Elicopter SMURD prăbuşit în Lacul Siutghiol

Două apeluri la 112 au anunţat, luni după-amiază, că un elicopter SMURD, cu patru persoane la bord, s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol, din judeţul Constanţa, iar la faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri, Ambulanţă, Poliţie şi scafandri. O femeie a fost salvată, celelalte trei persoane nu au fost găsite.

Vicepremierul Gabriel Oprea a ajuns în zona accidentului aviatic în care a fost implicat un elicopter EC 135, operat de SMURD Constanța.

Pentru intensificarea căutărilor membrilor echipajului elicopterului prăbușit, un elicopter cu echipe de salvatori din București este deja în zbor spre zona accidentului, anunță MAI.

Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a solicitat intervenția de urgență a scafandrilor militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale pentru a participa la misiunea de căutare. Primele forțe suplimentare au ajuns deja la locul accidentului.

Bărcile care au ajuns la fața locului și au recuperat prima victimă sunt din cadrul ISU Dobrogea. Potrivit ISU Dobrogea, primele echipaje au ajuns la fața locului la ora 16.30. Prima persoană din echipaj a fost găsită la ora 16.45.

La momentul accidentului, elicopterul se întorcea către bază, de la o misiune de salvare aero-medicală, după ce a transportat un pacient la spitalul județean Constanța.

Recente

Citeste si...