CONTACT
Acasă Blog Pagina 984

O nouă copie a celebrei Magna Carta, descoperită după 800 de ani

0

Un consiliu local din Marea Britanie a făcut cea mai mare descoperire a ultimilor ani, după ce a găsit o ediție a celebrului document istoric Magna Carta.

Aceasta datează din perioada anului 1300, când în Marea Britanie s-a instituit domnia statului de drept, iar documentul ratifică acest lucru și a fost împărțit în toate regiunile Angliei. Din păcate, multe copii ale acestui document important au fost pierdute în timp, iar orașul Sanswich este printre norocoasele care dețin acest document valoros.

„Este o descoperire fantastică şi apare în săptămâna în care patru alte versiuni cunoscute ale documentului au fost expuse în Parlamentul britanic.Aceasta este o veste fantastică pentru Sandwich, care ajunge astfel pe lista scurtă de oraşe şi instituţii care deţin o ediţie din 1300 a Magna Carta”, a declarat profesorul Nicholas Vincent de la University of East Anglia, care a autentificat documentul istoric.

În prezent, la nivel mondial, există doar 24 de exemplare cunoscute ale documentului istoric. Profesorul Vincent, care este un expert în istorie medievală, a declarat că exemplarul Magna Carta de la Sandwich ar putea valora până la 10 milioane de lire sterline, adică 13,4 milioane de euro. Aceasta ar fi valoarea maximă, documentul fiind afectat, de-a lungul timpului, de intemperii şi condiţii improprii de păstrare.

Același specialist este foarte încrezător că vor fi găsite pe viitor mai multe exemplare, informează The Guardian.

Un arhivar din Maidstone este cel care a făcut descoperirea, cu puţin timp înainte de aniversarea a 800 de ani de la emiterea documentului de către regele John of England.

Micuțul oraş Sandwich nu doreşte să vândă documentul, ci intenţionează să îl folosească în scopuri turistice.

Cele patru prime ediţii cunoscute ale Magna Carta, datând din 1215, sunt una de la catedrala Salisbury, una de la catedrala Lincoln, iar alte două păstrate la British Library, iar documentul evaluat la 13,4 milioane de euro a fost emis de regele Edward I în anul 1300 şi este versiunea finală a Magna Carta. O parte dintre clauzele menţionate în acest document sunt încă în vigoare. Acestea se referă la apărarea bisericii, protejarea municipalităţii londoneze şi dreptul la un proces cu juraţi.

Simona Halep e în finală la Dubai

0

Simona Halep a revenit spectaculos în semifinala cu daneza Caroline Wozniacki, scor 2-6, 6-1, 6-1, și va juca pentru trofeul de la Dubai împotriva cehoaicei Karolina Pliskova.

Românca în vârstă de 23 de ani a început greu confurntarea cu fostul lider mondial, în prezent pe locul 5 în lume, chiar în urma Simonei. Caroline s-a desprins rapid pe tabela de marcaj la 4-1. Halep a greșit mult, iar la finalul primei manșe, încheiate cu scorul de 6-2 pentru Wozniacki, avea în cont 16 greșeli neforțate, față de doar 3 ale nordicei.

În setul secund, situația s-a schimbat dramatic. Simona Halep a început să zburde pe cimentul de la Dubai, reușind câteva lovituri spectaculoase care au pus-o în mare dificultate pe Caroline. Wozniacki a smuls un singur game și nu a contat pe serviciul româncei, care a arătat un tenis fluid, foarte plăcut ochiului.

În finala de la Dubai, turneu care pune la bătaie premii totale de peste 2,5 milioane de dolari, dar și 900 de puncte pentru învingătoare, Simona Halep va întâlni o altă Karolina, pe cehoaica Pliskova.

A 18-a jucătoare a lumii, Pliskova are un an excelent. Este la a doua finală a anului, după cea pierdută la Sydney, în fața Petrei Kvitova, iar în urmă cu o săptămână, la Anvers, a ajuns până în semifinale.

Pliskova a învins-o în semifinale, după trei seturi spectaculoase, scor 6-4, 5-7, 7-5, pe iberica Gabrine Muguruza. Simona și Karolina nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul WTA.

România, lăudată de BBC pentru lupta anticorupție

0

În România, lupta anticorupție a ajuns până la elitele din această țară, relatează BBC într-un articol semnat de jurnalistul Nick Thorpe.

