CONTACT

Poliţist prins în flagrant, la Ploieşti. A primit mită pentru a „închide ochii” la o abatere rutieră

Un poliţist din Ploieşti a fost prins în flagrant, în timp ce primea mită pentru a trece cu vederea o abatere la regimul rutier. Ofiţerii de la DGA Ploiești au fost sesizați în legătură cu cazul polițistului prin sistemul Call-center anticorupție.

„A fost surprins în flagrant un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul Rutier, în timp ce primea suma de 1.000 de lei, cu titlu de mită, de la o persoană cu calitatea de martor denunțător.

Suma de bani ar fi fost remisă în scopul neaplicării unei sancțiuni contravenționale pentru o abatere la regimul rutier, faptă constatată anterior, la data de 9 ianuarie 2026, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Față de agentul de poliție a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore”, a informat DGA.

Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

Sesizarea faptelor de corupție poate fi realizată la sistemul telefonic Call-center anticorupție – 0800.806.806, apel gratuit, din orice rețea, precum și la structurile teritoriale ale instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Consilier BNR : Cinci milioane de români vor munci până la 70 de ani din cauza pensiilor speciale. Nu mai e o joacă!

Situatia pensiilor speciale, care afectează miţioane de români, a...

UPDATE Două persoane arestate preventiv în dosarul pariurilor de la CS Păuleşti

În cazul pariurilor truncate în care este implicat clubul...

Ploiestiul va avea tramvaie noi în 2027!

Primarul Mihai Politeanu a anunțat, într-o conferintă de presă,...