce au aflat că nu vor primi norma de hrană prevăzută prin hotărâre a Consiliului Local din cauză că nimeni din Primăria Ploieşti nu semnează pentru alocarea banilor.

Angajaţii Poliţiei Locale Ploieşti care asigură ordinea publică pe străzile oraşului şi activităţile pe linie rutieră refuză, din noaptea de vineri spre sâmbătă, să mai iasă pe stradă, după ce au aflat că nu vor primi, la salariul pe luna martie, norma de hrană în cuantum de 24 de lei pentru fiecare zi calendaristică, normă aprobată prin hotărâre a Consiliului Local Ploieşti şi prevăzută inclusiv în bugetul oraşului, stabilit la începutul anului.

"Începând de vineri, de la schimbul trei, poliţiştii locali din Ploieşti au iniţiat o manifestare spontană întrucât urma, pe 10 martie, să intre banii aferenţi normei de hrană pe lunile ianuarie şi februarie aprobată conform ordonanţei 65 pe 2014 şi prin hotărârea Consiliului Local 383 pe 2014 şi hotărârea de Consiliu Local 40 pe 2015. Numai că ni s-a spus că, întrucât au apărut nişte reglementări noi, respectiv ordonanţa 7 pe 2015, nu se pot aloca aceşti bani până la apariţia metodologiei aprobată prin hotărâre a Guvernului” a declarat Cosmin Alexandru Iordache, reprezentant al poliţiştilor locali din Ploieşti.

În urma declanşării protestului spontan, care nu este organizat de sindicatele din Poliţia Locală, ci de către angajaţi, poliţiştii merg la serviciu, dar nu mai ies pe stradă, ci rămân la sediul Poliţiei Locale.

Aproximativ 170 de poliţişti de la ordine publică şi serviciul rutier din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti beneficiază de norma de hrană de 24 de lei pentru fiecare zi calendaristică, sumele fiind alocate prin hotărâre a Consiliului Local de la bugetul municipiului Ploieşti.

Horoscopul zilei de 9 martie 2015

0
BERBEC: TAUR:
Aveti succes �n afaceri, dar sunteti nevoit sa faceti mai multe drumuri scurte. Sprijinul cel mai important �l primiti din partea unei persoane mai �n v�rsta, care va apreciaza corectitudinea. Dupa-amiaza s-ar putea sa aveti probleme sentimentale, pe care le rezolvati cu ajutorul talentului dumneavoastra de psiholog. taur Un vecin va invita la o petrecere. Cu acest prilej, sunteti remarcat de o persoana sensibila. Nu este exclus sa legati o prietenie durabila. Va puteti baza pe intuitie, dar ar fi bine sa ascultati si sfaturile prietenilor.
GEMENI: RAC:
gemeni Chiar daca sunteti preocupat de probleme personale presante, ar fi bine sa acordati mai multa atentie relatiilor cu persoana iubita. O iesire �mpreuna cu partenerul de viata v-ar ajuta sa va deconectati de la problemele cotidiene si v-ar apropia mai mult de persoana iubita. Va sfatuim sa am�nati pe alta zi schimbarile pe care intentionati sa le faceti astazi. rac Sunteti �n forma si aveti ocazia sa rezolvati o problema financiara a familiei. Puteti sa va ocupati de probleme serioase din domeniul afacerilor si sa finalizati lucrari �ncepute cu mai mult timp �n urma. Este si o zi buna pentru comunicarea cu persoanele mai �n v�rsta.
LEU: FECIOARĂ:
leu Primiti un cadou din partea unei persoane dragi din familie, de care va bucurati �n mod deosebit. Capacitatea de comunicare este excelenta si va ajuta sa rezolvati o problema financiara. �n partea a doua a zilei, un prieten va invita la petrecere. Va sfatuim sa fiti cumpatat. fecioara �n cursul diminetii, luati o decizie �n urma careia sunteti nevoit sa va schimbati programul. S-ar putea sa fiti contactat de c�tiva prieteni, cu care faceti pregatiri pentru o petrecere. Este o zi buna pentru rezolvarea problemelor financiare, dar va recomandam sa evitati speculatiile de orice fel. Puteti sa va bazati pe intuitie.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Usurinta �n comunicare favorizeaza relatiile cu cu cei din jur. Se �ntrevede o calatorie �n interesul familiei. Puteti avea c�stiguri mari din activitati comerciale. scorpion Aveti succes �ntr-o calatorie �n interes de afaceri. Va sfatuim sa aveti rabdare si sa evitati discutiile �n contradictoriu cu partenerii. �n partea a doua a zilei, reusiti sa rezolvati o problema sentimentala mai veche. Din punct de vedere financiar nu aveti motive de �ngrijorare.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Trebuie sa luati o decizie importanta �n privinta relatiilor cu persoana iubita. �n prima parte a zilei sunteti tentat sa va implicati �n mai multe activitati �n acelasi timp. Noroc ca va ajuta prietenii! Puteti obtine c�stiguri financiare, dar nu din speculatii. capricorn S-ar putea sa plecati �ntr-o calatorie neprevazuta �n interes familial. Este o zi favorabila comunicarii si negocierilor. Aveti sanse sa finalizati o lucrare �n care ati investit multi bani. Evitati discutiile �n contradictoriu cu un barbat mai �n v�rsta!
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Zi favorabila comunicarii si calatoriilor �n interes de afaceri. Pe plan sentimental, luati o decizie care determina schimbari benefice pentru viitor. Seara sunteti invitat la prieteni. Nu neglijati odihna! pesti Primiti un cadou de la persoana iubita, iar prietenii va invita �ntr-o excursie. �n partea a doua a zilei, sunteti nevoit sa luati o decizie importanta pe plan sentimental. O veste neplacuta din cursul serii va schimba programul pentru m�ine.
Sursa: www.eastrolog.ro

