CONTACT

România este tranzitată de europenii care vor să se alăture Statului Islamic

Serviciul Român de Informaţii a anunţat printr-un comunicat de presă, că un numar crescut de persoane, mai ales din vestul Europei şi Balcanii de Vest, sunt interesate să plece în Siria şi Irak, pentru a particpa la conflictele de acolo, tranzitând, cu predilecţie, România şi Bulgaria, ca rute terestre. SRI susţine că "gestionarea eficientă a riscurilor asociate acestui fenomen este extrem" de dificilă, fără unele "instrumente legale", potrivit HotNews.ro.

Potrivit SRI, în zona de conflict sunt implicaţi, de partea diferitelor grupări extremiste, peste 4.000 de luptători, cetăţeni sau rezidenţi ai unor state europene. SRI precizează că a emis comunicatul pentru a face precizări în contextul declaraţiilor publice referitoare la tranzitul prin România spre/dinspre Siria al unor persoane implicate în conflictul din regiune".

Joi, ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a evidenţiat, cu ocazia unei reuniuni antiteroriste desfăşurate la Londra, importanţa eforturilor de oprire a circulaţiei membrilor grupului terorist Stat Islamic, prin ţări europene precum România şi Bulgaria, potrivit The Guardian. În acest context, Hammond a reamintit că a efectuat vizite la Bucuresti şi Sofia, precizând că Marea Britanie colaborează strâns cu serviciile de informaţii, din România şi Bulgaria, informează Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

S-a lansat petiţia online împotriva transformării Spitalului CFR din Ploieşti în secţie a Spitalului Judeţean

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut Consiliului Judeţean Prahova...

Lucrările pe șantierul variantei ocolitoare Comarnic avansează. Ultima autorizație de construire a fost emisă

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a efectuat astăzi...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...