Radu Mazare,şicanat de reprezentanţii Puterii

mazareRadu Mazăre are probleme. Autorizaţiile de miting pe care le-a dat protestatarilor din Constanţa sunt contestate de prefect. Şi asta nu a fost de ajuns. Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii i-au cerut primarului autorizaţie pentru cele două corturi amplasate în piaţa unde au loc protestele.

Primarul Radu Mazăre a reacţionat imediat şi i-a dat afară pe funcţionari. „Afară cu slugile lui Udrea! Nu aveţi ce verifica aici! Nu vă e ruşine? Oamenii aceia care primesc ceai au ieşit în stradă de foame şi voi verificaţi unde beau un ceai? Să vă fie ruşine!“, le-a strigat Mazăre funcţionarilor.
Radu Mazăre este nemulţumit de faptul că prefectul de Constanţa a atacat în instanţă autorizaţiile pe care edilul le-a eliberat pentru mitingurile din faţa Prefecturii. „Oamenii au dreptul să protesteze. Vor să îmi anuleze mie autorizaţiile ca manifestanţii să fie, după aceea , luaţi la bătaie cu jandarmii. Şi, dacă iese cu bătaie, mă bag şi eu“, a mai arătat Mazăre.

Consţănţenii au primit autorizaţie pentru proteste până la sfârşitul lunii. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a aprobat mitingurile cerute de una dintre organizaţiile non guvernamentale din oraş. Oamenii au primit dreptul să protesteze în fiecare zi până la ora 23.00 în faţa Prefecturii.

Radu Mazăre a anunţat că susţine protestatarii şi chiar i-a încurajat să îşi exprime nemulţunirile.”Eu mă bat cu Chiorul de şapte ani.  Se ştie lucrul ăsta. Dacă simt ca le-a ajuns cuţitul la os, ies în stradă, bravo! Numai aşa se poate” a declarat edilul Constanţei.

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...