CONTACT

Spectacolele organizate de Teatrul “Toma Caragiu”, la începutul lui 2026

Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti propune, în această săptămână, mai multe spectacole pline de energie şi situaţii comice, pentru ca iubitorii de teatru să intre în noul an cu bună dispoziţie.

Lista spectacolelor propuse cuprinde următoarele reprezentaţii:

GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA – vineri, 9 ianuarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”

„Este povestea amuzantă și plină de culoare a certurilor dintre două grupuri de pescari din orășelul Chioggia, aflat pe țărmul Adriaticii, în laguna venețiană. Intrigi amoroase, povești de dragoste trăite cu pasiune și intensitate, cum numai italienii știu, încurcături de tot felul. (…) Deși scrisă în alte timpuri, piesa lui Goldoni nu și-a pierdut farmecul și nici actualitatea, redând cu acuratețe gâlcevile, pasiunile năvalnice, intrigile, umorul unui mediu nealterat, simplu, în care totul se sfârșește cu bine.” (Raluca Tulbure, Revista „Teatrul azi”).

ACASĂ LA TATA – sâmbătă, 10 ianuarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”

„Acasă la tata” surprinde, cu delicatețe și sinceritate, viața de zi cu zi, pendulând continuu între aparență și esență. În spatele gesturilor obișnuite și al rutinei care pare să curgă uniform se ascunde, de fapt, o realitate uneori amară, dar pigmentată cu accente ludice. Personajele sunt suflete rătăcite într-o lume ce pare să-și fi pierdut direcția si caută, fiecare în felul său, un reper, o ancoră, un motiv care să le confirme că drumul lor nu este zadarnic. Marcate de neîmpliniri, dar încă animate de speranță, ele încearcă să se desprindă de banalul care le înconjoară, de monotonia ce le nivelează visele și de plafonarea ce le amenință identitatea, fiind ghidate de dorința profundă de a găsi un loc în care să se poată simți, cu adevărat, „acasă”.

GAIȚELE – duminică, 11 ianuarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”

O radiografie dulce-amară ce surprinde, cu sarcasm și luciditate, degradarea morală a unei lumi incapabile să țină pasul cu schimbarea. Spectacolul pendulează între comic și dramatic, aducând în prim-plan o familie măcinată de vanități, bârfe și mici răutăți cotidiene, dar și un triunghi amoros în care personajele caută neîncetat iubirea, fără a reuși să o trăiască pe deplin. Această reprezentație este Sold Out.

FATA MOȘULUI ȘI FATA BABEI – duminică, 11 ianuarie, ora 11.00, sala Teatrului de Animație Imaginario

Transpunerea scenică a uneia dintre cele mai îndrăgite povești ale lui Ion Creangă, „Fata moșului și fata babei”, readuce în fața publicului farmecul basmului tradițional românesc. Prin intermediul celor două personaje principale antagonice, spectacolul vorbește, cu sensibilitate și umor, despre răbdare, bunătate și generozitate, valori care, în lumea poveștilor, dar și în viața de zi cu zi, nu rămân niciodată nerăsplătite. În același timp, montarea demonstrează că, oricât de multe încercări ar apărea în cale, binele câștigă întotdeauna, iar adevărul și puritatea sufletească sunt cele care dăinuie.

Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole , aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Obiceiuri de Sfântul Ion: ce este bine să faci în această zi a anului

Tradiția populară spune că aceia care nu se veselesc...

Petrolul a remizat în primul meci amical al anului, 1-1 cu Gaziantep

Petrolul a fost condusă la pauză de turcii de...

Cod galben de ninsori şi ger, valabil până vineri

ANM a emis o informare valabilă de marți, de...

Boboteaza, sărbătoarea purificării și a binecuvântării apelor

Pe 6 ianuarie, creștinii ortodocși și greco-catolici din întreaga...