România se luptă pentru organizarea Universiadei de Vară 2021

0

Fosta campioană mondială de gimnastică Corina Ungureanu face parte din echipa de sportivi de renume din ţara noastră care susţin candidatura României pentru Universiada de Vară 2021.

Lansarea oficială a candidaturii va avea lor marţi, 10 martie, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Lansarea precede depunerea memorandumului către Guvernul României, pentru găzduirea Universiadei de Vară din 2021.

Alături de Corina Ungureanu, din echipa care promovează candidatura României mai fac parte Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Sandra Izbaşa, Vasile Tomoiagă, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Valeria Răcilă, Mihai Covaliu, Nicu Vlad, Alina Dumitru, Doina Melinte, Maricica Puică, Carmen Bunaciu, Andrei Iosep, Radu Cosmin, Alexandru Dedu, Narcisa Lecușanu, Virgil Stănescu, Răzvan Burleanu, Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Monica Iagăr, Elizabeta Samara şi mulţi alţii.

Organizarea Universiadei de Vară din 2021 ar fi cel mai mare proiect de ţară după intrarea în NATO și UE. Pentru ca acest plan să devină posibil este necesară susţinerea Guvernului României în vederea depunerii candidaturii de către Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU) şi de achitarea taxei de înscriere în valoare de 10.000 de euro, până pe data de 31 martie 2015.

România a primit, în septembrie 2014, invitaţia oficială de a participa la procedura de depunere a candidaturii pentru organizarea Universiadei de Vară din 2021, din partea lui Eric Saintrond, secretarul general al Federaţtiei Internaţtionale a Sportului Universitar, cu sediul la Lausanne.

Universiada este o manifestare sportivă şi culturală internaţională, organizată la fiecare doi ani într-o altă ţară, pe baza unei proceduri de selecţie elaborată de FISU, fiind al doilea eveniment ca anvergură, după Jocurile Olimpice.

Universiada se adresează studenţilor sportivi din întreaga lume, care au ca principală preocupare studiul la cel mai înalt nivel de educaţie şi, în subsidiar, sportul de performanţă.

Programul sporturilor Universiadei de Vară include 10 sporturi obligatorii (totalizând 13 discipline) şi până la 3 sporturi opţionale. Disciplinele obligatorii sunt: atletism, baschet, scrimă, fotbal, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, judo, nataţie, sărituri în apă, polo, tenis de masă, tenis, volei. La lista sporturilor obligatorii, din 2017 se va adăuga taekwondo, iar din 2019 tirul cu arcul.