Echipele de filmare ale televiziunilor așteaptă în fața Direcției Naționale Anticorupție (DNA) ca să vadă cine va fi următorul anchetat. Fețele nefericite care ies din clădire par desprinse dintr-o telenovelă a celor care au fost odată puternici, continuă analiza.

Foști miniștri, moguli media, judecători, procurori și chiar Elena Udrea, favorita fostului președinte Traian Băsescu, poreclită „blonda președintelui” – cu toții sunt anchetați. Elena Udrea, fost ministru al Turismului și fost candidat la președinție, în prezent deputat în Parlamentul României, a fost arestată săptămâna trecută.

Printre ultimele ținte ale DNA se numără mama premierului Victor Ponta, sora sa și cumnatul său, Iulian Herțanu.

La 8 ani de când a intrat în Uniunea Europeană și la 13 ani de la înființarea DNA, România pare să devină, în sfârșit, serioasă în privința combaterii crimei organizate, ceea ce i-a adus laude din partea Comisiei Europene.

România, pe drumul cel bun

„România se află pe drumul cel bun și trebuie să rămână pe el”, a spus luna trecută Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, comentând ultimul raport al UE privind lupta împotriva corupției în România.

„Lupta împotriva corupției rămâne cea mai mare provocare și cea mai importantă prioritate”, a continuat el.

Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost înființat în 2007 pentru a monitoriza reforma judiciară și lupta anticorupție din România și din Bulgaria. Rapoartele pozitive sunt cruciale pentru România pentru a-și atinge scopul de a intra în spațiul Schengen.

Doar anul trecut, 1.138 de persoane publice, inclusiv politicieni de top, oameni de afaceri, judecători și procurori au fost puși sub acuzare de DNA – în fruntea căruia se află acum Laura Kovesi – adică mai mult de 4 pe zi (luându-se în calcul doar zilele lucrătoare), mai notează BBC.

Patru români arestaţi la Amsterdam pentru escrocarea unor turişti

0

Poliţia din Amsterdam a arestat vineri dimineaţa patru români, suspectaţi de escrocarea unor turişti, în urma unei plângeri depuse de către o victimă, relatează site-ul NlTimes.nl.

Potrivit site-ului, suspecţii acţionau după un scenariu bine pus la punct. Unul aborda turişti şi se comporta în mod suspect. Alţi doi suspecţi veneau şi-l goneau pe primul, prezentându-se drept ofiţeri de poliţie şi pretinzând că preiau declaraţiile victimei despre bărbatul suspect. După aceea ei afirmau că doresc să "verifice" dacă era totul în ordine cu banii şi paşaportul victimei, moment în care sustrăgeau sume de bani.

O serie de turişti au căzut victime acestei înşelătorii. Sumele furate se ridică la câteva mii de euro, NlTimes.

Un ofiţer de poliţie i-a localizat pe cei patru bărbaţi vineri dimineaţa, după ce unul dintre ei i-a cerut paşaportul unui turist. Acesta nu a avut încredere în suspect şi a plecat inventând o scuză.

Ulterior, ofiţerul l-a urmărit pe suspect. Acesta l-a condus la ceilalţi trei, care se aflau într-o maşină parcată pe Tasmanstraat.

Cei patru suspecţi, în vârstă de 45, 43, 42 şi 35 de ani, au fost arestaţi. Toţi patru sunt cetăţeni români, iar forţele de ordine au descoperit o legitimaţie de poliţist falsă asupra unuia dintre ei, potrivit site-ului.

Pariuri sportive – biletul zilei 21 februarie 2015

0

Biletul de pariuri pentru fotbal pe care mizăm este următorul:

Partide Data Rezultat Final  
Paderborn Bayern M. 21.02.15 16:30 FH1+ 0-6
(0-2,0-4)
Chelsea Burnley 21.02.15 17:00 1 1-1
Paris SG Toulouse 21.02.15 18:00 1 3-1
Man. City Newcastle 21.02.15 19:30 1 5-0
Atl. Madrid Almeria 21.02.15 21:00 1 3-0

Cota: in jur de 2.8 (puteţi câştiga de 2.8 ori suma pariată).

Mircea Băsescu a ajuns la Tribunalul Constanţa

0

Mircea Băsescu a ajuns în urmă cu puţin timp la Tribunalul Constanţa. Mircea Băsescu se va prezenta astăzi în faţa magistraţilor, alături de cel care a intermediat şpaga din acest dosar, Marian Căpăţână.

