CONTACT

Tag: bulgaria

Browse our exclusive articles!

La pas, prin șase țări balcanice. Pentru început, Bulgaria

In perioada 9-16 iunie, în organizarea CARP Ploiești, un grup de 50 de membri ai acestei institutii, în frunte cu președintele Ștefan Pascu, a...

Cisternele implicate în accidentul de tren din Bulgaria erau deţinute de o companie românească

Cisternele implicate în accidentul de tren din Bulgaria, soldat cu şapte morţi, erau deţinute de o companie românească, a anunţat proprietarul firmei care a...

Rusia îi felicită pe cei doi socialişti care au câştigat alegerile prezidenţiale din R. Moldova şi Bulgaria

Rusia îi felicită pe cei doi socialişti care au câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi din Bulgaria şi a dat asigurări că susţine...

Băsescu, despre dosarul lui Olteanu: DNA e cu temele bine făcute

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la România TV, că a primit informaţii, pe vremea când era preşedinte, despre banii scoşi dintr-un cont din Bulgaria...

Canada a trimis o fregată în România

O fregată canadiană a ajuns luni în Marea Neagră, pentru exerciţii navale organizate în comun cu echipaje din România, Bulgaria şi Turcia, în cadrul...

Popular

Avertizare meteo pentru ultimele zile din martie: ploi şi rafale de vânt. La munte va ninge

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că finalul lunii martie...

Neagoe e out de la Petrolul, Topal, gata să revină a treia oară la Ploieşti

Eugen Neagoe nu mai este antrenorul Petrolului, decizia fiind...

FOTO / Odă lui Brâncuși: La beauté à l’état pur by Manice Design

Manice Design semnează o colecție unică dedicată lui Brâncuși,...

Subscribe

spot_imgspot_img