România a organizat până acum o singură Universiadă, în anul 1981, acesta fiind, de altfel, și cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în țara noastră. Evenimentul din 1981 s-a bucurat de participarea a 2.930 de sportivi din 86 de țări și a peste 200.000 de spectatori. În acel an, sportivii români au obținut medalii la toate cele 10 discipline ale Universiadei și au ocupat locul 2 în clasamentul final.

Doi suspecţi arestaţi în cazul asasinării lui Boris Nemţov

0

Poliţia rusă a arestat doi bărbaţi, suspectaţi de uciderea lui Boris Nemţov. Potrivit autorităților, suspecții arestați se numesc Anzor Gubașev și Zaur Dadaev și sunt originari din Caucaz.

Anunţul a fost făcut de şeful serviciilor de securitate de la Moscova şi vine la câteva zile după ce poliţia anunţase că a obţinut pozele a doi suspecţi.  Cei doi, originari din sudul ţării, au fost surprinşi de o cameră de supraveghere în timp ce fugeau de la locul crimei, într-o maşină.

Ipotezele legate de autorii asasinatului sunt multiple. Ele vizează fie serviciile secrete occidentale, fie regimul de la Kremlin, al cărui adversar înverşunat a fost Nemţov.

În vârstă de 55 de ani, acesta a fost împuşcat mortal săptămâna trecută, în centrul Moscovei.

Pariuri sportive – biletul zilei 9 martie 2015

0

Biletul de pariuri pentru fotbal pe care mizăm este următorul:

Partide Data Rezultat Final  
Lazio Fiorentina 09.03.15 20:00 UNDER 3.5 4-0
Cordoba Getafe 09.03.15 21:45 X2 1-2
Juventus Sassuolo 09.03.15 22:00 1 1-0

Cota: in jur de 2.45 (puteţi câştiga de 2.45 ori suma pariată).

Pariuri sportive – biletul zilei 8 martie 2015

0

Biletul de pariuri pentru fotbal pe care mizăm este următorul:

Partide Data Rezultat Final  
Feyenoord Breda 08.03.15 15:30 1 3-0
Paderborn Leverkusen 08.03.15 18:30 2 0-3

Cota: in jur de 2 (puteţi câştiga de 2 ori suma pariată).

Campania „Sunt femeie orice-ar fi” a ajuns la Măgurele

0

Comuna Măgurele a găzduit o acţiune din cadrul campaniei de conştientizare a cancerului la sân "Sunt Femeie orice ar fi"

In cadrul campaniei „Sunt femeie orice-ar fi”, organizata de Asociatia Pacientilor Oncologici din Romania (A.P.O.R.), cu sprijinul Institutiei Prefectului Judetul Prahova si Colegiului Medicilor Prahova, a avut loc o actiune de constientizare a importantei depistarii precoce a aparitiei cancerului la san. Evenimentul a avut loc la Caminul Cultural din Magurele şi au participat prefectul Rodica Paraschiv, subprefectul Ioana Madalina Lupea, primarul Vasilica Diaconu, viceprimarul Andrei Patrascu, Iolanda Gheorghiu, presedinte A.P.O.R., Dr. Vlad Dumitru, medic rezident chirurgie la Spitalul Judetean Ploiesti si peste 50 de femei din localitate.

Scopul campaniei a fost prezentat de Rodica Paraschiv, prefectul judetului, obiectivele au fost definite de Iolanda Gheorghiu, presedinte A.P.O.R. iar prezentarea medicala a fost sustinuta de domnul doctor Vlad Dumitru.

In etapa a doua a acestei ample actiuni care se desfasoara in localitatile judetului, se vor efectua examene de specialitate, si ecografii de san gratuite pentru persoanele susceptibile de a avea afectiuni la san.

Spectacol de varietăţi dedicat Zilei Femeii: „FLOAREA PREŢUIRII NOASTRE”

0

Joi seara, pe scena Casei de cultură a sindicatelor Ploieşti, a avut loc un excepţional spectacol de varietăţi, dedicat Zilei Femeii, intitulat “Floarea preţuirii noastre” (prezentator Violeta Visarion).

