CONTACT

Gabriela Szabo susţine construirea unei baze sportive la Buşteni

La Buşteni va fi construită prima bază sportivă, la nivel european, de pe Valea Prahovei. Aceasta va include un stadion, o pistă de atletism şi o sală polivalentă cu dotări moderne. Amplasamentul va fi pe strada Mihai Eminescu, nr. 10-12, în locul actualului stadion din Buşteni.

         Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo a subliniat necesitatea construirii unei baze sportive, la Buşteni, cu fonduri europene. ”Chiar trebuie să construim aici un stadion, şi nu de nivel internaţional, ci european.”, a spus Gabriela Szabo, aflată în vizită în localitate.

         A fost prezent şi Sandu Ion, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, care a ţinut să precizeze că priveliştea oferită de locaţia viitoarei baze sportive este identică aceleia din staţiunea elveţiană Saint Moritz.

La rândul său, Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, a spus: ”Am şi o veste, în premieră. Ni s-a aprobat o rută ocolitoare pentru oraşul Buşteni, care va trece chiar prin spatele stadionului, deci vom avea acces direct în această zonă. Lucrările viitoarei centuri ocolitoare vor începe încă din luna iunie.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

S-a lansat petiţia online împotriva transformării Spitalului CFR din Ploieşti în secţie a Spitalului Judeţean

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut Consiliului Judeţean Prahova...

Lucrările pe șantierul variantei ocolitoare Comarnic avansează. Ultima autorizație de construire a fost emisă

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a efectuat astăzi...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...