CONTACT

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite de călătorie prin Europa. Acestea vor fi acordate printr-un program special lansat de Comisia Europeană, DiscoverEU, care marchează aniversarea a 40 de ani de existenţă a zonei Schengen. 40.000 de tineri vor primi permise gratuite de călătorie care le vor permite să exploreze până la 36 de țări europene. Participanții trebuie să fie născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2007 și să dețină cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene sau a unei țări asociate programului Erasmus+.

Cei care vor fi selectaţi vor putea călători gratuit timp de maximum 30 de zile, în perioada 1 martie 2026 – 31 mai 2027, majoritatea deplasărilor fiind realizate cu trenul. În plus, fiecare tânăr va beneficia de un card DiscoverEU, care oferă reduceri la transport local, cazare, muzee, evenimente culturale, activități sportive și restaurante.

Tinerii români care vor să obţină astfel de premise se pot înscrie în program până pe 13 noiembrie, ora 13,00, ora României. Tot ce au de făcut este să completeze formularul necesar, accesibil aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Muncitorul român prins sub dărâmături după prăbușirea turnului medieval de la Roma a murit

Românul a stat aproape 12 ore sub dărâmături după...

Petrolul încheie prima parte a campionatului cu o remiză, pe Ilie Oană, cu FC Botoşani

Petrolul a mai bifat o remiză, a treia la...

AlPHa Prahova anunţă revenirea Mădălinei Zamfirescu

Clubul prahovean anunţă revenirea celei mai valoroase handbaliste pe...