CONTACT

Irina Begu este nominalizată la Heart Award, premiul acordat celei mai sufletiste jucătoare de tenis

Românca Irina Begu a fost nominalizată pentru Heart Award, o distincție acordată anual de Federația Internațională de Tenis, jucătoarei care arată devotament, curaj și sacrificiu în partidele internaționale.

Irina Begu (24 de ani, locul 35 mondial) a primit această nominalizare în urma evoluțiilor excelente pe care le-a avut la Galați, în meciul de Fed Cup cu Spania.

Dacă Simona Halep a reușit doar o victorie în confruntarea de la Galați, Irina Begu a contribuit cu două puncte la victoria cu scorul de 3-2 a tricolorelor.

Irina a învins-o pe Silvia Soler Espinosa în ultimul meci de simplu, când ibericele conduceau cu 2-1, iar apoi a făcut pereche cu Monica Niculescu în confruntarea de dublu, unde a obținut punctul decisiv.

În cele patru ore state pe teren, Irina s-a luptat exemplar pentru fiecare minge și a adus o victorie care părea destul de improbabilă, după ce Simona Halep pierduse confruntarea cu Garbine Muguruza.

România va disputa barajul pentru revenirea în elita tenisului feminin mondial în Canada, la mijlocul lunii aprilie.

Nu este pentru prima oară când o româncă este nominalizată la Heart Award. Anul trecut, Simona Halep a câștigat distincția pentru zona Europa/Africa a Cupei Federației.

Atunci, cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României a revenit spectaculos după eșecul suferit în fața unguroaicei Timea Babos, învingându-le pe britanica Johanna Konta și pe ucraineanca Elina Svitolina, puncte care au propulsat România spre barajul pentru Grupa Mondială II.

Premiul Heart Award constă într-un cec de 10.000 de dolari, pe care câștigătoarea îl va dona unei organizații caritabile la alegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...