Unitatea 2 va fi oprită controlat joi, 13 august, începând cu ora 07.00, din cauza scăderii nivelului Dunării, a anunţat Romeo Urjan, directorul Centralei de la Cernavodă. Măsura vine după ce Unitatea 1 a fost închisă pe 28 iulie. Cele două unități asigură 20% din necesarul național de consum.
Din această cauză, România a notificat Comisia Europeană pentru realizarea unei evaluări regionale actualizate privind capacitatea sistemelor energetice din regiune de a face față unei eventuale agravări a situației energetice.
Evaluarea Comisiei ar urma să vizeze capacitățile de producție disponibile, nivelul rezervelor de echilibrare, capacitățile de interconexiune transfrontalieră, precum și capacitatea sistemelor electroenergetice ale statelor vecine de a furniza sprijin în cazul unei deteriorări suplimentare a situației la nivel regional.