Instanţa urmează să verifice măsurile arestului preventiv în cazurile celor doi. Este o procedură normală ca instanţa să se sesizeze din oficiu înainte de expirarea celor 60 de zile. Mircea Băsescu spunea că este încrezător. Cei doi sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complice la trafic de influenţă, după ce ar fi primit diverse sume de bani pentru a interveni în instanţă, pentru a soluţiona favorabil cazul lui Bercea Mondial

Directorul Grossmann, reţinut în dosarul fraudării de bani UE în care este arestat cumnatul lui Ponta

0

Omul de afaceri Ilie Drăgan, director al SC Grossmann Engineering SRL, a fost reţinut procurorii de DNA Ploieşti, în dosarul fraudării de fonduri europene în care este arestat preventiv Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Procurorii DNA Ploieşti au emis, joi seară, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele omului de afaceri Ilie Drăgan, director al SC Grossmann Engineering SRL, firma prin intermediul căreia procurorii susţin că Iulian Herţanu a accesat şi decontat fraudulos fonduri europene.

Drăgan este acuzat de participare la activitatea unui de grup infracţional, deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.

Tot joi, la DNA Ploieşti au fost audiaţi în calitate de inculpat Liviu Munteanu, acţionar al SC Grossmann Engieering SRL şi în calitate de martor Dumitru Pantea, directorul SC Hidro Prahova, firma care derulează proiectul european în cadrul căruia s-ar fi produs deturnarea de fonduri şi asupra căruia procurorii au date că s-ar făcut presiuni pentru ca firma cumnatului premierului Victor Ponta să câştige contractul.

SC Grossman Engineering Group SRL, în asociere cu SC Euroconstruct Trading 98 SRL, a obţinut contractul pentru extinderea lucrărilor de canalizare în oraşul Comarnic, lucrări în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, realizate în baza unui proiect cu fonduri europene derulat de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic a început în anul 2012 şi trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014.

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost asociat al SC Grossmann Engineering SRL alături de cetăţeanul german Grossmann Reinhold Karl şi de Liviu Munteanu, până în 7 mai 2014.

Gerul paralizează Statele Unite

0

Estul Statelor Unite şi regiunea Midwest se confruntă cu temperaturi extrem de scăzute, care au dus chiar la îngheţarea Cascadei Niagara, transmite presa americană.

În prezent, 27 de state se află sub avertizare sau alertă de vânt rece, aceasta fiind una dintre cele mai reci perioade din ultimele decenii în zona curpinsă între Marile Lacuri şi Golful Mexic, relatează ABC News, potrivit Mediafax.

În Chicago, temperaturile au scăzut sub zero grade în timpul nopţii, ajungând să fie resimţite între minus 20 şi minus 30 de grade Celsius din cauza vântului. Zonele din sud se confruntă şi ele cu temperaturi scăzute. În Kentucky, temperaturile au scăzut sub zero grade, fiind însoţite de un vânt rece.

Temperaturile foarte scăzute au transformat zăpada în gheaţă, iar drumurile au devenit periculoase din cauza poleiului.

Vremea ar urma să se răcească în continuare vineri, după care va urma o ameliorare.

Simona Halep stălucește la Dubai

0

Simona Halep, principala favorită a turneului de la Dubai, s-a calificat în semfinale, după un duel-maraton cu rusoaica Ekaterina Makarova, scor 6-3, 1-6, 7-5.

Românca în vârstă de 23 de ani pierduse precedentul duel cu rusoaica de pe locul 9 în lume. Makarova, 26 de ani, o învinsese pe Halep în sferturile de finală de la Australian Open, cu un incredibil 6-3, 6-0.

Astăzi, la Dubai, constănțeanca a plecat ca din pușcă și s-a desprins rapid la 4-1, transformându-și de multe ori adversara într-un simplu spectator la execuțiile sale. Makarova, jucătoare cu un fizic impunător și posesoare a unui joc inteligent, a încercat o revenire, însă Simona a reușit să o țină la distanță și și-a adjudecat primul set cu 6-3.

În manșa secundă, Simona Halep a suferit mult pe propriul serviciu, iar jocul la procentaj al rusoaicei a început să dea roade. Makarova a presat și a câșitgat, reușind să o pună de numeroase ori în dificultate pe românca de pe pe poziția a patra în lume. Situația la seturi s-a echilibrat destul de rapid: 6-1 pentru Ekaterina.

