Iuliei Haşdeu…
motto: “Nu ştii că plânsu-i izbăvire
La orice inimă înfrântă?
E ultima înveselire
Ce-adesea durerea o cânta.”
(Iulia Haşdeu -"Nu mă-mpiedica
de-a plânge")…
Pastelul unui cânt străvechi răsună între ziduri
Inocent, suav, zglobiu, dar tragic totodată,
Cutremurător destin, nefericită soartă…
Între lacrimi şi delir nopţile nefericitului părinte,
O scară de cristal între cer şi pământ coboară,
Invocând-o se-ntâlnesc seară de seară
Şi Iulia vine şi cântă, şi râde ca odinioară…
Tatăl ascultă şi ochii îi sunt purpură,
Iar glasul fantasmei în şoaptă la ureche-i murmură.
Mintea de geniu în trupul bolnav sălăşluieşte,
Talent înăscut ce pururea dăinuieşte
Şi pianul răsună, în liniştea ce-adună
O dulce făptură plămădită din pulbere de lună.
Şi-n viers călăuzeşte un strop de viaţă,
dintr-un colţ de rai,
Pe scară încet coboară, iar îngerii îi sunt alai;
Porţile amurgului se răsfrâng
Şi tatăl o strigă neîncetat, aplaudă, plângând.
Glasul ferecat, de mantia opacă a nopţii
Sorginte suferinţei neîncetate,
Cu plânsetul părintelui ce-o strigă zi şi noapte.
Durerea şipot, în pieptu-i se adună
Privind melancolia razelor de lună,
Parcă vede chipul fetei ce cu bucurie îi zâmbeşte,
Din grădina casei ce veşnic înfloreşte.
(2010, 24/25 octombrie)
Lui Bogdan Petriceicu Haşdeu…
Cu ce oare o fi greşit?
Pe al cui blestem l-o fi plătit?
Oare, Bogdan Petriceicu Haşdeu,
L-a mâniat pe Dumnezeu?
Greu a fost lovit de soartă
Când şi-a văzut copila moartă.
Ce dor greu şi ce venin
Să-şi piard-un tată al său copil,
Să sufere ca Cel de Sus…
La Răstignirea Lui Iisus.
(2010, 25 octombrie)