Spectacolul a debutat cu microrecitalul vocal-instrumentalŢie-ţi închin cântecul acesta, femeie, mama mea“. Şi-au dat concursul: grupul interptreţilor de mandolin şi corul mixt, alcătuit din elevi ai şcolilor generale din Strejnic şi Târgşoru Vechi (prof.Adrian Călinescu). A urmat un Medalion de muzică populară  şi uşoară, în interpretarea soliştilor vocali: Cătălina Pădure, Nae Alexandru, Laurian Mantea, Adriana Iordache, Iulian Nicolescu, Constantin Dogaru, precum şi Cătălin Anton – solist intrumentist.

O prezenţă inedită a constituit-o momentul “Bijuterii muzicale”, oferit de tineri interpreţi ai clasei de canto de la Colegiul de Arte Carmen Sylva (prof.Robert Marcaş): Alexandru, Băzăvan, Mircea Ene, Andrei Petre, Mihai Iancu; la pian prof. Maria Cristina Ionescu.

Mult-aşteptat a fost Ansamblul folcloric “Chindia” al CCS Ploieşti ( coregrafi Constantin Dogaru & Petre Sorin)  şi grupa de dans fete de la Corlăteşti; orchestra Constantin Anton), evoluţia acestor minunaţi dansatori fiind îndelung aplaudată de publicul spectator.

A surprins, neplăcut, absenţa noului director al CCS de la acest eveniment. Şi nu este pentru prima oară, domnia sa părând a nu fi interesat de activităţile instituţiei pe care o conduce.  

Horoscopul zilei de 8 martie 2015

0
BERBEC: TAUR:
Dimineata va lipseste simtul practic si va irositi energia. Colegii va �nteleg si �ncearca sa va ajute. Va recomandam sa fiti prudent. Nu refuzati ajutorul celor din jur! taur Vi se modifica programul pe neasteptate, dar schimbarile sunt de bun augur. Aveti sansa sa faceti cunostinta cu o persoana cu experienta, care va ajuta �ntr-o afacere. Va sfatuim sa nu luati hotar�ri la nervi. Evitati speculatiile financiare!
GEMENI: RAC:
gemeni Va recomandam sa nu �ncepeti activitati noi astazi, pentru ca puteti sa va loviti de obstacole neprevazute. De dimineata s-ar putea sa va �ncurce planurile c�teva drumuri scurte, pe care nu le puteti evita. Am�nati activitatile dificile, care necesita o concentrare intensa! rac De dimineata sunteti hipersensibil si agitat, nu va simtiti �n apele dumneavoastra. Va recomandam sa nu luati decizii importante, pentru ca nu aveti un contact prea bun cu realitatea. Evitati discutiile �n contradictoriu cu cei din jur!
LEU: FECIOARĂ:
leu S-ar putea ca �n prima parte a zilei sa aveti mici probleme �n camin. Va recomandam sa le tratati cu calm. Un gest tandru sau o vorba buna va pot ajuta sa evitati o cearta. Financiar nu stati prea bine, dar fiti optimist! Banii vor aparea c�nd veti avea nevoie. fecioara Dimineata sunteti obosit si confuz, cu un simt practic scazut. Evitati sa luati decizii importante! Va sfatuim sa va odihniti mai mult si sa va limitati la activitati de rutina.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Zi favorabila �nt�lnirilor cu prietenii si cu persoana iubita. Dupa-amiaza, s-ar putea sa primiti o suma importanta de bani de la o persoana mai �n v�rsta din familie. Sunt sanse sa vi se propuna o colaborare, dar va sfatuim sa nu va pripiti. Nu este exclus sa aveti probleme din cauza unei femei impulsive. scorpion Aveti tendinta sa fiti idealist si sa credeti ca puteti rezolva totul, foarte usor. Fiti mai realist, ca sa nu aveti surprize neplacute! Va sfatuim sa aveti grija ce spuneti, pentru ca riscati sa jigniti o persoana draga. Nu �ncercati sa va impuneti punctul de vedere!
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator S-ar putea sa fiti dezamagit, pentru ca o �nt�lnire de afaceri nu decurge cum ati fi vrut. Nu este o zi prea buna pentru afaceri, dar puteti petrece clipe placute alaturi de persoana iubita. Va recomandam sa va odihiti. capricorn Desi aveti multa treaba, ar fi bine sa mai reduceti ritmul �n care munciti. �n prima parte a zilei, sunteti tentat sa cheltuiti cam mult. �ncercati sa fiti mai prudent! Faceti cunostinta cu o persoana deosebita, care poate intra �n viata dumneavoastra sentimentala.
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Va recomandam sa nu �ncepeti activitati noi, pentru ca aveti tendinta sa va grabiti. Astazi sunteti cu capul �n nori si riscati sa neglijati problemele importante. Ar fi bine sa va faceti o lista de prioritati. �ncercati sa va organizati c�t mai bine timpul! pesti Desi cei din jur nu prea va apreciaza ideile la adevarata lor valoare, nu este cazul sa va indispuneti. Va recomandam sa nu semnati documente oficiale si sa nu �ncepeti afaceri. Puteti avea mari satisfactii pe plan sentimental si �n relatiile cu persoane pe care le-ati ignorat pana acum.
Sursa: www.eastrolog.ro