Setul decisiv a fost plin de suspans, cu ambele jucătoare luptându-se cu îndârjire pentru supremație. Simona Halep a condus cu 5-3 și a servit pentru meci, însă rusoaica a dus imediat scorul la 5-5. În final, constănțeanca s-a dovedit a fi mai puternică și a închis meciul înainte de tie-break, scor 7-5.

În semifinalele de la Dubai, Simona Halep va încrucișa racheta cu învingătoarea partidei dintre daneza Caroline Wozniacki și italianca Flavia Pennetta.

În celălalt duel din penultimul act al turneului dotat cu premii totale de peste 2,5 milioane de dolari se vor duela Garbine Muguruza, din Spania, și Karolina Pliskova, din Cehia.

Horoscopul zilei de 21 februarie 2015

0
BERBEC: TAUR:
S-ar putea sa suferiti pierderi financiare ca urmare a esecului unei afaceri in care v-ati pus mari sperante. Relatiile cu partenerii de afaceri sunt tensionate si din cauza dificultatilor de comunicare. Inarmati-va cu rabdare si evitati speculatiile financiare! taur Deveniti irascibil din cauza problemelor financiare. Daca nu va temperati nervozitatea, riscati sa jigniti un prieten. Nu este o zi buna pentru a sustine examene sau proiecte si nici pentru calatorii. Puteti, insa, sa petreceti momente placute in compania persoanei iubite si a celor tineri din familie. Fiti prudent in afirmatii!
GEMENI: RAC:
gemeni Intampinati mai multe obstacole si aveti impresia ca va irositi energia, ceea ce va creeaza o stare de nervozitate. Cei din jur va inteleg si incearca sa va ajute. Relatiile cu persoana iubita au o evolutie favorabila. Spre seara, reusiti sa rezolvati impreuna o problema casnica. rac Aveti tendinta de a reactiona impulsiv si riscati sa va indepartati partenerii de afaceri si prietenii. Ar fi bine sa dati dovada de mai multa diplomatie. Va sfatuim sa va menajati sanatatea si sa sa va odihniti mai mult. Acordati mai multa atentie problemelor personale ale membrilor familiei!
LEU: FECIOARĂ:
leu Un prieten nu isi respecta promisiunea facuta cu putin timp in urma, ceea ce va irita peste masura. Nu are rost sa va enervati, mai ales ca intarzierea s-ar putea sa aiba cauze obiective. Daca veti da dovada de intelegere, veti evita o cearta sau chiar ruperea legaturilor de prietenie. fecioara Astazi nu este indicat sa va ocupati de probleme care necesita mult tact. Sunteti irascibil si nu reusiti sa fiti convingator. In schimb, relatiile cu partenerul de viata sunt foarte bune, iar cu sanatatea nu aveti probleme.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Aveti de gand sa va asumati prea multe responsabilitati si s-ar putea sa nu le faceti fata singur. Nu este o zi buna pentru afaceri. Riscati sa inregistrati pierderi financiare. Daca plecati la drum, va recomandam sa fiti precaut si sa va verificati cu atentie masina si bagajele. scorpion In prima parte a zilei este posibil sa aveti dificultati de comunicare, ce va pot afecta relatiile sociale si sentimentale. Nu este momentul sa incepeti noi activitati sau afaceri, oricat ar fi de tentante.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Va dedicati unor activitati intelectuale, cu riscul de a va indeparta de prieteni, dar satisfactia morala este deosebita. Reusiti sa rezolvati toate problemele familiei. Daca se iveste ocazia sa plecati intr-o calatorie, va sfatuim sa renuntati. Sunteti predispus la accidente. capricorn Resimtiti o stare de inhibitie care va impiedica sa va exprimati clar. Din cauza dificultatilor de comunicare, este indicat sa amanati intalnirile programate pentru azi. De asemenea, nu este momentul sa faceti investitii sau sa cumparati obiecte de valoare. Este posibil sa nu faceti cea mai buna alegere.
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Dimineata s-ar putea sa fiti indispus din cauza unor mici probleme de sanatate si sa deveniti mai putin sociabil. Va sfatuim sa nu refuzati comunicarea cu prietenii si cu partenerul de viata. Seara sunteti vizitat de o ruda care reuseste sa va redea buna dispozitie si sa destinda atmosfera din caminul dumneavoastra. pesti Nu este o zi favorabila calatoriilor in interes de afaceri. Sansele de a obtine castiguri financiare sunt mici. Relatiile sentimentale pot fi excelente, daca acordati mai multa atentie partenerului de viata.
Sursa: www.eastrolog.ro