CONTACT

Trei morţi şi opt răniţi, între care un deputat, în urma unui atentat sinucigaş la Kabul

Trei persoane au fost ucise, iar alte opt rănite, între care un deputat, în urma unui atentat sinucigaş comis duminică la Kabul, capitala Afganistanului, relatează Associated Press, în pagina electronică.

"Ţinta atacului (sinucigaş) a fost deputatul (Gul Pacha) Mujedi, care ieşea de la o şedinţă (…) în momentul în care a fost atacat", potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Sediq Sediqqi.

Trei persoane au fost ucise în urma acestui atac, între care un copil, a anunţat Sediqqi. Gul Pacha Mujedi este un deputat din provincia Paktia (est).

Atacul încă nu a fost revendicat, însă a avut loc pe fondul intensificării acţiunilor militanţilor talibani, care iau la ţintă forţele afgane de securitate şi oficiali de rang înalt.

Este vorba despre al doilea atac sinucigaş comis în cursul acestei săptămâni la Kabul. Miercuri, cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 31 rănite în urma unui atentat cu maşină-capcană, potrivit unor surse din domeniul securităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...

100 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de poliţiştii prahoveni

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase...

Accident în lanț pe Centura de Est a Ploiestiului! 15 autovehicule implicate!  

15 autovehicule au fost implicate, miercuri dimineată, în jurul...