Vaslui: Militar condamnat la patru ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie şi furt

0

Un militar din Bârlad a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare după ce a transportat patru persoane, între care şi doi copii, pentru a comite furturi, iar în urma unei percheziţii în locuinţa sa au fost găsite cartuşe pe care le furase din unitatea militară la care era angajat. 

Tribunalul Vaslui l-a condamnat, vineri, pe Ionuţ Scânteie, cadru militar la Garnizoana Bârlad, la patru ani de închisoare cu executare pentru comiterea a şase infracţiuni: complicitate la furt şi tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, furt, acces ilegal la un sistem informatic şi tentativă de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, transmite MEDIAFAX.

Magistraţii vasluieni au contopit cele şase pedepse şi au dispus ca fostul militar, aflat în prezent în arest preventiv, să o execute pe cea mai grea, adică doi ani şi trei luni de închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, la care a fost adăugat un spor de un an şi nouă luni de închisoare.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului Militar Iaşi, caporalul Ionuţ Scânteie, angajat al unei unităţi militare din Bârlad, a transportat cu maşina sa, în noiembrie 2014, patru persoane, printre care şi doi copii, în localitatea vasluiană Perieni, unde, în timp ce minorii asigurau paza, celelalte două persoane au furat dintr-o locuinţă un aparat de sudură şi un flex. Apoi, conform înţelegerii anterioare, susţineau anchetatorii, Scânteie i-a luat pe cei patru tineri cu maşina şi i-a transportat în Bârlad.

Două zile mai târziu, pe o stradă din Bârlad, cei doi copii au tâlhărit o femeie de suma de 300 de lei şi de bunuri pe care le avea într-o geantă, victima fiindu-le indicată minorilor de către ceilalţi doi tineri cu care participaseră şi la furtul din Perieni. Şi de această dată, militarul i-a transportat pe cei patru tineri cu maşina sa, luând în schimb un card bancar sustras de la femeie.

După comiterea celor două infracţiuni, anchetatorii au descins la locuinţa lui Scânteie din Bârlad.

"În urma efectuării unei percheziţii la domiciliul caporalului, au fost găsite şase cartuşe de manevră şi un dispozitiv de reglare tun, stabilindu-se că articolele militare au fost sustrase de către acesta de la unitatea la care era angajat. În aceste condiţii, procurorii au dispus, prin ordonanţă, extinderea urmării penale şi continuarea urmării penale faţă de inculpat sub aspectul nerespectării regimului armelor şi muniţiilor", se arăta în rechizitoriul Parchetului Militar Iaşi.

Procurorii au extins cercetările în acest caz şi au constatat că Scânteie a folosit ilegal, la două bancomate, un card al femeii tâlhărite, încercând să retragă sume de bani, însă fără a reuşi.