CONTACT

Clericii musulmari reacţionează în urma publicării de noi caricaturi cu profetul Mohamed

Uniunea mondială a clericilor (ulema) musulmani, condusă de predicatorul Youssef al-Qaradaoui, a estimat că 'nu este înţelept' să publici noi caricaturi cu profetul Mohamed, cum fac miercuri numeroase reviste din întreaga lume, în spiritul solidarităţii cu săptămânalul francez Charlie Hebdo, ţintă săptămâna trecută a unui sângeros atac terorist, informează AFP, conform Agerpres. 'Nu este nici rezonabil, nici logic, nici înţelept să publici desene şi imagini ofensatoare la adresa Profetului sau care atacă islamul', a notat, într-un lung comunicat, acest organism cu sediul în Qatar şi prezidat de predicatorul qatariot de origine egipteană, Youssef al-Qaradaoui, considerat 'eminenţa cenuşie' a Fraţilor Musulmani.

'Dacă suntem de acord asupra faptului că (autorii atentatelor) sunt o minoritate ce nu reprezintă nici islamul, nici pe musulmani, atunci cum se poate răspunde prin atacuri care nu sunt îndreptate contra lor, ci contra Profetului venerat de un miliard şi jumătate de musulmani?', întreabă organismul clericilor musulmani în textul său publicat în seara zilei de marţi.

Potrivit Uniunii mondiale a clericilor musulmani, publicarea unor asemenea desene nu va face decât 'să confere credibilitate tezei (autorilor atentatelor) conform cărora Occidentul este împotriva islamului'. Aceste publicaţii nu vor face decât să 'alimenteze ura, extremismul şi tensiunile', atenţionează comunicatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...