CONTACT

Primarul din Slatina, Minel Prina, a fost arestat la domiciliu

Primarul din Slatina, Minel Prina, a fost arestat la domiciliu. Edilul este suspectat de trafic de influenţă. Sentinţa a fost dată în dosarul de corupţie al ministrului Darius Vâlcov. Primarul municipiului Slatina, Minel Prina, a fost reţinut sâmbătă de procurorii DNA, pentru 24 de ore, în dosarul în care a fost pus sub acuzare şi ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

Minel Prina a fost reţinut pentru acuzaţii similare cu cele aduse lui Darius Vâlcov, pentru perioada în care a fost primar la Slatina: contracte cu dedicaţie şi mită – procent din contracte. 

Actualul primar Florin Minel Prina era viceprimarul lui Darius Vîclov, în perioada din care datează mita de 2 milioane de euro de care-l acuză DNA.

 
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Procurorii îl acuză că în perioada în care a fost primar al oraşului Slatina a dat contracte cu dedicaţie şi a luat mită 2 milioane de euro.
Vâlcov a fost aşteptat de anchetatori la ieşirea dintr-o emisiune TV, apoi a fost escortat până la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost audiat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...