Situația TCE Ploiesti este tema conferinței de presă susținută de primarul Ploiestiului Mihai Politeanu si de prefectul Judetului Prahova Daniel Nicodim.
Primarul Polițeanu a anunțat că a fost identificată soluția pentru ca TCE să nu intre în insolvență si a mulțumit prefectului Daniel Nicodim, dar si reprezentanților tuturor partidelor din CL Ploiesti, pentru sprijin. Astfel, după discuții purtate la Ministerul Finantelor, a fost găsită o soluție de compensare a unei părți a datoriilor pe care societatea de transport public le are către ANAF.
Primarul a explicat că, la această dată, Primăria Ploiești are o datorie de aproape 50 de milioane lei către TCE, iar la rândul său operatorul de transport public are datorii către ANAF, „una de aproape 48 milioane lei scadentă la 2 mai și care se suprapune aproape perfect cu datoria Primăriei, și în același timp una de 28 de milioane lei către ANAF, eșalonată până în 2030”.
„Aceste cifre ar fi însemnat insolvența, de care s-a și discutat foarte mult în spațiul public. În același timp, nimeni nu și-o dorește, pentru că reprezintă un potențial pericol pentru care slujbele oamenilor. Practic, reformele nu ar mai fi în mâna conducerii executive, ci se externalizează. Toți ne dorim să rezolvăm această situație și să facem noi reformele. A devenit clar că avem nevoie de ajutorul unei terțe părți”, a mai punctat edilul.
„Am văzut văzut disperarea oamenilor pentru că singura perspectivă care se contura pentru TCE era aceasta a insolvenței, cu tot ce derivă de aici, concedieri sau chiar întreruperea transportului public în Ploiești. Am ținut în permanență legătură cu președintele PNL Prahova, deputatul Mircea Roșca, încercând să găsim soluții pentru compania de transport ploieșteană, dar și pentru alte proiecte ale Primăriei Ploiești. În urma întâlnirii de la Minister, s-a identificat un mecanism prin care sumele datorate de Primărie către TCE să fie stinse prin adoptarea Legii bugetului de stat și are șanse mari să fie funcțional. Practic se realizează o regularizare a obligațiilor existente între Ploiești ca unitate administrativ-teritorială, operatorul de transport public local și bugetul general consolidat, iar lucrul acesta nu generează cheltuieli în plus”, a anunțat și prefectul de Prahova, Daniel Nicodim.
Primarul Ploieștiului a adăugat că există un consens în Consiliul Local Ploiești, „să bugetăm TCE mai consistent anul acesta, în limita facturilor emise, probabil 8 – 9 milioane pe lună”, dând asigurări că „nu o să fie o problemă, mai ales că, spre deosebire de anii trecuți, a dispărut în mare măsură sarcina pe termoficare”.
Calculele privind salvarea TCE de la insolvență depinde de votul Parlamentului pe Legea bugetului.

