CONTACT

Statul acordă 6.000 euro la cumpărarea unui autoturism electric

Cei care vor să-și achiziționeze un autoturism care merge pe curent electric beneficiază de un voucher de peste 6.000 de euro, acordat de Ministerul Mediului.

Ecotichetele vor putea fi găsite până la sfârșitul lunii mai, la dealerii care vând mașini electrice. Dar cu toate acestea, prețul unei autoturism electric rămâne unul piperat pentru români, pentru că un astfel de model costă între 30  și 50.000 euro.

Prețul crescut face ca în întreaga țară să existe doar 100 de astfel de mașini. Pe lângă sprijinul acordat de stat, avantajul unui autoturism care funcționează pe curent electric este acela al cheltuielilor scăzute cu alimentarea.

De exemplu, un calcul făcut de jurnaliștii de la stirileprotv.ro arată că pe o distanță de 100 de km, consumul este de 13 kw/h, ceea ce înseamnă o cheltuială de 5 lei.

Și asta spre deosebire de un autoturism care merge pe benzină și care, în medie, ar consuma la fiecare 100 de km, 7 litri de benzină. Costul unei astfel de călătorii ar ajunge la 40 de lei.
Pe de altă parte, marele dezavantaj al unei mașini electrice este autonomia scăzută și faptul că în țara noastră lipsesc prizele pentru aceste mașini. Autoritățile promit însă ca în următorii doi ani să construiască o rețea de 10.000 de prize, în București și alte orașe mari.

Un autoturism care funcționează 100% pe curent electric are o autonomie de 200 de kilometri, iar cele mai scumpe modele ajung la 500 de km. O baterie auto se poate încărca rapid în jumatate de oră, la o priză specială și în opt ore la o priză normală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...