CONTACT

Petrolul câştigă meciul cu CFR Cluj şi bifează două succese consecutive, pentru prima dată în acest sezon

Petrolul Ploieşti a obţinut trei puncte foarte importante în meciul cu CFR Cluj, în etapa a 13-a a Superligii. Echipa antrenată de Eugen Neagoe s-a impus cu 1-0, graţie golului marcat de Denis Radu, în minutul 77, după un şut al lui Jyry, deviat de fundaşul oaspeţilor Matei Ilie.

Iniţial, golul a fost anulat pentru ofsaid,dar a rămas pe tabela de marcaj în urma analizei VAR. Rezultatul a fost unul just, conform cu modul în care au evoluat cele două formaţii, Petrolul având alte 3 situaţii clare de gol, inclusiv o minge trimisă în bară.

De partea cealaltă, CFR a fost o umbră, cu un joc total dezarticulat, o echipă fără tonus şi fără inspiraţie.

Este cel de-al doilea succes consecutiv pentru Petrolul, care câştigase în runda anterioară pe terenul lui FC Argeş, tot cu 1-0.

Cu 12 puncte acumulate în 13 meciuri, Petrolul se află acum pe poziţia a 13-a în clasament, la doar un punct în spatele FCSB-ului şi CFR-ului.

În runda viitoare, Petrolul a juca în deplasare, pe 24 octombrie, împotriva nou promovatei Csikszereda Miercurea Ciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Cafeaua, ouăle şi fructele s-au scumpit cel mai mult, comparativ cu anul trecut

Potrivit datelor INS, în categoria alimentelor, cele mai mari...

Avertisment! Amenzi uriaşe pentru cei care ard deşeurile vegetale

Primăria Ploieşti îi avertizează pe cetăţenii care ard deşeurile...

Trei turişti străini salvaţi de jandarmi după o întâlnire cu o ursoaică, la Sinala

Trei turişti din Letonia au fost salvaţi de jandarmii...